Posts Tagged ‘mariana buruiana’

Artisti cu suflet de crestin

Când am postat în urmă cu ceva timp câte ceva despre artiştii români credincioşi am fost luat la şuturi: ,,Că de ce ma apuc eu sa nominalizez, fiindcă ştie Dumnezeu mai bine cine e credincios şi cine nu!…” Nu! Nu am greşit când am nominalizat, fiindcă nu mai sunt vremuri de întors, ci trebuie să fie vreme de mărturisire şi de întărire a credinţei. Globalizarea, ecumenismul, ateismul promovat asiduu de tv, răcirea credinţei, alarmele privind sfârşitul lumii, ,,cipmania” ar trebui să ne pună în postura de a ne bucura că sunt şi in lumea artei copii ai lui Dumnezeu. Cel mai tare m-a certat Maica Ecaterina (fosta actrita Monica Fermo) care mi-a reprosat asocierea dansei cu alti artisti sau fosti artisti, asociere pe care a gasit o nefericită. Respect dorinţa dansei şi n-am să o mai pomenesc ca fost artist care a ales calea credinţei…Timpul mi-a demonstrat nu că sunt vreun deştept cu acte, dar că am intuiţii bune… Zilele acestea am descoperit o comunitate de artişti credincioşi, aceştia se ocupă de înregistrarea unor audiobookuri, cu care merg apoi prin instituţii de îngrijire a copiilor necăjiţi. Titulatura ,, Grupul artiştilor creştin ortodocşi” – vezi aici – ar putea să ne ducă cu gândul că mulţi dintre noi, ăştia care ne dăm credincioşi, bisericoso-evlavioşi nu avem lucrarea acestor oameni care trudesc în ograda lui Dumnezeu, de multe ori doar pentru un pahar cu apă sau nici pentru acela. Mai mult decât atât, doi dintre aceşti artişti au participat recent la inregistrarea unui audiobook ,,Viata Maicii Domnului” Citește în continuare

Reclame