Posts Tagged ‘nestemate duhovniceşti’

O poveste cu doua stele (Nestemate duhovnicesti vol II)

52 DE ASTFEL DE POVESTIRI IN CARTEA DE AICI

A existat cândva un om foarte sărac, care nu mânca şi nu bea decât la apusul soarelui. În semn de apreciere cerească pentru aceasta, apăruse deasupra unui munte din apropiere – sau cel puţin aşa credea acel om – o stea frumoasă a cărei lumină putea fi văzută chiar şi în timpul zilei. Nimeni nu ştia de ce steaua nu se mişca din locul său ca toate celelalte stele.
Într-o zi, omul nostru s-a decis să urce pe munte spre steaua mult iubită. Întâlni pe drum o fetiţă din sat care dorea şi ea să urce pe munte. El a invitat-o pe fetiţă să bea apă şi să mănânce, dar aceasta a refuzat.
I-a spus că nu va bea şi nu va mânca decât după ce va face el aceasta. Bietul om a intrat astfel într-o mare încurcătură. Nu dorea să întrerupă asceza sa, adică postul până la apusul soarelui, dar nici nu-l lăsa inima să vadă sărmana fată suferind de foame şi de sete. De aceea a băut pe dată şi a şi mâncat. Fetiţa a băut şi ea şi Citește în continuare

Minune cu Icoana Maicii Domnului (Nestemate duhovnicesti vol II)

52 DE ASTFEL DE POVESTIOARE GASESTI AICI – CARTE PLUS CD

Înainte de a ajunge turcii la Mânăstirea Neamţ, s-au luat măsuri de strămutare a icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni, dăruită de Ioan Paleologul lui Alexandru cel Bun, bunicul lui Ştefan cel Mare.
Un turc i-a urmărit pe cei care aveau icoana şi a înfipt sabia sa în ea, pentru a o distruge. În clipa aceea sabia s-a prins de lemn, iar turcul nu a mai putut să o scoată. A îndoit-o şi s-a rupt! Bucăţica de sabie rămasă în lemn poate fi văzută şi în ziua de azi la Mănăstirea Neam Citește în continuare

Guvernul Ungureanu a trecut

Cabinetul lui Ungureanu a trecut de votul Parlamentului. S-au înregistrat 237 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”, a anunţat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean. Potrivit secretarului Senatului Gheorghe David, la vot au fost prezenţi 245 de parlamentari, informează Agerpres.Cei 16 miniştri nominalizaţi în Cabinetul Ungureanu se află la această oră în Citește în continuare

Cele mai frumoase maini (Nestemate duhovnicesti vol II)

52 de ASTFEL DE POVESTIRI, CARTE CU CD, GASESTI AICI

Trei fete de vârsta adolescenţei aveau o preocupare deosebită pentru a avea mâini cât mai frumoase. Foloseau creme scumpe din acelea pe care le vedeau la televizor, le protejau cu mănuşi şi cheltuiau mulţi bani pentru îngrijirea mâinilor. Într-o zi pe când se aflau la joacă li s-a alăturat o fată mai mică de vârstă şi au început să-şi arate mâinile pentru a se lăuda. Când a venit rândul fetei mai mici, celelalte au constatat că aceasta avea mâini cam butucănoase, cu degete mai mici şi cu urme de bătături din cauza muncii în gospodărie.
Unghiile de la mâinile fetei mai mici erau tăiate, iar ale celorlalte fete erau lăsate lungi şi vopsite, aşa cum era moda. Au râs mult cele trei graţii de fata cu mâini urâte, dar cea mică nu s-a supărat.
Chiar atunci pe lângă ele trecu o bătrână de la ţară, care avea de urcat un deal şi avea bagaj mare. Ea le-a rugat pe fete să o ajute, dar niciuna din cele trei nu a dorit să se murdărească de praf sau să-şi rupă unghiile îngrijite. Fata cea mică a înhăţat repede două sacoşe grele şi a ajutat-o pe bătrână cu toată dragostea.
Când au ajuns sus pe deal, bătrânica privind cu dragoste la fata care a ajutat-o a rostit cu glas dulce, parcă de înger:
,,Să nu te mâhneşti vreodată, că cineva o să râdă de mâinile tale. Cele mai frumoase mâini nu sunt cele parfumate, ci cele care ajută şi slujesc aproapelui”.

Sorana puncteaza din nou

Sorana Carstea s-a calificat in sferturile turneului WTA de la Pattaya (dotat cu premii totale in valoare de 220.000 de dolari – Thailanda) dupa ce a invins-o, scor 6-2, 6-2, pe Misaki Doi (Japonia).

Favorita numarul sapte, Sorana a avut nevoie de o ora si 15 minute pentru a se impune in doua seturi in fata sportivei nipone.

In urmatorul tur, Carstea o va intalni pe Vera Zvonareva (cap de serie numarul unu).

Statistic Citește în continuare

Avva Iulian Stalpnicul si leul (Nestemate duhovnicesti II)

52 DE POVESTIRI CA ACEASTA GASESTI AICI

S-a arătat un leu în ţinutul în care trăia avva Iulian şi omora mulţi străini şi băştinaşi. Într-o zi a chemat pe ucenicul său Pancratie şi i-a zis.
– Du-te cam la două mile spre miazăzi şi acolo ai să găseşti un leu culcat. Şi spune-i ce-ţi zic eu aşa: ,,Smeritul Iulian îţi spune ca în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, să pleci din ţinutul acesta!”.
Ucenicul a făcut drumul întocmai şi l-a găsit pe leu Citește în continuare

Calugarul din Hozeva (Nestemate duhovnicesti vol. II)

52 de POVESTIRI IN CARTEA DE AICI – CARTE CU CD

Era un bătrân care locuia în chilia sa de la Hozeva. Bătrânii locului aceluia povesteau despre el acestea: ,,Când era în satul lui avea această îndeletnicire: dacă vreodată vedea pe vreun om din satul lui că nu era destul de înstărit ca să-şi semene ţarina, se ducea noaptea, fără ştirea stăpânului ogorului, lua boii şi sămânţa lui şi semăna ogorul sărmanului. Când a venit în chilia sa din pustiul Hozevei, la fel, făcea milostenie cu cei nevoiaşi. Pleca pe drumul care duce la Sfântul râu Iordan, la Ierusalim, luând cu el pâine şi apă. Şi ori de câte ori vedea pe cineva obosit pe drum, le purta poverile până la Ierihon. Şi-l puteai vedea plin de praf şi năduşeală, purtând uneori în spate, fie o sarcină mare de tot, fie un copil, ba chiar doi.

Alteori se aşeza pe jos şi repara Citește în continuare

Sustinere pentru Parintele Efrem (Scrisoare a IPS Teofan)

Publicata in ,,PORUNCA IUBIRII”  (Fagaras)

Preacuvioşiei Sale,

            Preacuviosului Părinte EFREM,

            Stareţul Sfintei Mănăstiri Vatoped

            şi cinstitei sale obşti

            Preacuvioase Părinte Stareţ Efrem,

            Venerabilă obşte a Sfintei Mănăstiri Vatoped,

 

            Cu puţin timp înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului am aflat despre decizia autorităţilor judiciare elene cu privire la emiterea unui mandat de arestare preventivă a Preacuvioşiei Voastre, părinte duhovnicesc a peste 100 de vieţuitori ai Sfintei Mănăstiri Vatoped.

            Am nădăjduit că este vorba despre o eroare judiciară care va fi curând elucidată şi Preacuvioşia Voastră veţi continua nestingherit lucrarea de egumen al mănăstirii. Din păcate, s-a ajuns la întemniţare, închisoarea fiind locul în care Preacuvioşia Voastră aţi petrecut slăvita sărbătoare a Naşterii Domnului şi Citește în continuare

Povestea marului (Nestemate duhovnicesti vol. II)

CARTEA CU 52 DE POVESTIRI SI CD – AICI

Se făcea, povesteşte un călugăr, că în vis eram un…mar, mic si rotund. Şi la poarta cojii mele a bătut un vierme:
– Prea frumosule măr, se linguşea viermele, mă laşi să mă hrănesc şi eu cu sucul tău, căci îmi este tare foame…
Şi mărul, în bunătatea lui, l-a lăsat pe vierme să se hrănească din pulpa sa. Pe zi ce trecea, viermele devenea tot mai gras şi frumos, devorând conţinutul gustosului fruct…şi înmulţindu-se, transforma conţinutul zemos şi dulce într-o masă amorfă, neagră, urât mirositoare, de putregai. De seminţe, hrăpăreţul vierme nu putea să se atingă…Acolo scânteia însăşi viaţa mărului…
Am ajuns apoi, mai povesteşte călugărul, în mâna unui copil, care văzând că sunt stricat a vrut să mă arunce. Dar chiar în acel moment i-a sclipit o idee: să smulgă seminţele mărului din putregaiul care le înconjura şi să le planteze în pământ.
Copilul a avut astfel grijă, ca în fiecare zi să ude cu apă vie seminţele plantate şi să le vorbească mereu, ca şi când ar fi fost nişte fiinţe.
Seminţele au încolţit şi adăpate de cuvintele iubitoare ale copilului s-au înălţat, au devenit un frumos pom, care după trei ani a rodit mere frumoase şi curate.
Copilul a avut grijă ca niciun Citește în continuare

Pescarul si bogatasul (Nestemate duhovnicesti II)

VEZI AICI CARTEA CU 52 D EPOVESTIRI SI CD

Un industriaş foarte bogat era deranjat de un pescar care stătea pe malul râului, aproape de locul în care îşi avea ancorat iahtul său. Pescarul îşi adunase instrumentele de pescuit şi privea alene luciul apei.
– De ce nu ieşi cu barca în larg, la pescuit? îl întrebă industriaşul cu reproş în glas.
– Pentru că am prins destul peşte pentru ziua de astăzi, răspunse pescarul.
– Cum de nu prinzi mai mult peşte decât ai nevoie? îl întrebă omul bogat.
– Şi ce sa fac cu el? întrebă pescarul cel sărac.
– Ai putea câştiga mai mulţi bani! Apoi ai putea să-ţi cumperi o barcă mai mare, ca să prinzi şi mai mult peşte. E logic! Mai mult peşte înseamnă mai mulţi bani! Ai putea să-ţi faci o flotă de pescuit şi ai deveni un om bogat, aşa ca mine.
– Interesant! Şi după aceea, ce aş face? întrebă pescarul.
– Ai sta, te-ai Citește în continuare

Scara catre Rai (Nestemate duhovnicesti vol.II)

POTI VEDEA CARTEA AICI 52 DE POVESTI MINUNATE

Se zice că un tânăr a reuşit să urce pe o scară lungă de la pământ până la cer şi când ajuns acolo a bătut la uşa Raiului.
– Cine e acolo? a întrebat o voce dulce, dumnezeiască.
– Eu! răspunse tânărul cu îndrăzneală, încrezător fiind în isprava sa, de a urca până la Cer.
– Cu cine eşti?
– Cu nimeni. Sunt singur! Deschideţi-mi vă rog!
– Îmi pare foarte rău, răspunse îngerul care Citește în continuare

Taranul si marinarul (Nestemate duhovnicesti II)

VEZI CARTEA CU 52 DE POVESTIRI AICI, CONTINE SI CD

Ţăranul îl întreba mereu pe un marinar cum de nu îi este frică să urce pe vas şi să se supună la atâtea pericole. Spunea el:
,,Eeeeeeeee! Să ştii că ţi se va întâmpla ceva rău, vor veni valuri mari, se va sparge corabia, vei pica în apă şi nici înot n-o să poţi scăpa!”.
,,D-apoi să ştii că nu mi-e frică…fiindcă eu mă încred în Dumnezeu…Nu mă urc pe corabie până nu primesc binecuvântare de la duhovnic şi până nu mă rog pentru viaţa mea, pentru familie şi sănătate”.
,,Dar chiar nu ţi-e frică? Ai aşa mare nădejde în Dumnezeu că nu vei păţi lucruri rele?”.
,,Am!” răspunse marinarul.
,,Eu unul îţi spun, nu m-aş urca pe Citește în continuare

Comoara din gradina (Nestemate duhovnicesti II)

CARTEA CU 52 DE POVESTIRI O GASESTI AICI

Un om sărac, care nu avea rude, trăia din mila sătenilor şi din căpătat după ce mai lucra la unul sau la altul prin sat. Toată viaţa lui trăise în sărăcie şi toată ziua cât era de lungă, căuta de mâncare sau ceva de lucru prin vecini, apoi seara când ajungea acasă dădea slavă lui Dumnezeu pentru toate, se ruga, aşa cam vreme de un ceas, apoi se culca.
Într-o zi nemairăbdând foamea, omul nostru săpă prin curtea sa, după niscai rădăcini, când descoperi în grădină un cufăr vechi cu balamale ruginite, dar cu ceva însemne regale pe el. Şi ce să vezi!? Cufărul era plin cu bani de aur. Cu mirare l-a scos din pământ, l-a dus în casă şi începu să plănuiască ce să facă, de acum, cu atâta bănet. Nevoind ca vreun vecin să pretindă că sunt banii lui, el hotărî să plece în lume într-un sat mai bogat, ceva mai departe. Într-ascuns a coborât într-un sat vecin şi şi-a cumpărat o teleguţă şi un cal, apoi lăsă casa lui şi plecă.
Banii din cufăr i-au ajuns să-şi cumpere un conac şi în scurtă vreme începu să fie cunoscut prin vecini ca un fel de ,,boiernaş”. Şi cum deunăzi alerga toată vremea după ceva de mâncare, de acum începu să alerge ca să-şi sporească averea, fiindcă nu voia să se întoarcă la sărăcia de dinainte. Începu să se întâlnească seara cu tot felul de boieri şi ,,madame” cu care se însoţea la jocuri de cărţi. Şi ,,norocul” nu-l părăsea nicio clipă şi câştiga mereu partidele pe care le juca pe bani. Dar tot nu era mulţumit! El voia mai mult, şi mai mult, astfel că puse ochii pe conacul vecinului care era mai mare, mai luxos şi avea grădini de vis. Şi îi propuse bogătaşului de alături să-şi joace amândoi conacele la cărţi. Şi ca în atâtea şi atâtea seri, omul nostru în loc să se pună la rugăciune, se aşeză la masa de joc.
,,Norocul” nu-l Citește în continuare

Lupul ,,mielusel” (Nestemate duhovnicesti II)

CARTEA CU 52 DE POVESTIRI O POTI COMANDA AICI

Omul dacă posteşte se poate face blând, ca un mieluşel. Uneori chiar şi fiarele sălbatice sunt îmblânzite şi smerite de post, de foame. Povesteşte Părintele Paisie de la Sfântul Munte Athos că un lup, din pricină că era flămând, devenise aproape un mieluşel. Odată, într-o iarnă cu zăpadă multă, lupul flămând a venit până în curtea mânăstirii unde trăia Cuviosul.
Părintele, pe un ger cumplit, a ieşit împreună cu fratele său să hrănească animalele. Fratele părintelui avea cu el o bâtă ca să se apere de fiarele sălbatice. Lupul era aşa de flămând încât stătea chiar să primească un băţ pe spinare, numai să capete ceva să-şi aline foamea. Se făcuse ca un mie Citește în continuare

De la sensibilitate la rautate (Nestemate duhovnicesti vol II)

poti comanda cartea AICI

În copilărie, Părintele Paisie Aghioritul căuta mereu fapta bună. Cuviosul Paisie povesteşte că odată, când un frate de-al său a omorât o păsărică, s-a mâhnit foarte mult şi l-a certat cu asprime. El a luat pasărea şi a îngropat-o. În acea vreme se împrietenise cu mulţi copii de vârsta sa. Mergeau în pădure, se rugau, citeau Vieţile Sfinţilor şi posteau.
Dar după o vreme, mamele acelor copii şi-au sfătuit odraslele: ,,Nu faceţi prietenie cu acesta, că nu degeaba este poreclit călugărul, o să vă chinuiască!”.
Şi astfel, viitorul mare ascet, Paisie a ajuns să nu mai aibă prieteni de vârsta lui. Şi a încercat să facă prietenie cu copii mai mari. A început să tragă cu praştia şi a devenit cel mai bun ţintaş. La început trăgeau la ţintă, apoi au început să tragă după păsări. Odată a nimerit o păsărică şi a ucis Citește în continuare

Judecatorul cel milostiv (Nestemate duhovnicesti) vol II

POTI COMANDA CARTEA AICI – 52 DE POVESTIRI MINUNATE SI CD INCLUS

A fost odată un judecător care îşi îndeplinea în mod corect profesia. Dacă vedea că cineva era escroc, nu numai că nu-i primea dosarul, ci îl şi mustra cu asprime pentru a-şi reveni. Dacă vedea pe unul că era vinovat, dar se căia, încerca să aranjeze cumva lucrurile sau să-i micşoreze pedeapsa. Dacă vedea că este sărac şi nedreptăţit, nu lua deloc bani de la el şi încerca să-l îndreptăţească la judecată.

Acest judecător, despre care povesteşte Cuviosul Paisie Aghioritul,  trăia foarte simplu, iar banii pe care-i câştiga în plus îi împărţea unor familii sărace. Femeia sa era de asemenea credincioasă. Ea era un pic supărată, fiindcă nu putea avea Citește în continuare

Un calugar ,,Spirt” (Nestemate duhovnicesti II)

 

POTI COMANDA AICI CARTEA CARE CONTINE SI CD

Odată un frate începător şi-a uitat chilia sa deschisă şi a intrat în ea o femeie. Când a aflat aceasta fratele, a fost cuprins de mâhnire şi s-a tulburat:
,,O, s-a spurcat chilia! Înfricoşător lucru, s-a pierdut lumea!”
Ia spirt şi stropeşte pe podea, apoi îi dă foc, ca s-o dezinfecteze! Puţin de n-a ars şi mănăstirea. Şi-a ars duşumeaua chiliei, însă gândul nu şi l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el. Dacă şi-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-şi că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească Har şi să se nevoiască şi ea, s-ar fi Citește în continuare

Talharul cel pocait (Nestemate duhovnicesti II)

POTI COMANDA AICI CARTEA NESTEMATE DUHOVICESTI

Un căpitan de tâlhari s-a deghizat în monah şi a cerut găzduire peste noapte la o mănăstire de călugăriţe, ca să o poată prăda.

Stareţa şi toate călugăriţele l-au primit cu deosebit respect, ca pe un avva mare. S-au adunat toate călugăriţele să ia binecuvântare de la el, i-au spălat picioarele şi au luat apoi apa aceea pentru binecuvântare.

O soră paralizată s-a vindecat spălându-se cu credinţă cu acea apă şi, spre uimirea tuturor, s-a dus şi aceea să ia binecuvântare de la acela.
Văzând minunea, căpitanul de tâlhari s-a schimbat lăuntric, s-a pocăit, a aruncat sabia ce-o avea ascunsă sub rasă, iar după puţin timp, atât el, cât şi cei împreună cu el, s-au făcut Citește în continuare

Calugarul si pasarea (Nestemate duhovnicesti II)

POTI COMANDA NESTEMATE DUHOVNICESTI CU CD, AICI

Un tânăr călugăr obişnuia în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la treburile zilnice, să se roage. Dar de fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune o mică pasăre venea la geamul lui şi începea să cânte. Cu cât călugărul se ruga mai intens cu atât mica pasăre cânta mai tare şi mai alert.

Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi când călugărul supărat că niciodată nu putea să se roage în linişte îi spuse lui Dumnezeu:

– Doamne, fă să fie linişte, să-ţi pot trimite rugăciunea mea!

În acel moment pasărea zbură de la geam şi se făcu o linişte deplină. Călugărul fericit se întoarse în camera lui şi căută să se roage. Dar de fiecare dată când începea o rugăciune, gândul îi zbura la treburile zilnice pe care le avea de obicei de îndeplinit şi uita de rugăciune.

Neştiind ce să facă, se duse la stareţ şi-i povesti tot ce s-a întâmplat. Atunci stareţul îl întrebă:

– Înainte, când te rugai, şi pasărea Citește în continuare

Batranul si stanca

52 de povestiri din intelepciunea Sfintilor Parinti gasesti AICI

Povestesc bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i-ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său. Şi mulţime de ani s-a nevoit însinguratul monah, tot împingând la acea piatră, din răsărit şi până în apusul soarelui, dar stânca nici că s-a mişcat măcar aşa de un deget. Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i-a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale. Deci s-a rugat atunci monahul, iar mai pe urmă L-a întrebat pe Dumnezeu unde a greşit, de ce nu s-a mişcat din loc acea piatră?!…
Şi pentru ruga lui stăruitoare, Domnul i-a adus aminte că ascultarea lui fusese să împingă piatra, nicidecum s-o urnească din loc! Deci truda lui Citește în continuare

Calugarul si greierele (Nestemate duhovnicesti vol.2)

52 de astfel povestioare cu talc gasesti in ACEASTA CARTE

Un călugăr a mers într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de o rudenie a sa. În mijlocul vacarmului citadin, monahul a pretins că a auzit un greiere, deşi tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.
– Trebuie că ai un auz supraomenesc!
– Nu! Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele, spuse monahul.
– Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot, în această forfotă!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.
Apoi monahul a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor şi-au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor.
– Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni…

Dacă privim şi ascultăm zilnic ştirile morbide şi gâlcevitoare ale televiziunilor Citește în continuare

Oscar 2012: Moneyball, prima predicţie

Am observat un lucru, de cativa ani incoace, la inceput de an, auzim de o nenorocire sau de un accident grav (vezi ultimii doi ani Huidu si Lucescu) si tot prin ianuarie apar listele cu filmele de Oscar, filme care mie mi se par din ce in ce mai dezamagitoare. Am incercat aseara sa vizionez ,,Moneyball” si mi s-a parut a fi o tortura asupra psihicului, o jignire adusa ideii de ,,action movie”. Oricat de ,,psihologic” ar fi, si oricat de bazat pe matematica sau statistici, un film ar trebui sa aiba si ceva actiune, iar eu in 30 de minute de tortura nu am vazut decat talk talk talk si bla bla bla. Daca ma intreaba cineva ce caut sa ma uit la filme din acestea, cand as avea poate ceva mai bun de facut am sa-i raspund ca profesia ma obliga sa fiu la curent cu ce se intampla si in cinematografie. Nu ai ce sa cauti intr-un post de radio daca nu ai cunostinte din domenii diverse, parerea mea…Iata si ceva articole pe seama acestui film

Inspirat dintr-o poveste adevărată, Moneyball este un film dedicat tuturor celor care au visat vreodată să se pună cu sistemul. Brad Pitt joacă rolul lui Billy Beane, managerul echipei de baseball de ligă A Oakland şi sufletul echipei, cel care are o revelaţie: toată filosofia tradiţională a baseball-ului este greşită. Determinat să îşi reinventeze echipa în liniile unui buget strâns, Beane va trebui să facă faţă şi cluburilor mai puternice. Managerul se asociază cu puternicul Citește în continuare

Irina Nicolae: „Lumea copiilor este frumoasă, caldă, plină de culoare, perfectă“

Fosta membră a trupeiASIA a lăsat muzica pe planul doi pentru a deveni o scriitoare de succes. În acest moment, cărţile educative pentru copii scrise de ea sunt foarte căutate

 Prima carte semnată Irina Nicolae, „O parte de lume văzută prin ochii mei“, a apărut în februarie 2008. „Este un album de fotografie, publicat în condiţii grafice de excepţie care te poartă pe tărâmuri de vis pe care eu am avut ocazia să le „ating“ şi să le „captez“ cu ajutorul aparatului. O călătorie într-o lume văzută prin ochii sufletului meu“.

 Sfârşitul anului 2008, aduce şi prima carte dedicată celor mici, prima poveste semnată Irina Nicolae,„În Ţara lui Dovlecel“.

Dovlecel este personajul creat de Irina, marcă înregistrată, cel care a devenit prietenul micilor săi cititori.

 Învăţând cu Dovlecel

 „Am continuat cu o linie educativă, care să le deschidă drumul spre cunoaştere, o linie ce propune Citește în continuare

Alergie la Hristos

Articol din revista ,,Porunca iubirii” (Fagaras)

Invocând corectitudinea politică, în toate manualele şcolare australiene se va modifica exprimarea timpului istoric. Astfel, expresia „înainte de Hristos” va deveni „înainte de epoca modernă”, iar „după Hristos” va deveni „era modernă”. Politicienii australieni nu mai vor să audă de Hristos. De mai mult timp, tot în Australia, în serviciul public şi în manualele şcolare, sărbătoarea  „Crăciunului” a fost înlocuit cu „perioadă festivă” (Kopp online).

 

  • În mai multe mari oraşe din Europa pomii de Crăciun sunt interzişi din motive de toleranţă multiculturală. Marile firme nu mai fac festivităţi de Crăciun, în unele grădiniţe nu este permisă cântarea colindelor. În Oxford (Anglia) autorităţile nu mai folosesc cuvântul Christmas (Crăciun) pentru a nu-i jigni pe musulmani.
       Acum câţiva ani, la Bruxelles, tot pentru a nu-i deranja pe Citește în continuare

Sfantul Antonie si corbul

Din cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI VOL II

Cartea cu 52 de povestiri si CD o gasesti AICI

Sfântul Antonie cel Mare, Părintele tuturor călugărilor, s-a născut în Egipt în anul 251, trăind în mijlocul unei familii bogate şi nobile. Încă din tinereţe, el şi-a lăsat toată averea săracilor şi surorii lui şi s-a retras în deşert. Aici el a locuit ani de-a rândul în pustietate, într-o colibă de crengi.

O creştină cucernică îi aducea o pâine mică de orz de două ori pe săptămână. Anton, pentru a se feri şi de acest ultim contact cu lumea, a intrat şi mai adânc în deşert, ducând cu sine numai un crucifix şi Biblia.

Trăieşte aici, în pustie, hrănindu-se cu rădăcini, ceva curmale, lăcuste şi miere.

Sfântul Antonie cel Mare şi-a dedicat întregul timp rugăciunii, vieţii ascetice şi studiului Sfintelor Scripturi.

După mulţi ani, el s-a dus într-o zi să viziteze Citește în continuare

Topul 2011 – duhovnici mari, carti ortodoxe dorite, articole de top

Top realizat in baza numarului de vizualizari din 2011 pe blogul

https://cristiserban.wordpress.com/

Cei mai iubiţi părinţi duhovnici:

1. Pr. Arsenie Boca

2  Pr. Gherontie Puiu (Manastirea Caraiman Busteni)

3  Pr. Pantelimon Munteanu (Manastirea Turnu Ph)

4  Pr. Nicolae Tanase (Valea Plopului)

5  Pr. Arsenie Papacioc

……………………

Cele mai dorite carti (Editura Cristimpuri):

1 Parintele Arsenie Boca: Marturia Parintelui Pantelimon

2 Tatal nostru: Rugaciunea Domneasca in 7 graiuri

3 Nestemate duhovnicesti vol 2

4 Viata Maicii Domnului

5 Filocalia pentru copii si tineri

……………………..

Cele mai populare articole 2011:

1Femeia ciclul menstrual si intratul in biserica – 515 vizualizari

2 Parintele Arsenie Boca – O taina nedescifrata a Ortodoxiei – 487 vizualizari

3 Manastirea Ghighiu – Icoana facatoare de minuni – 420 vizualizari

4 Minune la mormantul Parintelui Arsenie Boca – 401 vizualizari

5 Schit nou pe langa Manastirea Caraiman Busteni Citește în continuare

Editura Cristimpuri la Gaudeamus 2011

Editura Cristimpuri va fi şi ea prezentă la TÂRGUL DE CARTE GAUDEAMUS in spatiul 3.20, standul 103 aproape de Ceainăria Gaudeamus. Acolo veti gasi si cea mai nouă apariţie, cea mai nouă carte tipărită sub egida Cristimpuri, vorbim de cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol II. Cartea este o incursiune în 52 de trepte în tezaurul de înţelepciune al Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

 

Totodată, elevii Şcolii H.M. Berthelot Ploieşti au primit invitaţia de a participa pe 26 noiembrie 2011 la cel mai important eveniment cultural de tip expoziţional din România – Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură.  

Elevii din Şcoala H.M.Berthelot vor participa la lansarea cărţii ,,Nestemate duhovniceşti” vol.II, scrisă de Prof. Cristian Şerban. La standul Editurii Cristimpuri ei vor putea să scrie pe Citește în continuare

Nestemate duhovnicesti vol. II (disponibila in curand pe www.edituracristimpuri.ro)

Cu ajutorul lui Dumnezeu peste doar cateva zile va iesi de la tipar vol. II al cartii ,,Nestemate duhovnicesti”, pilde şi istorioare care ajută la mântuirea sufletului. Iată o poveste din cele 52, intitulată ..,,Călugărul şi pasărea”. Cartea este însoţită de CD ul audio ,,Comoara din grădină” o poveste originală de Cristian Şerban.

Un tânăr călugăr obişnuia în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la treburile zilnice, să se roage. Dar de fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune o mică pasăre venea la geamul lui şi începea să cânte. Cu cât călugărul se ruga mai intens cu atât mica pasăre cânta mai tare şi mai alert.

 

Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi când călugărul supărat că niciodată nu putea să se roage în linişte îi spuse lui Dumnezeu:

 

– Doamne, fă să fie linişte, să-ţi pot trimite rugăciunea mea!

 

În acel moment pasărea zbură de la geam şi se făcu o linişte deplină. Călugărul fericit se întoarse în camera lui şi căută să se roage. Dar de fiecare dată când începea o rugăciune, gândul îi zbura la treburile zilnice pe care le avea de obicei de îndeplinit şi uita de rugăciune.

 

Neştiind ce să facă Citește în continuare

Bunatatea naste bunatate (Nestemate duhovnicesti vol.II)

Părintele Cleopa povestea că pe vremea când era încă frate de mânăstire, nimeni nu-şi încuia chilia, pentru că nu avea nici cine şi nici ce fura. Toate erau de obşte, aşa ca la începutul creştinismului. Într-una din zile vrăjmaşul diavol a dat să-l biruie pe tânărul părinte. Era de rând la bucătărie, când a venit la el un credincios şi i-a spus, întinzându-i un bănuţ:
,,Părinte Cleopa, iată ce monede noi si frumoase au ieşit !”.
,,Şi mi-a dat una si mie una” zice părintele. ,,Eu am dus banul la chilie, l-am pus pe fereastra sub o hârtie, ca să nu-l vadă nimeni, şi am încuiat uşa. De la bucătărie mă duceam mereu la chilie si săltam hârtia de pe geam, să văd dacă nu a dispărut banul. Nu trecea mult şi iar mă duceam la chilie. Intr-o zi, văzând eu Citește în continuare

Taranul si marinarul

Un ţăran îl întreba mereu pe un marinar cum de nu îi este frică să urce pe vas şi să se supună la atâtea pericole.

,,Dar chiar nu ţi-e frică, ai aşa mare nădejde în Dumnezeu că nu vei muri?”

,,Am! răspunse , marinarul”

,,Dar tatăl tău şi bunicul tău cum au murit? întrebă ţăranul…

,,Păi cum să moară, pe vas! spuse marinarul.

,,Păi şi după toate astea mai ai curajul să te urci pe vas.

,,Da! răspunse marinarul, apoi întrebând: Citește în continuare

Tanarul necuviincios (Nestemate duhovnicesti vol. 1)

Un tânăr credincios se mutase de puţină vreme într-o comună mare cu multe sate, astfel că în împrejurimi avea şapte biserici. El voia să meargă la Sfânta Liturghie acolo unde oamenii participau trup şi suflet şi unde credinţa lor era mai puternică. Şi nu ştiu cum să facă altfel, decât să se îmbrace în haine zdrenţuite, murdărindu-se pe faţă cu cărbune, cât să arate ca un cerşetor şi merse din biserică în biserică, chiar în timpul Sfintei Liturghii, ca să vadă unde este bine primit.
În prima biserică numai intrând, lumânăreasa l-a scos afară dându-i citate din Sfânta Scriptură despre ţinuta în Biserică, spunând că ea citeşte Epistolele Sfântului Apostol Pavel.
În a doua biserică intrând, toţi cei din jurul lui începură să nu mai fie atenţi la slujbă şi începură a discuta cum de el cu hainele acestea a îndrăznit să intre în biserică. Plecă el de acolo de bunăvoie şi intră în a treia.
Aici dacă văzu că nimeni nu se uită Citește în continuare

Alexie – Omul lui Dumnezeu (praznuit 17 martie)

Mai multe astfel de istorioare si povestiri pe www.edituracristimpuri.ro

De 17 martie, în fiecare an, se vede că este o mare şi deosebită zi a lui Dumnezeu. Căci este ziua când,ca prin minune se deschide pământul şi toate gângăniile, insectele şi târâtoarele ies din pământ şi încep să-şi vadă de ale lor, după minunata grijă şi rânduială a lui Dumnezeu.

Se spune că după ce Dumnezeu a făcut lumea, aşa cum o vedem noi, se uita la oameni să-i vadă dacă sunt mulţumiţi cu darurile pe care le-au primit, dacă le folosesc cum trebuie sau nu. A văzut odată că insectele cele mai mici, gângăniile, unele mai mari, altele aproape nevăzute, mai mult îl supărau pe om. S-a gândit să le adune şi să facă altceva cu ele. Le-a adunat într-o lădiţă, le-a încuiat şi văzând un călător pe nume Alexie îi spuse:

,,Unde mergi Alexie?”.

,,Către mare, Doamne”, răspunse călătorul Citește în continuare

Satul cuviosilor din cartea Nestemate duhovnicesti vol 1

Un râu vijelios despărţea două sate cu oameni diferiţi. Cei care trăiau de-a dreapta râului erau consideraţi sfinţi, fiindcă – spuneau ei – lucrau numai fapte bune, erau credincioşi, ţineau posturile şi făceau milostenie, a zecea parte din venitul lor o duceau la biserică. Iar de-a stânga era ,,satul păcătoşilor”, cu oameni leneşi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserică şi nu ţineau poruncile cum trebuie.
Într-una din zile, se lăsă deasupra celor două sate un nor negru înspăimântător Citește în continuare

Nestemate duhovnicesti vol. I

Găsesti cateva dintre povestiri intr un format modern si usor de citit aici. Cartea se poate comanda aici.

Această lucrare nu reprezintă o întoarcere la poveştile copilăriei, ci este o carte care se adresează pruncilor duhovniceşti, celor care doresc să trăiască în curăţia sufletească şi în înţelegerea marilor noime ale cuvintelor pline de înţelepciune ale Sfinţilor de odinioară. Cartea este o culegere de 52 de povestiri cu tâlc menite să ducă mesajul Evangheliei lui Hristos în inimă, de unde prinzând rădăcină acesta să lucreze perpetuu în slujba binelui, adevărului şi frumosului.
Pe lângă o parte consistentă alcătuită din povestiri originale veţi descoperi câteva istorioare duhovniceşti prezente în cele mai iubite cărţi ale Ortodoxiei, cum ar fi Vieţile Sfinţilor, Limonariul sau Livada Duhovnicească, Minunile Creaţiei, Filocalia pentru copii şi tineri, Flori din Grădina Maicii Domnului sau Cuvinte duhovniceşti (Cuviosul Paisie Aghioritul) Citește în continuare

Al patrulea mag

Filmuleţ de animaţie Citește în continuare

Dragostea lui Dumnezeu (Nestemate duhovnicesti vol.1)

Poti comanda cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI, care cuprinde 52 de pilde duhovnicesti aici

Se spune că împăratul unui ţinut a chemat toţi savanţii şi filosofii pe care îi cunoştea, spunându-le că potrivit unui zapis, în curţile sale, undeva sub un pom se află o cutie în care se află dragostea lui Dumnezeu. Şi i-a trimis pe înţelepţi să sape până găsesc această cutie, promiţându-le o recompensă mare…
Şi după zile întregi de căutări, fiecare filosof s-a prezentat în faţa regelui cu ce a găsit. Ba mulţi dintre ei găsiră cutii care conţineau podoabe sau documente vechi. Ajunşi în faţa împăratului, filosofii au început să se ia la harţă, fiecare susţinând că are cutia în care se află dragostea lui Dumnezeu.
Văzând că nu e chip să-i împace, împăratul le-a ordonat să facă linişte şi le-a spus aşa: ,,Cum oare aţi crezut că e mai bine să săpaţi după o cutie decât să Citește în continuare

Mari duhovnici, cele mai iubite carti ortodoxe 2010

Top realizat in baza numarului de vizualizari pe blogul

https://cristiserban.wordpress.com/

 Cei mai iubiţi părinţi duhovnici

1.Pr. Arsenie Boca

2.Pr. Gavriil Stoica

3.Pr. Gherontie Puiu

4.Pr. Cleopa Ilie

5. Pr. Arsenie Papacioc

 Cele mai dorite cărţi la Editura Cristimpuri

          www.edituracristimpuri.ro

1.Viaţa Maicii Domnului

2.Cuviosul Paisie Aghioritul şi Părintele Gavriil. Dialoguri in Duh

3. Nestemate duhovniceşti vol 1

4. Povestea primului colind

5. Tatăl nostru. Rugăciunea Domnească în 7 graiuri

 Cărţi ortodoxe (recenzii)

1.Nebunul (Savatie Baştovoi)

2. Minuni ale Sfântului Nectarie în România

3. De ce sunt Citește în continuare

Sarantocul din tinda bisericii (Nestemate duhovnicesti vol1)

Un om sărac şi bătrân, fără rude şi fără casă avea permisiunea de la preot să doarmă noaptea în tinda bisericii. El se învelea cum putea cu o pătură ruptă şi murdară şi dormea acolo în frig, singurul avantaj fiind că nu s-ar fi udat dacă Dumnezeu ar fi dat ploaie. El nu deranja pe nimeni, nu vorbea şi nici nu cerşea, dar cu toate astea mai multe femei din zonă nu-l sufereau spunând că este murdar şi că cine ştie ce microbi poartă în hainele lui murdare. Găsiră aceste femei un pretext şi se duseră apoi la părinte să discute. Ele spuseră că nu pot dimineaţa să se apuce de curăţenie în tinda bisericii, fiindcă sărăntocul stă acolo întins şi slujitorul lui Dumnezeu le făcu pe plac şi îi spuse bătrânului să plece, fiindcă deranjează. Acesta a plecat fără să cârtească, iar femeile erau bucuroase că se făcuse în biserică ceea ce ele voiau Citește în continuare

Nestemate duhovnicesti vol1 (disponibila pe www.edituracristimpuri.ro)

Pe când Părinţii din Sfântul Munte coborau şi cumpărau câte ceva sau primeau binecuvântări de la alte mănăstiri – posmag sau legume -, cobora şi Bătrânul Efrem, noaptea în ascuns, şi îşi umplea traista cu cutii de conserve goale de prin gropi. Iar ziua urca şi el cu sacul încărcat în sihăstria lui, dând astfel celorlalţi impresia că duce alimente. Când ajungea la peşteră, punea cutiile de conserve înaintea uşii peşterii sale, ca vizitatorii să le vadă şi să-şi facă impresia că este mâncăcios, tocmai el care ţinea posturi lungi. Iar din multa nevoinţă şi din multa umezeală ce avea peştera, mai târziu a dat în tuberculoză. De aceea a fost nevoit ca singur să-şi zidească puţin mai departe de peşteră, într-un loc însorit, o colibă mică de piatră care abia îl încăpea. Acolo şi-a continuat acelaşi tipic: căra în ascuns cutii de conserve goale de prin gropi şi le lăsa înaintea uşii sale Citește în continuare

Filocalia pentru copii si tineri format nou

        La Editura Cristimpuri va fi disponibil de vineri, 19 octombrie 2010 un nou titlu. Proiectul Filocalia pentru copii si tineri a fost regândit astfel încât să existe o corelare cu cele 12 volume ale Filocaliei îngrijite de Părintele Dumitru Stăniloae. Astfel iubitorii de carte duhovnicească pot achiziţiona Filocalia pentru copii si tineri I (care cuprinde primele doua volume publicate anterior) din librariile ortodoxe, de la pangare sau direct de pe site-ul www.edituracristimpuri.ro.
        Aceasta carte pleacă de la cuvintele de aur ale Sfinţilor Părinţi şi prezintă învăţăturile acestora sub forma unor povestiri uşor de citit şi de înţeles. Proiectul a avut în vedere că şi copii sau adolescenţii trebuie să aibă acces la învăţăturile filocalice pentru a îmbrăţişa o viaţă cuvioasă şi plăcută lui Dumnezeu. In acest volum găsiţi învăţăturile Sfinţilor şi Cuvioşilor Antonie cel Mare, Evagrie Ponticul, Ioan Casian, Nil Ascetul, Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeei şi Isaia Pustnicul.          

                                                                             Taisia

                                                                       (fragment)

Într-un sat sărac de câmpie, trăia un tânăr cuminte, harnic şi liniştit pe care toată lumea îl avea la inimă. Era respectuos cu toată lumea, săritor la nevoie, iubitor de bătrâni, nelipsit de la Sfânta Liturghie, un om curat şi sufleteşte şi trupeşte. Citește în continuare

Leul cel credincios (Nestemate duhovnicesti vol 1)

Poti comanda cartea ,,Nestemate duhovnicesti” aici

Întâlnind, pe malul Iordanului, un leu care era înţepat în laba unui picior, rană ce se infectase cumplit, avva Gherasim a fost rugat de fiară – care îi arăta, cu lacrimi, piciorul cu pricina – să-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curăţat rana şi a legat laba leului cu o pânză, după care l-a îndemnat să plece. Animalul a rămas însă lângă sfânt, ,,ca un adevărat ucenic”, însoţindu-l pretutindeni.

În scurt timp, leul s-a integrat în comunitate, fraţii îndatorându-l, în schimbul mâncării, cu slujbe, printre care şi aceea de a duce un măgar la apă. Odată, nefiind leul atent, nişte negustori arabi au luat măgarul. Animalul s-a întors la avva cu capul plecat. Crezând că leul a mâncat măgarul, Citește în continuare

Tanarul care era invidios pe print

Mai multe povestiri duhovnicesti  aici

Un tânăr care locuia într-un sat nu departe de curtea unui împărat era invidios pe prinţ, un tânăr care era exact de vârsta lui, motivul fiind; viaţa de huzur a fiului de împărat. El auzea de la oamenii din sat sau chiar de la părinţii săi ce isprăvi a mai făcut micul prinţ la nu ştiu ce bal, ori la o partidă de călărie, ori prin bâlciuri sau târguri.

Tânărul de la ţară muncea cam toată săptămâna ajutându-şi părinţi la gospodărie şi se odihnea sâmbăta după amiaza şi duminica după amiaza. El ar fi vrut aşa, după mintea lui, ca în timpul acesta când nu muncea să aibă şi el activităţi ca ale prinţului. Dar nu putea avea acestea; odată, fiindcă era sărac şi a doua; fiindcă nici timp nu avea prea mult duminica dimineaţă, fiind dus de părinţii săi la Biserică. Citește în continuare

Minunea bucatii de lemn din Sfanta Cruce

(Nestemate duhovnicesti vol.1)
Poti comanda aici

 Un prieten al unui paralitic trebuia să facă un drum la Ierusalim. Aflând aceasta, paraliticul l-a rugat aşa:

– Dacă mergi acolo, negreşit să-mi iei o bucată din Sfânta Cruce, că am auzit că prin acesta s-au făcut mii şi mii de minunate vindecări…

– Sigur prietene, voi căuta să-ţi aduc, i-a spus tânărul, după care a plecat la drum.

Citește în continuare

20 de motive sa cumpar si sa citesc ,,Nestemate duhovnicesti” vol. 1


www.edituracristimpuri.ro

1. este scrisă într-un limbaj simplu şi plăcut, accesibil la orice vîrstă

2. este o carte rară între cele ortodoxe, prin conţinut şi format

3. prezentarea grafică este de excepţie, formatul full color este o etichetă a calităţii

4. partea de povestiri originale (autori Cristian şi Claudia Şerban) este alcătuită sub influenţa literaturii Sfinţilor Părinţi, de exemplu povestirile care deschid volumul sunt inspirate din ,,Capetele despre dragoste” ale Sf. Maxim Mărturisitorul

5. are povestiri care provin si din alte Citește în continuare

Taranul si rugaciunea ,,pe litere”


Un ţăran care nu era foarte mare ştiutor de carte nu mergea nicăieri fără a lua cu el şi cartea de rugăciuni. Memoria nu-l ajuta foarte tare ca să înveţe rugăciunile pe de rost, astfel că pe unde mergea, lua cu el şi cartea, care de acum era roasă de vreme şi avea toate foile îngălbenite de atâta buchisit. Într-o zi ţăranul nostru plecă cu căruţa într-o  grabă foarte mare, iar după ce merse multe stadii, îşi aduse aminte ca ar cam fi ora rugăciunii. Citește în continuare