Minuni sfinti Aiud (cartea Marturisitorii)

,,Am simţit ca un balsam”

În acest an (în luna august) a rânduit Dumnezeu ca în concediu să ajung la Aiud împreună cu părintele meu duhovnic şi familia lui, şi nu numai că părintele Augustin ne-a dăruit (părintelui duhovnic) sfinte moaşte, dar ne am bucurat şi de alte daruri de la măicuţa care ne-a fost ghid (iconiţa cu Maica Domnului de la Aiud şi ulei de la candela sfinţilor). Aş dori să fac o paranteză şi să evidenţiez faptul că, deşi acest loc nu excelează în ansamblul lui ca frumuseţe (mă refer la frumuseţea omenească, pe care o percepe ochiul), am remarcat cu mare bucurie că acest loc este plin de detalii dumnezeieşti care, de fapt, sunt adevăratele frumuseţi. CHIAR ESTE UN LOC DUMNEZEIESC. M-a copleşit crucea din Sfântul Altar, nu mai spun ce minunat este locul în care sunt ţinute sfintele moaşte şi mai ales ce amplasare minunată au sub Sfântul Altar. Este grăitoare şi acea celulă în miniatură în care este prezentat patul, precum şi o tinetă. Acum să trec direct la subiectul acestei scrisori. După ce m-am întors acasă din concediu, într-una din după-amieze, am adormit cu aerul condiţionat pornit – aparatul se afla în sufragerie, unde adormisem – şi, cu toate că nu bătea direct spre mine, totuşi când stai nemişcat se simte foarte puternic. La un moment dat, m-am trezit, deoarece îmi simţeam creştetul capului îngheţat, iar una din urechi mă durea. Chiar mă gândeam că o să mă pască o răceală şi o otită. Până seara, durerea de ureche s-a acutizat. Dintr-o dată mi-am adus aminte că aveam în casă ulei de la Aiud şi mi-am turnat pe deget. În clipa în care mi-am băgat degetul în ureche, am simţit ca un balsam, deja nu mă mai înţepa/durea/zvâcnea aşa de tare, iar până m-am culcat nu mă mai durea deloc. „Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturi¬sitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!” Acum, de câteva zile, mă lupt cu o aluniţă care s-a inflamat şi a colectat şi un pic de puroi, dar care deja a început să-şi revină. Menţionez că în această perioadă am tratat-o cu ulei de la sfinţii noştri. Poate nu vi se pare ceva spectaculos, dar vreau să vă spun că pentru mine aceste „întâmplări” intră în categoria MINUNI. Cu multă bucurie v-am scris acest mesaj şi să dea Dumnezeu să se realizeze proiectul părintelui nostru drag, deoarece acolo nu avem nevoie de cercetare, ci avem nevoie de rugăciune către iubiţii noştri sfinţi mărturisitori.
(Elena-Roxana Predoiu, Bucureşti)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: