Posts Tagged ‘pilde’

Inima de mama (din volumul Nestemate duhovnicesti 1)

Poti comanda cartea cu cele 52 de istorioare duhovnicesti aici

Un băiat care trăia alături de mama şi tatăl său într-o căsuţă de la marginea pădurii, neavând copii prin preajmă cu care să se joace, învăţase aproape totul despre animale, fiindcă acestea i-au fost prietenii de joacă încă de când era micuţ. Animalele veneau de multe ori chiar până în curtea casei, şi băiatul le studia comportamentul şi mişcările, astfel că ştia care este animal rău şi care este bun; care este curajos şi care este fricos…şi tot aşa.

Animalul său preferat era lupul, fiindcă aşa ar fi vrut să fie şi el, ca un lup, adică neînfricat, puternic, impunător, stăpân peste toate…Nu-i plăceau în schimb căprioarele, fiindcă de multe ori a încercat să se apropie de ele ca să le mângâie botul jilav Citește în continuare

Reclame

Raluca Toderel si povestile ei minunate

Vă recomand să cunoaşteţi un om care are ceva de spus pe linie editorială a cărţilor ortodoxe, dar şi în ceea ce priveşte scrisul, creaţiile de autor. Raluca a intrat fulminant în lumea cărţii ortodoxe ca editor şi corector de texte, contribuind la acurateţea mai multor lucrări, aplicand o gramatică ,,nemţească”, adică la sânge, scrierilor unor autori tineri…Eu personal ii datorez, corecturile şi micile adaosuri de la Între rock si iubirea fără sfârşit sau la Robiţi de fenomenul Da vinci…Actualmente Raluca este editor cu acte în regulă, contibuind la apariţia cărţilor sub semnătura KLAUS KENNETH…(ca o paranteză,  ştiu că acest Klaus este bălăcarit pe mai multe site uri de unele persoane, despre care din păcate nu am auzit că ar fi in stare sa conferentieze la acest nivel, cu săli pline)…Ea traduce cărţile germanului, iar în conferinţe este translator…Să recunoaştem că pentru cineva care de abia a depăşit 20 de ani acestea sunt adevărate performanţe. Eu vă invit să cunoaşteţi sensibilitatea de autor a Ralucăi, propunându-vă lectura unei poveşti din proiectul – care mie mi se pare minunat şi binevenit – Poveşti cu sfinţi pentru fiecare zi a anului, pe care sper că prietena noastră să-l ducă la bun sfârşit, astfel încât să vedem cartea tipărită.

Mai multe pe

http://domnitaralu.wordpress.com/

  1 septembrie ,,Un nou început!”

 Licurici, spălaţi dinţişorii, rugăciunea şi apoi fuga la culcărică!” a strigat mama din bucătărie, ocupată să spele ultimele vase rămase de la cină.
În prag a apărut Damian, cu periuţa de dinţi în mână şi cu o sprânceană ridicată, semn al unei mari probleme de neînţelegere:
– „Eu nu stiu ce vlei să zici. Adică spălalea, lugăciunea şi culcalea. Dal în pijămăluţe nu ne îmblăcăm? Sau plima oală vlei să ne culcăm? Cum să ne culcăm fălă pijămăluţe??”
– „Ştii că ai dreptate?” a întrebat mama râzând, în timp ce i-a pus o ştampilă de spumă băieţelului pe nas. „Copii, spălarea pe dinţişori, rugăciunea, îmbrăcarea în pijămăluţe şi fuga la culcuş! E bine acum, Dami?” Citește în continuare

Leul cel credincios (Nestemate duhovnicesti vol 1)

Poti comanda cartea ,,Nestemate duhovnicesti” aici

Întâlnind, pe malul Iordanului, un leu care era înţepat în laba unui picior, rană ce se infectase cumplit, avva Gherasim a fost rugat de fiară – care îi arăta, cu lacrimi, piciorul cu pricina – să-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curăţat rana şi a legat laba leului cu o pânză, după care l-a îndemnat să plece. Animalul a rămas însă lângă sfânt, ,,ca un adevărat ucenic”, însoţindu-l pretutindeni.

În scurt timp, leul s-a integrat în comunitate, fraţii îndatorându-l, în schimbul mâncării, cu slujbe, printre care şi aceea de a duce un măgar la apă. Odată, nefiind leul atent, nişte negustori arabi au luat măgarul. Animalul s-a întors la avva cu capul plecat. Crezând că leul a mâncat măgarul, Citește în continuare

Postul si neascultarea

Spuneau părinţii că ori de câte ori cineva călca cuvântul stareţului pătimea multe ispite. Căci el cerea ca toate să se facă cu binecuvântare.

Odată, doi fraţi s-au sfătuit să postească şi să se roage într-un beci, neştiuţi de nimeni. După o săptămâna au venit la egumen şi i-au zis:

– Părinte, va rugăm să ne spovediţi, că mâine vrem să ne împărtăşim.

– Da’ unde aţi fost până acum?

– Am postit şi ne-am rugat în beci.

– Cine v-a dat binecuvântare să faceţi aceasta?

– Dar pentru post şi rugăciune mai trebuie binecuvântare?

– Eu nu va mărturisesc Citește în continuare

Parintele Cleopa despre iubirea de arginti

E greu să crezi că omul e atât de tare ca să nu se lase biruit măcar o dată de pofta de a avea bani, de iubirea de arginţi. Mânăstirea Sihăstria un bastion vechi al iubirii de Dumnezeu, un adevărat Munte Athos al dreptei credinţe, a avut de-a lungul vremii vieţuitori cu viaţă sfântă ştiuţi şi neştiuţi, duhovnici renumiţi, stareţi cu viaţă sfântă şi mulţi împlinitori ai Legii. Mânăstirea Sihăstria a fost înalţată în anul 1655 cu hramul “Nasterea Maicii Domnului”. Anul 1734 este anul în care episcopul Ghedeon de Huşi construieşte o noua biserica pe locul celei vechi. Foarte aproape de manastirea Sihastria se afla Schitul Sihla si Pestera Sfintei Cuvioase Teodora.

La Sihăstria în secolul al-XX-lea au trăit părinţi luminaţi şi învăţători cu har de la Dumnezeu precum Ioanichie Moroi, Paisie Olaru sau Ilie Cleopa Citește în continuare

Tanarul care era invidios pe print

Mai multe povestiri duhovnicesti  aici

Un tânăr care locuia într-un sat nu departe de curtea unui împărat era invidios pe prinţ, un tânăr care era exact de vârsta lui, motivul fiind; viaţa de huzur a fiului de împărat. El auzea de la oamenii din sat sau chiar de la părinţii săi ce isprăvi a mai făcut micul prinţ la nu ştiu ce bal, ori la o partidă de călărie, ori prin bâlciuri sau târguri.

Tânărul de la ţară muncea cam toată săptămâna ajutându-şi părinţi la gospodărie şi se odihnea sâmbăta după amiaza şi duminica după amiaza. El ar fi vrut aşa, după mintea lui, ca în timpul acesta când nu muncea să aibă şi el activităţi ca ale prinţului. Dar nu putea avea acestea; odată, fiindcă era sărac şi a doua; fiindcă nici timp nu avea prea mult duminica dimineaţă, fiind dus de părinţii săi la Biserică. Citește în continuare