Posts Tagged ‘iubirea fara sfarsit’

Cum invingi depresia (gandurile negre)

10 octombrie 2003

Nu scap de gândurile negre. M-am rugat însă la Dumnezeu să-mi dea o soluţie. Şi-mi pare că am găsit-o. Gândurile vin şi trec într-o forfotă inerentă ce ţine de pulsaţiile vieţii. S-au numărat până la unsprezece mii de gânduri care pot veni în mintea unui om în decursul unei singure zile. De unde vin gândurile, încotro se îndreaptă, de ce vin şi Citește în continuare

Pomul smerit si cheile sufletului

5 aprilie 2004 Am văzut un pom, care se apleca cu generozitate înspre stradă. Era aşa frumos, încât mulţi se opreau să-l admire, ba unii întindeau mâna să rupă flori… Este pomul cel smerit. Omul smerit este ca pomul de la marginea drumului, cu ramurile plecate de atâtea roade, din care se ospătează tot drumeţul. Omul mândru este Citește în continuare