Posts Tagged ‘parinte arsenie boca’

Parintele Arsenie Boca despre chemarea la Inviere

„Tainele lui Dumnezeu glăsuiesc înainte:

„Amin, Amin, grăiesc vouă, cine ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă.”

Hotărăşte-te suflete a lui Dumnezeu pentru cuvântul Tatălui tău! Când a trimis Mântuitorul pe cei doisprezece ucenici, deprinzându-i la propovăduirea Împărăţiei Cerurilor, printre alte porunci, le-a dat şi aceasta:

„Înviaţi pe cei morţi.” Porunca aceasta o avem şi noi preoţii, urmaşii Sfinţilor Apostoli, ucenicii de azi ai Domnului. Însă, nu pentru trupuri i-a fost grijă Domnului, ci pentru sufletele moarte, pentru oamenii cărora le merge numele că-s vii dar, netrăind învăţătura creştină, sunt morţi Citește în continuare

Reclame

Parintele Arsenie Boca despre judecata milostiva

„De obicei, oamenii nu se întorc la Dumnezeu decât atunci când dau de primejdii, adică atunci când îi ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă şi trebuie să dea seama de ce au făcut. Nu e rău să te întorci la Dumnezeu nici chiar atunci, în ceasul al unsprezecelea; însă ar fi cu mult mai bine sa vii, de bună voie, la rosturile tale veşnice şi nu tras de mânecă sau pălit cu prăjina din urmă. Dacă am fi noi mai simţiţi, am vedea că Dumnezeu, preamilostivul, ne îmbie cu iubire, încă din dimineaţa vieţii, Taina sfântă a pocăinţei, ca să nu ajungem către seara vieţii aşa de îmblătiţi de rele. Taina pocăinţei este judecata milostivă, ce o face Dumnezeu cu noi păcătoşii, când mergem noi de bună voie, şi ne mărturisim greşelile.
Preoţii poartă preoţia lui Hristos Citește în continuare