Parintele Arsenie Boca – Sfaturile evanghelice si poruncile desavarsirii

„Călugării deci, vrând să înveţe ştiinţa mântuirii, sau meşteşugul izbăvirii din cele de aici şi stămutarea în cele de dincolo, dau aceste trei sfinte făgăduinţe: sărăcia, fecioria şi ascultarea.
Făgăduinţele acestea, când sunt făcute dintr-o convingere statornică, surpă pe rând toate patimile şi izbăvesc pe nevoitor de toate cursele vrăjmaşului; căci acestea sunt sfaturile evanghelice şi urmarea Mântuitorului. Astfel sărăcia e dezlipirea sufletului de orice lăcomie de avere sau iubire de argint, precum şi dezlipirea de gândul averii. Cel dezlipit cu sufletul de acestea, de va avea şi avere în grijă, nu va fi împătimit de ea, şi nu-şi va pierde cumpătul, când s-ar întâmpla să o piardă.
Fecioria stă împotriva a toată desfrânarea. Nevoinţa ei urmăreşte să aducă firea la linişte sau la nepătimire, ca la o stare de la sine înţeleasă a firii pe care firea a avut-o odată.
Ascultarea însă este făgăduinţa cea mai grea: mucenicia pe viaţă. Toţi i-au zis aşa. Greutatea ei cu adevărat stă şi în îndărătnicia firii, sălbăticită de păcate, dar stă şi în scăderile povăţuitorilor. Dacă povăţuitorii n-au cuvântul acoperit cu o sporită viaţă duhovnicească şi nu au patimile stinse, n-au cu ce te îndemna la ascultarea desăvârşită, decât cu puterea mărimii sau cu mărimea puterii. E vorba de o ascultare care opreşte mintea ascultătorului de a mai cumpăni cuvântul şi sare să-l facă întocmai, chiar de l-ar costa viaţa. Ascultătorul nu mai face nicio socoteală cu viaţa, liniştit că duhovnicescul său părinte i-a luat grija vieţii şi l-a scutit de toate primejdiile socotirii. Desăvârşit nu poţi asculta decât de un sfânt. Aceştia însă fug de slujba poruncirii.
Totuşi spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine (în mănăstire); căci ascultarea e rânduită împotriva patimilor minţii: mândria, părerea şi slava deşartă, şi cine are de gând să scape de acestea nu stă să cumpănească sfinţenia mai marelui. Ascultarea desăvârşită e vestita‚ tăiere a voii care, de multe ori, e tot una cu tăierea capului. Ascultătorul desăvârşit nu mai are război cu necazurile ce vin în urma iubirii de sine şi nici lupte cu grija vieţii care l-a scos din rai. Ascultarea e lepădarea de sine, luarea crucii în fiecare zi şi urmarea Mântuitorului. Ea ne învaţă smerenia care ucide toate patimile şi linişteşte sufletul. Ea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă, deci toată energia, cu vremea, trebuie să se convertească în virtuţi duhovniceşti. Ascultarea aceasta stinge personalitatea de pe planul lumii şi, dacă e ceva de capul ascultătorului, toată înzestrarea lui se preschimbă în sfinţenie, pe care, de multe ori, se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului, când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece altul.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: