Despre reincarnare (I)

„Cea mai mare contributie a Indiei adusă lumii este să îi ofere o viziune spirituală a omului. Iar lumea face bine dacă se deschide de bunăvoie acestei străvechi întelepciuni ca să dobândească prin ea o îmbogătire pentru viata omenească” [36;139].

– Papa Ioan Paul al II-lea –

Părintele Cleopa Ilie mărturisea că „cea mai mare nebunie, păgânătate si rătăcire de la adevăr este de a crede cineva că după moarte sufletul omului intră în alte trupuri de oameni, dobitoace…” [40;325]. Această afirmatie poate părea cam aspră, dar este cât se poate de adevărată, este exprimarea concisă a modului în care Biserica lui Hristos priveste teoria reîncarnării.

Stim că unul dintre elementele cele mai importante ale credintei crestine este lămurirea învătăturii despre viata de după moarte, despre Judecata sufletelor si despre Învierea mortilor. Strâns legată de această învătătură este combaterea rătăcirilor teoriei reîncarnării, una dintre cele mai periculoase conceptii păgâne care încearcă si reuseste să se strecoare astăzi în mintile credinciosilor.

Cu greu găsim rătăciri care să fie primite de către credinciosi atât de usor cum este primită credinta în reîncarnare. Dintr-un anumit punct de vedere, acest lucru este usor de înteles. Că Maica Domnului a rămas fecioară si după nastere cred toti crestinii ortodocsi care vin duminica la slujba Sfintei Liturghii; de ce cred astfel? Pentru că asa învată Biserica. Putini dintre ei se întreabă ce implicatii directe are asupra vietii lor acceptarea acestui adevăr.

Atunci când este vorba de ceea ce se întâmplă cu sufletul după moarte, siguranta cu care oamenii îsi recunosc conceptiile în punctul de vedere bisericesc este mult diminuată. Starea de fapt este următoarea: desi o persoană care crede în reîncarnare se consideră crestină (si procentul unor astfel de persoane este foarte mare), după învătătura Bisericii ea este ruptă de trupul lui Hristos si stă sub condamnarea anatemei.

Vom încerca să arătăm câteva dintre motivele pentru care Biserica osândeste cu vehementă teoria reîncarnării si pe cei care o acceptă. Nici în cazul acestei controverse argumentele aduse de către Biserică nu vor fi în măsură să îi convingă pe cei înselati să se lepede de rătăcire. Dar aceste argumente sunt suficiente pentru crestinul care crede în adevărul propovăduit de Hristos. Unul dintre semnalele de alarmă care arată înselarea specifică vremurilor pe care le trăim este tocmai faptul că, desi vor să ducă o viată curată si să meargă pe calea mântuirii, un număr mare de credinciosi s-au lăsat înselati de această credintă orientală. Dar credinciosii care cred în reîncarnare sunt rupti de Hristos. Sunt, fără să îsi dea seama, fii ai Noii Ere de apostazie, desi putini dintre ei au acceptat rătăcirea constientizând gravitatea unei asemenea optiuni.

Cinci dintre motivele cel mai des întâlnite pentru care un crestin crede în reîncarnare sunt următoarele:

1. faptul că se îndoieste că Biserica detine adevărul de credintă si că învătătura Bisericii este în întregime fără greseală;

2. faptul că nu este constient de păcatul ereziei căreia i se face părtas;

3. faptul că i se pare că a găsit în Sfânta Scriptură dovezi privitoare la reîncarnare;

4. faptul că nu găseste o explicatie mai potrivită pentru suferintele unui număr foarte mare de oameni decât aceea că acestia suportă consecintele propriilor greseli din vietile anterioare;

5. faptul că o credintă conform căreia oamenii au sansa de a-si îndrepta greselile într-o viată viitoare i se pare mai potrivită cu învătătura Dumnezeului care îi iubeste pe oameni decât credinta într-un Dumnezeu pedepsitor care îi osândeste pe oameni la chinuri vesnice

DANION VASILE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: