Aceşti pustnici întăriţi în nenumărate încercări din care ieşeau biruitori nu se clinteau din atacurilor ale necuratului îşi urmau rugăciunea. Stâlpnicii se izolau „către cer” înălţându-şi stâlpi pe care îşi desăvârşeau lucrarea, înalţându-se astfel atât fizic cât şi spiritual deasupra pământului lumii. Această înălţare crea lăuntric însaşi sentimentul deslipirii – desfacerii legaturilor cu pământul.
Sfântul Ioan Stâlpnicul
Un astfel de exemplu il ofera egumenul Ioan „cel care statea pe stalp”. Acestuia i se arata mereu in vise venirea unui prunc. Intr-o zi un prunc s-a suit in varful muntelui si a aflat acolo o manastire mica langa care se afla egumenul Ioan care statea pe stalp. Acesta vazandu-l i-a zis: „Vino fiule caci tu esti acela ce adesea m-i se arata in vis ca unul ce a-i a-mi urma aici…”. Pruncul avea doar 6 ani iar calugarii ceilalti nu intelegeau cum de a venit singur prin acele locuri pustii.
Sfantul Simeon Stalpnicul
Copilul era Sfantul Simeon Stalpnicul – un alt mare stalpnic. Despre acesta putem spune ca el, de mic copil postea impreuna cu pustnicii si inca mai mult decat acestia. De la 7 ani el s-a rugat Citește în continuare
