Posts Tagged ‘concert de craciun’

Spectacol ,,Poveste de iarna” si un interviu extraordinar cu Prof Dr V.Gruescu

Sâmbătă, 11 decembrie 2010, ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti are loc concertul “Poveste de Iarnă“.
Invitaţi speciali: Alexandra Velniciuc şi Horia Moculescu.

Dirijor: Valentin Gruescu.

Intrarea este liberă.
Spectacolul este susţinut de corala ,,Ioan Cristu Danielescu”

 

 

 

 

 

 

 ,,De la gingăşie la covârşire, de la suav la maiestuos, de la tristeţea cea mai adâncă la strigătul bucuriei supreme – interviu cu Prof. DR. VALENTIN GRUESCU – Dirijorul coralei I.C.DANIELESCU PLOIEŞTI

Deşi arătaţi foarte tânăr, aveti o cariera îndelungată si prodigioasa ca profesor, dirijor si compozitor, iar in contextul acesta v-as intreba dacă mai simţiţi emoţia sarbatorilor de iarna, emotia Nasterii Domnului?

Abia acum, când, dacă înţeleg bine, nu arăt vârsta, ceea ce nu înseamnă că nu o am, abia acum, deci, mai conştient ca oricând de semnificaţiile acestei mari Sărbători, le înţeleg reverberaţiile dinlăuntrul sufletelor noastre, însetate de frumos, de sensibilitate şi de în-Dumnezeire. Şi dacă toate acestea sunt înveşmântate în cea mai sensibilă şi cea mai luminoasă muzică, odată cu gingăşia sentimentelor şi efluviul general uman de căldură sufletească a tuturor creştinilor, mai mult ca oricând în asemenea momente, se înţelege că pentru oricine emoţia Crăciunului, întâmpinarea minunii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos devin tradiţional evenimente ce ţin de inefabil.
 

Pe holurile Casei de Cultura a Sindicatelor Ploiesti am vazut afisul unei manifestari artistice fara egal cu Parintele Staniloae invitat, cu Parintele Galeriu si poetul Ioan Alexandru tot printre invitati si bineinteles cu Corala I.C. Danielescu Citește în continuare