Parintele Arsenie Boca – Sfantul din Fagaras

Parintele Arsenie Boca(fragment din cartea MARTURIA PARINTELUI PANTELIMON) Când stai lângă Părintele Pantelimon, simţi nevoia să vorbeşti în şoaptă, să nu-l tulburi cu nimic. Nu e nici aspru, nici blând. E doar ascetic, mereu refugiat în sine însuşi, cu gândurile şi rugăciunea lui neîntreruptă. A suferit mult, cât pentru mai multe vieţi, dar de pe faţa lui osoasă şi prelungă au dispărut toate – şi pălmuirile, şi loviturile de rangă, şi lacrimile umilinţei, pe care nu încetează nici o clipă a le numi „bucurii”. Bucuriile pocăinţei şi ale răbdării. Acum, pe albul sidefiu al obrazului citeşti numai iertare şi un surâs tainic, de om împăcat cu Dumnezeu, cu toată lumea.
Ca să-l cunoşti mai bine pe bătrânul duhovnic de la Ghighiu, trebuie să-i vezi încăperea unde locuieşte. O chilie pe măsura sufletului său – simplă, ţărănească şi severă, cu o candelă veşnic aprinsă într-un colţ, câteva icoane pe perete şi undeva, la căpătâiul patului, poza marelui monah Arsenie Boca, înalt şi neclintit ca un munte, îmbrăcat cu binecunoscuta sa rasă călugărească, albă şi încinsă la mijloc. Aşezat pe stinghia îngustă a patului, Părintele Pantelimon nu se mai satură să-şi privească duhovnicul. Chiar şi în poză, „Sfântul din Făgăraş” are ceva care fascinează. Îi simţi forţa lăuntrică. Îi simţi ascuţişul neiertător al ochilor lui pătrunzători şi albaştri. Cuvintele nu-l pot cuprinde. Un om năvalnic şi drept. Când avea ceva de spus, era de neoprit. Glasul lui era tunet şi vorbele săgeţi. Vedea multe şi nu se codea niciodată în faţa adevărului. Nimic nu-i puteai ascunde. De multe ori, nici nu deschideai gura şi el îţi spunea tot ce ai făcut şi ce o să ţi se întâmple. Citea în cartea vieţii fiecăruia, din dorinţa de a te mântui, de a te întoarce cât mai grabnic la credinţă. El însuşi se pregătea pentru marea întâlnire cu Dumnezeu, cunoscându-şi sfârşitul şi toate încercările prin care avea să treacă. La Mănăstirea Prislop, unde fusese exilat pe nedrept, a plâns trei zile şi trei nopţi, ştiind că niciodată nu va mai ajunge la Sâmbăta, că va fi alungat din toate mănăstirile şi doar la moarte va mai îmbrăca odăjdiile preoţeşti.
Avea multe haruri Părintele Boca şi toate câte se spun despre el sunt aidoma cu adevărul. În arestul de la Braşov, i-a uscat mâna unui călău, care îl umpluse de sânge, spunându-i doar atât: „De acum înainte, mâna asta nu o vei mai duce la gură”. În 1989, pe când securiştii îl anchetau şi-l loveau cu picioarele, a proorocit că Ceauşescu nu o să mai apuce sfârşitul anului şi mulţi tineri vor muri, jertfiţi ca nişte miei. Părintele Pantelimon nu are nici cea mai mică îndoială că Arsenie Boca era înainte-văzător.
În veci nu va uita bătrânul Părinte ziua când l-a căutat pe Cuviosul Arsenie, pe când acesta picta la Schitul Maicilor. Avea multe să-i spună şi să-l întrebe, dar marele său duhovnic a refuzat să discute cu el. I-a întors ca niciodată spatele şi i-a poruncit să taie gâtul unei sticle cu ascuţişul firav al unei pile, lăsându-l apoi să muncească fără nici un folos. Abia într-un târziu, Părintele Boca i-a pus mâna pe cap şi l-a întrerupt din munca sa prostească şi inutilă, spunându-i cu dragoste şi lacrimi în ochi: „Te grăbeşti? Unde te grăbeşti, băiete?… Eu ştiu de ce te-am pus să tai sticla. Te aşteaptă Securitatea la gară”. Şi, într-adevăr, aşa a fost. În acea zi, Părintele Pantelimon era arestat şi dus la sediul Securităţii din Galaţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: