La pustie (Filocalia pentru copii si tineri vol I)

CARTEA POATE FI COMANDATA DE AICI

(Fragment)

– De aici trebuie să înţelegi că atunci când pleci la pustie trebuie să-ţi iei cu tine toate armele…

– Dar eu am crezut că-s pregătit! zise Ioan.

– Niciodată nu suntem destul de pregătiţi în lupta cu demonul. Dacă avem o gaură în armura de fier, o gaură cât de mică, săgeata ispititorului taman acolo loveşte. Trebuie aşadar să luăm cu noi fierul faptelor bune şi zalele rugăciunii, iar mintea nevoitorului trebuie să strige la Dumnezeu, astfel încât să fie alungate neruşinatele patimi.

– Păi aici cred că am greşit părinte! spuse Ioan. Că în loc să-l strig pe Dumnezeu când mi-a fost frig, eu am căutat leacuri lumeşti şi piatră ca să-mi fac sobă. Acum ştiu de ce nu am avut pace! Fiindcă nu L-am chemat pe Dumnezeu în ajutor!…

– Aşa este! Şi mai trebuie să ştii că pacea se face în trei, adică trupul, sufletul şi duhul. Iar când pacea devine desăvârşită cei trei devin una prin lucrarea Duhului Sfânt, astfel că ele nu se mai pot despărţi.

Auzind acestea, Ioan pricepu că încă nu este pregătit să ducă de unul singur războaiele cu patimile şi păcatul, hotărî să se roage mai mult, să facă ascultare la orice cuvânt al stareţului şi să-şi scoată din cap pustia. Ba mai mult, povesti acestea în faţa fraţilor din acea chinovie, astfel că din întâmplarea lui cu toţii aflară aceasta: când omul pleacă pe drumul credinţei trebuie să caute permanent să se îmbrace cu toate armele şi darurile Duhului Sfânt. Iar aceste arme sunt smerirea de sine, milostivirea, bunătatea, simplitatea, ascultarea, sărăcia, înţelepciunea, alungarea patimilor, postul, rugăciunea şi iubirea de aproapele. Mai înţeleseseră toţi că omul pe drumul credinţei, ca să reziste păcatelor şi ispitelor, trebuie să fie ca un soldat plin cu zale şi fier, care nu se teme de o armată întreagă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: