Guvernul Ungureanu a trecut

Cabinetul lui Ungureanu a trecut de votul Parlamentului. S-au înregistrat 237 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”, a anunţat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean. Potrivit secretarului Senatului Gheorghe David, la vot au fost prezenţi 245 de parlamentari, informează Agerpres.Cei 16 miniştri nominalizaţi în Cabinetul Ungureanu se află la această oră în Parlament, pentru a primi votul de învestitură. Un vot cu emoţii, dar nu din cauza Opoziţiei, ci din cauza absenţelor din băncile Puterii. Trei parlamentari PDL şi patru ai UDMR au ales să nu se prezinte la şedinţa în care trebuie să acorde încrederea pentru noul Guvern. Totuşi, Mihai Răzvan Ungureanu a intrat în sala de plen plin de optimism.

La şedinţa Parlamentului sunt prezenţi 237 de parlamentari. USL nu participă la votul de învestire.

În deschiderea şedinţei, Ungureanu a susţinut un discurs. El a declarat că nu poate avansa promisiuni nerealiste şi că poate lua în calcul doar o majorare „prudentă” a salariilor şi pensiilor.

„Propun un mod de guvernare pragmatic, onest şi modern, în care fiecare cetăţean să se poată recunoaşte. Nu vin în vremuri grele să prezint promisiuni nerealiste”, a spus Ungureanu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: