Archive for the ‘Ce am citit şi mi-a plăcut’ Category

Cred Doamne, ajuta necredintei mele – Nicolae Steinhardt

Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esenţa divină a creştinismului. Deşi Papini afirmă că Fericirile sunt textul pe care globul pământesc şi omenirea îl pot invoca spre a-şi justifica rostul în cadrul unui concurs cosmic, mie unuia „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele” mi se pare şi mai obscur — apofatic, mai final. E paradoxal, e însăşi taina actului de credinţă prin efectul căruia şi legăturile covalente ale codului genetic — numai misterul nu le lipseşte! — sunt lăsate mult în urmă. Nu cred şi totuşi mă rog. Cred şi totuşi ştiu că nu cred cu adevărat. Cred de vreme ce-i spun „Doamne”‘ lui Hristos. Şi nu cred de vreme ce-l rog să vină în ajutorul necredinţei mele. (Şi cui îi cer să mă vindece de necredinţă? Celui în care urmează să cred!) Cauzalitatea e desfiinţată, legea succesiunii în timp, ca tot ce-i material sau psihic, dispare. Şi cred şi nu cred, simultan. Dedublarea Citește în continuare

3 aprilie: Duminica Sfantului Ioan Scararul

Când dispare speranţa, dispare şi iubirea.

Mâniosul este un epileptic sufletesc.

Smerită cugetare arată cel care, ocărât fiind de altul, nu-şi micşorează dragostea faţă de acesta.

Să ne temem de Domnul ca de fiare. Căci am văzut oameni care, ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar, auzind lătrat de câini în acel loc, s-au înapoiat îndată; şi ceea ce n-a făcut frica de Dumnezeu, a făcut frica de fiare.

Darul lacrimilor este mai mare Citește în continuare

Cugetari Petre Tutea (XIII) exceptional!!!

121. M-a întrebat cineva odatã: Mã Petricã, tu cînd te asezi la masa de scris cum scrii? – Sînt emotionat de fila goalã. Prima mea grijã e sã nu fiu pîndit de demonul originalitãtii. Urmãresc sã nu fiu original si sã fiu cuviincios. – Esti inspirat? – Nu, nu stã niciodatã un zeu în coltul camerei mele cînd scriu eu. Sînt foarte nelinistit. Eu, care sînt crestin… Am douã nelinisti; sã nu se afle în expunerea mea nici o inadvertentã terminologicã si nici o impietate.

122. Nu mã intereseazã trecutul. De cîte ori mã întreabã cineva cînd m-am nãscut, spun cã într-unul din anii trecuti.

123. Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hãinutã de puscãrias Citește în continuare

Parintele Arsenie Boca: Prin cuptorul smereniei

„Totuşi ne-am putea întreba: de ce îngăduie Dumnezeu aşa palme peste faţa dreptului? Răspundem că nu este altă cale de sfinţire şi că, înaintea lui Dumnezeu nici cerul nu este destul de curat (Iov, 15, 15); iar sfinţire fără smerenie nu este. Pe noi însă, cei păcătoşi şi grei la pricepere, Dumnezeu nu are cum ne aduce aminte de păcatele noastre, ştiute sau neştiute, ca să ni le cunoaştem şi să ni le mărturisim – de vreme ce nu luăm aminte la predica Bisericii – decât luând, cu atât mai vârtos, prăjina ocărilor. Dacă ne-am cunoaşte cât suntem de păcătoşi, ne-ar fi mult mai uşoară ispăşirea vinovăţiilor. Dar când nu ne cunoaştem vinovăţiile, ne înşelăm după părerea noastră cu dreptatea pe care n-o avem, şi necunoscându-ne nu răbdăm cele ce vin peste noi, cu rânduiala lui Dumnezeu. Drept aceea, când auzi pe cineva făcându-te tobă de ocări şi blesteme, nu te pripi cu mintea şi nu sări cu gura, răspunzându-i ce nu trebuie. Nu-l mai întreba pe el: de ce mă ocărăşti, ci întreabă-te pe tine oare de ce Citește în continuare

Cugetari Petre Tutea (XI)

101. Revolutia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat dupã facerea lumii; doar dacã te situezi în afara ei si creezi o lume nouã. Revolutia nu adaugã nimic Ideilor lui Platon.
102. Revolutia francezã n-a fost o revolutie, nici revolutia rusã n-a fost o revolutie. Nu existã revolutii, ci doar tehnici insurectionale în bãtãlia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacã e o ”restructurare” a omului, aceasta s-a întîmplat o singurã datã în timp, la aparitia lui Hristos.
103. Asa am spus eu în temnitã: Domnule colonel – eram sase sute de insi într-o curte închisã – nu ve-ti fi voi, comunistii, niciodatã revolutionari pînã nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rãtãcitã, un pãstor pãrãseste o turmã întreagã în cãutarea unei oi. Sã stiti, asta se cheamã ”unanimism moral crestin”. Fiindcã în universul lui Hristos Citește în continuare

Parintele Arsenie Boca: Cand Domnul asculta glasul omului

Oare de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii, şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul este următoarul: drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfătuieşte neamurile şi, prin rostul lor, face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni; pe când dacă nu-i are, oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale, după faptele lor. Familia, cu roadele ei împovărate de fărădelegi, îl aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie ca smochinul fără roadă (Luca 13, 6; Marcu 11, 13)

Căutat-am printre ei, Citește în continuare

Cugetari Petre Tutea (X)

91. Cei mai crînceni si mai strãluciti soldati sînt cei ai popoarelor religioase. Cînd mori sub drapel, te gîndesti cã te duci la strãmosi. Dar o armatã care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II-lea, în care fiecare soldat avea o cruce la gît pe care scria Gott mit uns.
92. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fără religie am lãtra precum cîinii. Ne nastem, trãim, ne îmbolnãvim, îmbãtrînim si murim. Si întreg peisajul speciei om culmineazã în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trãi. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizicã a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.
93. Cine n-a putut fi înlocuitã? Religia! Iar filozofia care speculeazã Citește în continuare