Cei 4 evanghelişti erau 3: Luca si Matei
Această zicere din popor pare că a rupt ramuri din copacul naţional în care de multe ori urcăm băşcălia spre a o face piedestal de închinare zilnică. E adevărat că voia bună în mijocul vâltorii reprezentată de greutăţile vieţii, de nevoi disperate şi neîmplinite este o garanţie a faptului că se poate trece peste. Dar la fel de adevărat este că litera (cuvântul în general) prin puterea ei chiar de a ucide un om nu trebuie rostită aşa de dragul degringoladei şi dintr-un avânt monden dictat de posturile de televiziune care au fiecare ,,şoul” lor cu başcălii, miştocării, expresii vulgare şi poante iscate din subsolul gândirii. Revenind la zicerea noastră de pe fronton, se induce ideea că un puşti rătăcit, probabil vreun copil de la seminar a încurcat răspunsul la întrebarea care sunt evangheliştii – autorii celor patru evanghelii ale Noului Testament. Răspunsul a făcut vâlva unui tur de ţară prin aceea că reprezintă stilul frugal – precar cu adevărat specific acestei naţiuni. Noi, românii nu prea ne putem lăuda (cu acte) cum că am fi foarte solizi într-un domeniu. Când vine vorba de cultura generală suspinul este şi mai accentuat fiindcă alcătuim de departe o ,,poligloată”. Tendinţa este să luăm de colo câte un pic de dincoace câte un pic, ,,să ne îmbogăţim” ştiinţa prin rugi îndelungate la zeul televizor sau şi mai rău, împrumutăm ,,filosofia” născută prin cârciumi (Poate să-mi spună cineva, după 1989, s-au construit mai multe biserici sau mai multe cârciumi?)
Se poate glumi cu multe, dar când vine vorba de cele sfinte ne-ar trebui dacă nu frică ancestrală, măcar respect şi precauţie. Dintre cei patru evanghelişti nu poţi exclude unul, fiindcă tabloul biblic, învăţătura s-ar ştirbi ireversibil. Temeiul acestei zicale este aşadar băşcălia.
,,De la nerecunoaşterea Sfintei Scripturi izvorăsc mii de rele” ne avertizează Ioan Gură de Aur. Înţelegem de aici că preadoritul contact cu sfintele scrieri dă lumina cunoştinţei şi harul. Persiflarea cuvântului biblic nu poate aduce decât reversul, adică întunecarea minţii. O femeie demnă de crezare îmi povestea că acum mulţi ani a avut în casă o ,,biblie comică” , o carte scoasă de un om stricat. Tot femeia aceasta îmi spunea că de câte ori citea din această ,,biblie” tot felul de rele o pândeau a doua zi. Nu este cazul să transformăm credinţa în superstiţie de aceea apelăm la alt exemplu. Este ştiut şi cunoscut că pervertirea cuvântului biblic atât de răspândită printre sectanţi a dat enormităţi şi eresuri care au dus în timp chiar şi la vărsare de sânge. Aşadar putem glumi cu multe, fiindcă stă în firea românului să caute descreţirea frunţii, dar când vine vorba de Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură dacă nu ascultăm glasul conştiinţei măcar să ascultăm de glasul Domnului. Scris este : ,,Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate (Matei 5,18) sau ,,Mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă (Luca 16,17). Devine de la sine înţeles că nu ne este de folos să ştirbim ceva din cuvintele legii sau să eludăm doi evanghelişti, fiindcă ,,dă bine aşa ca poantă!”. Se poate glumi cu multe lucruri însă nu şi cu mântuirea noastră. Iar mântuirea vine din ascultarea Evangheliei şi împlinirea cuvântului ei.
blog cristi serban 