Adormirea Maicii Domnului

FRAGMENT DIN CARTEA VIATA MAICII DOMNULUI

Vieţuirea Maicii Domnului de după Înălţare a fost una la fel de curată şi plină de roua faptelor bune, ea dăruindu-se cu totul Bisericii şi propovăduind vestea cea bună a mântuirii, Evanghelia. Înaintând în vârstă a venit şi vremea ieşirii ei din trup, iar Preacuratei îi va fi vestită Adormirea Sa tot prin înger, la fel cum s-a făcut şi Bunavestire. Cunoscând că se apropie sfârşitul vieţii ei pământeşti, Preacurata a dat poruncă să fie chemaţi toţi Apostolii pentru a-i întări în credinţă şi pentru a le spune tainele dumnezeieşti pe care le ţinuse pentru ea până la această venerabilă vârstă.

Şi cu cântări îngereşti şi imnuri au condus-o pe Fecioară după ce a adormit, la mormânt în grădina Ghetsimani. Pe când se afla pe catafalc, un oarecare evreu a vrut în răutatea şi nebunia lui să sară asupra năsăliei unde adormise Fecioara, dorind să o dărâme. Făcând aceasta, mâinile i s-au retezat de la încheieturi şi gândea iudeul că va muri, văzând atâta sânge. Însă astfel s-a dat prilej ca Fecioara Sfântă să facă prima minune de după Adormirea sa. Căci văzând lacrimile de durere ale evreului, Preasfânta s-a milostivit de el şi i-a vindecat pe dată mâinile, oprind curgerea sângelui. La trei zile după îngroparea Preasfintei, unul dintre Apostoli întârziind la înmormântare a cerut voie să o vadă pe Preacurata. Şi astfel sfânta ceată a Apostolilor a hotărât ca mormântul Maicii să fie deschis. Dar să vezi minune! Sfânta Maică nu fu de găsit, Apostolii aflând în mormânt doar hainele ei de îngropare, aşa cum s-a întâmplat şi cu Copilul ei iubit, care a lăsat în urma Sa giulgiul şi mormântul gol. S-au bucurat atunci Apostolii cu toţii, căci au înţeles că Dumnezeu a preamărit-o pe Fecioară, urcându-i nestricăciosul trup direct la Cer.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: