Staretul Efrem eliberat: ,,Ii iubesc si ii iert pe toti”

Părintele Efrem, stareţ al Mănăstirii Vatoped şi unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi duhovnici din Sfântul Munte Athos, care s-a aflat în arest preventiv în închisoarea Korydallos din Atena, a fost eliberat vineri, 30 martie, după trei luni de detenţie. Membrii Consiliului de Magistratură al Atenei au hotărât punerea lui în libertate cu anumite condiții restrictive, stareţul având interdicţie de a părăsi teritoriul Greciei şi obligaţia de a se prezenta la interval regulate la comisariatul poliţiei din regiune.
Călugării din Mănăstirea Vatoped l-au întâmpinat pe stareţul lor cu lacrimi în ochi şi lumânări aprinse. A urmat o slujbă de mulţumire şi Paraclisul Maicii Domnului. „Îi iubesc şi îi iert pe toţi, eliberarea mea este o minune a Maicii Domnului”, a spus, cu lacrimi în ochi, Egumenul Efrem, adresându-se fiilor săi duhovniceşti şi pelerinilor.
Stareţul s-a aflat în detenţie provizorie la Închisoarea Korydallos din Atena din 28 decembrie 2011. Detenţia sa controversată a provocat multă îngrijorare şi nedumerire şi a ridicat multe semne de întrebare în lumea creştin-ortodoxă, diferite personalităţi din Grecia, Rusia, Bulgaria, România luând atitudine faţă de gestul autorităţilor elene.

(Revista ,,Porunca iubirii”)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: