Flori din gradina Maicii Domnului

Stareţul a ajuns la această stare duhovnicească sfântă, pentru că iubise mult pe Hristos, smerenia și sărăcia. în chilia Starețului nu vedeai nici un lucru de procopseală, care să slujească omului. Din cele pe care le avea în chilie, putea găsi oricine câte ar fi vrut aruncate la gunoi. Dar pentru oamenii duhovnicești orice lucru vechi pe care l-ar fi avut Părintele Tihon avea mare valoare, pentru că era sfințit. încă și zdrențele lui erau privite cu evlavie și erau luate de binecuvântare.

De asemenea orice lucru vechi sau rău făcut purta, nu se vedea urât, deoarece devenea frumos de la frumusețea lui sufletească lăuntrică. în loc de culion cosea el singur cu acul un fel de glugi din bucăți de rasă și le purta, care împrăștiau mai mult har decât mitrele prețioase arhierești; (firește, atunci când în inima arhiereului nu există Mărgăritarul cel de mult preț”).

Odată un vizitator 1-a fotografiat așa cum era, cu gluga în loc de culion și cu o pijama ce i-au pus-o pe spate, văzându-1 pe Stareț că-i este frig. Și acum, cei ce îl văd în fotografie pe Părintele Tihon, cred că purta o mantie arhierească, deși era o pijama veche tărcată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: