Posts Tagged ‘manastirea caraiman busteni’

Parintele Gherontie Puiu (Manastirea Caraiman)

(fragment din cartea ,,Intre rock si iubirea fara sfarsit”, mai multe carti de Cristi Serban aici, in curand ,,Viata Maicii Domnului”)

20 noiembrie 2003

Am vizitat împreună cu nişte cunoştinţe un alt colţ de rai, pe pământ. Mănăstirea Caraiman de sub crucea de la Buşteni. Doamne, câtă frumuseţe şi câtă sfinţenie! Aici s-a arătat Maica Domnului în bradul cu şase braţe, care acum este transformat în agheasmatar. Muncitorii au tăiat ramurile mai groase, ca să dea o formă coroanei bradului şi minune!!!… Pe cioturile rămase au apărut icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, nepictate de mână omenească, ci de mână îngerească…

Muntele îmi face bine. Mă simt bine la munte, fie şi pentru faptul că măcar matematic sunt mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu. Citește în continuare

Reclame

Hramul Inaltarea Sfintei Cruci la Manastirea Caraiman Busteni

Cum a fost pus acest hram mănăstirii?

,,Făceam toată pravila călugărească, aşa cum o învăţasem la mănăstire, povesteşte Părintele Gherontie, stareţul mănăstirii. Închipuisem un altar în piatră şi slujeam Sfântă Liturghie. Mă îmbrăcăm cu zdrenţe de la ciobani, mâncam ce găseam şi învăţasem să vorbesc cu urşii, cu jderii. Un şir de nopţi fără sfârşit, am privit crucea cea mare de pe Caraiman. Atunci i-am jurat Măicuţei Domnului că, dacă mă voi întoarce cu bine în lume, jos, voi construi o mănăstire cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, din curtea căreia să poată fi privită marea cruce din vârful Caraimanului, pe care am stat cu ochii pironiţi vreme de zece ani”.
O nouă vedenie a Maicii Domnului îi spune sihastrului să se întoarcă acasă. A coborât din munte, a mers pe jos până la Todireşti, vreme de o săptămâna. Dormea prin fâneţe, căci era tot vară, bea apă din fântânile de la marginea drumului şi se hrănea cu mere pădureţe.

N-avusese de unde să afle că tatăl sau adoptiv, Ilie Puiu, fusese anchetat de Securitate, iar casa supravegheată ani de zile. Un văr din famile, ce devenise securist, le şoptise că Gheorghe s-ar ascunde prin munţi, deşi asta era doar o bănuiala citită într-un raport. Părintele istoriseşte cu Citește în continuare