Archive for the ‘Fragmente din cărţile mele’ Category

Parintele Arsenie Boca: Darul lui Dumnezeu pentru poporul care striga

coperta ARSENIE 3La Editura Cristimpuri o să vadă lumina tiparului un volum numit „Părintele Arsenie Boca: Darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă”. În cele trei capitole ale cărţii, sunt strânse noi mărturii ale unora dintre ucenicii Părintelui Arsenie, şi câteva articole despre locurile pe care Părintele le-a marcat cu prezenţa sa. Mai jos aveţi un interviu realizat cu tânărul teolog Alexandru Valentin Crăciun, cel care a contribuit cu două articole în realizarea acestei cărţi. A.V.C. a avut asemenea altor credincioşi revelaţia Pruncului în zeghe de la Biserica Elefterie, de asemenea lui i s-a revelat şi faptul că icoana Maicii Parascheva din Biserica Sf. Anton ,,Curtea Veche” este pictată de Părintele Arsenie Boca.

Cristian ŞERBAN: În ce perioadă a vieţii tale a venit acea „revelaţie” legată de Pruncul în zeghe (ispite, necazuri, asceză)?.. A fost o perioadă deosebită?
Alexandru Valentin CRĂCIUN: Privind în urmă, da, mi se pare deosebită. Cel puţin, prin contrast cu ceea ce trăiesc azi! Anul în care s-au întâmplat descoperirile e 2007, iar perioada exactă, lunile mai-iulie. Aveam 28 de ani, mama murise de trei ani… După moartea ei a urmat, paradoxal, un fel de „perioadă de graţie” pentru mine. Ce vreau să spun? Suferinţa şi moartea ei m-au „purificat” de nişte dezechilibre sufleteşti, prin care treceam la vremea aceea. E vorba despre o decepţie sentimentală. Ideea e că perioada cuprinsă între 2004 (anul când a murit mama) şi 2007 (anul descoperirilor legate de Părintele Arsenie) a fost una specială pentru mine. Parcă pluteam, nu mă Citește în continuare

Zamislirea Presfintei Fecioare (Viata Maicii Domnului cap.1)

Viata Maicii Domnului – carte pentru copii si tineri insotita de CD, poate fi comandata de AICI

Demult, într-o mică aşezare din Ţara Sfântă, numită Nazaret, trăiau doi soţi,
Ioachim şi Ana, care duceau o viaţă sfântă, curată şi bineplăcută lui Dumnezeu. Şi au trăit aceşti oameni vreme de cincizeci de ani în bună pace şi înţelegere, dar spre bătrâneţe începură a fi nemângâiaţi, fiindcă Dumnezeu nu i-a învrednicit să aibă măcar un copil.
Şi s-a dus dreptul Ioachim în pustie pentru a-şi plânge păcatele şi acolo a postit patruzeci de zile încheiate, ridicând rugăciuni către Dumnezeu pentru a dobândi un urmaş. Toţi din neamul lui râdeau de el şi chiar îl considerau blestemat, fiindcă nu putea zămisli.
Iar dreapta Ana era şi mai nemângâiată şi înălţa zilnic către Dumnezeu plângeri, rugăciuni şi făgăduinţe.
Şi şi-a aţintit Ana privirile spre cer şi a văzut un cuib de vrăbiuţe, mai abitir începând să plângă: ,,Vai mie şi acelui pântec care m-a născut şi m-a scos la lumină/Vai mie, fiinţă ocărâtă că nu mai ştiu ce e o zi senină…”
Lacrimile din vremea rugăciunii niciodată nu pică pe pământ, ci ele urcă direct la cer, de aceea Dumnezeu a auzit tânguirea celor doi şi un înger al Domnului s-a Citește în continuare

Sfantuletul

Într-un sat cu câteva sute de familii, doar unui singur om i se spunea ,,Sfântuleţul”, asta pentru buna sa purtare, pentru înfăţişarea lui smerită, pentru bunătatea şi dărnicia lui. Într-o zi, pe când acest om se afla la rugăciune, auzi parcă o voce care îi şoptea că în satul vecin se află un om căruia nu i se spune ,,Sfântuleţul”, dar vrednicia sa este cu mult mai mare ca a lui.
Auzind acestea se nelinişti şi îşi făcu bagajul pentru a călători până în satul vecin. Acolo stătu mai multe zile şi neaflând de unul singur acel om care ar putea avea fapte mai vrednice decât ale lui, se hotărî să meargă la preotul satului care cunoştea fiecare om în parte.
Află de la acesta că niciun om din partea locului nu are fapte aşa vrednice să fie considerat un sfânt încă Citește în continuare

Satul cuviosilor din cartea Nestemate duhovnicesti vol 1

Un râu vijelios despărţea două sate cu oameni diferiţi. Cei care trăiau de-a dreapta râului erau consideraţi sfinţi, fiindcă – spuneau ei – lucrau numai fapte bune, erau credincioşi, ţineau posturile şi făceau milostenie, a zecea parte din venitul lor o duceau la biserică. Iar de-a stânga era ,,satul păcătoşilor”, cu oameni leneşi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserică şi nu ţineau poruncile cum trebuie.
Într-una din zile, se lăsă deasupra celor două sate un nor negru înspăimântător Citește în continuare

Cuviosul Paisie Aghioritul si Parintele Gavriil. Dialoguri in Duh

Această lucrare poartă în sine binecuvântarea şi mângâierea Părintelui Gavriil Stoica, pe de o parte pentru că s-a născut mai întâi ca idee, apoi ca proiect, chiar în chilia distinsului duhovnic de la Zamfira, şi pe de altă parte fiindcă împlineşte un vis al părintelui în a-şi vedea publicate laolaltă articolele de credinţă apărute sub genericul ,,Din suflet către suflete”, găzduite la jumătatea anilor 90’ de un săptămânal ploieştean. Această carte s-a născut cu multă trudă, reconstituind din pagini îngălbenite de ziar, gândurile ziditoare ale Părintelui cuminte, blând şi înţelept care s-a ocupat de destinul mănăstirii Zamfira vreme de 30 de ani.
Când s-a trecut la redactarea cărţii, un fior duhovnicesc a dat semnalul că învăţăturile şi scrierile Părintelui Arhimandrit Gavriil seamănă mult cu cele ale Cuviosului Paisie Aghioritul, care s-a nevoit în Muntele Athos Citește în continuare

Un om suparat (FILOCALIA PENTRU COPII SI TINERI)

Puteti comanda cartea cu alte 18 povesti minunate aici

În mijlocul unui sat aflat la marginea unui râu vijelios de munte, pe o uliţă lăturalnică trăia un om ajuns la vârsta când părul albeşte de tot în cap. Acest om, pe nume Ion a slujit mulţi ani la biserica din sat, fiind ajutor de nădejde la construcţii, grădinărit sau întreţinerea sfântului locaş.
Dar de la o vreme, lui Ion îi era foarte drag să se vaite şi uitase drumul care duce la frumoasa biserică din sat. El era tot timpul mânios, cârtea împotriva sărăciei, umbla de colo-colo şi se văita în gura mare că el este lovit de soartă, că e întristat… şi că va muri curând din cauza înfometării şi lipsurilor…şi tot aşa.
De când îţi făcuse obiceiul acesta, să iasă pe uliţe şi să se vaite, cam de atunci a uitat şi de biserică şi de cuvioasa purtare. Toată ziua şi-o petrecea pe drum Citește în continuare

Parintele Gavriil despre timpul liber

(fragment din cartea CUVIOSUL PAISIE ŞI PARINTELE GAVRIIL. DIALOGURI IN DUH, EDITURA CRISTIMPURI, 2010)

Părinte Arhimandrit, un cuvânt care este asociat din ce în ce mai mult timpului liber este ,,distracţia”. Omul modern caută să se distreze când are puţin timp liber. Eu vă întreb, există şi distracţii sănătoase?

Sigur că din punct de vedere fizic e sănătos să se facă sport, mişcare, anumite jocuri cu mingea. Sigur, vorbim de lumea modernă…Eu când vorbesc, vorbesc în numele lumii moderne care este şi creştină, pe care o reprezint şi eu. Aşa vreau să pun problema…Omul sătul de o săptămână întreagă de surmenaj, de atelier, de birou, acolo ,,tocat la cap” de calculatoare şi de ,,minuni” şi de telefoane, simte nevoie să se relaxeze, să se recreeze, să se deconecteze.

Deci, nu e nimic rău în a se distra?

Nu! Când există distracţie nevinovată. Nu din aceasta care a ieşit acum, cu atâta ,,golătate”, atâta imoralitate…

Pentru unii aceasta este o formă antistress…

Să fie sănătoşi, îi priveşte personal ce fac, dar din punct de vedere creştinesc această formă aţâţă poftele, păcatele. Şi noi vrem să-i cruţăm de flagelul acesta al viciului, al împătimirii.

Părinte, credeţi că umorul are un rol terapeutic?

Da! Pe undeva umorul, când îl faci pe om să râdă un pic, prin glume nevinovate, prin veselie, nu e un rău în sine. Asta, dacă glumele sunt cuviincioase! Se zice că omul când e lăsat să râdă se deconectează, se destinde, se relaxează. Vă spun cinstit, am dat şi eu drumul de câteva ori la Citește în continuare