Cum percepe copilul axa timpului

Am plecat in această prezentare de la ideea filosofului Constantin Noica împărtăşită discipolilor săi Andrei Pleşu si Gabriel Liiceanu: ,,În fiecare dintre noi se află un Zeus care vrea să l înlănţuie pe Cronos” şi mi-a fost de folos cartea intitulată Jurnalul de la Păltiniş.
Trebuie ştiut că problema timpului şi a măsurării lui nu este una de doar câteva mii de ani, este o problemă care i-a preocupat pe oameni încă de când aceştia au conştientizat ce se întâmplă în jurul lor
– cu sucesiunea anotimpurilor,
– cu alterananţa noapte zi
– cu procesul de îmbătrânire.
O dovadă a vechimii preocupării pentru timp este existenţa zeului mitologic Cronos la vechii greci. Este cunoscută legenda lui Cronos care îşi mânca nou născuţii, copiii săi pentru că exista o profeţie că unul dintre copii îi va lua puterea, îl va detrona. Felul în care copiii sunt devoraţi de Cronos l-aş explica prin aceea că orice om nu trăieşte veşnic pe acest pâmânt, el este sclavul timpului , vorbim de un timp nemilos care te mănâncă exact ca în legendă, aşadar omul este muritor. Pe firul legendei constatam că unul dintre copiii lui Cronos, Zeus nu este mâncat, scapă din ghearele titanului şi instaurează o nouă domnie, iar aici se poate întrezări o simbolistică legată de faptul că acest Zeus, copilul care a scăpat nemâncat, care poate fi la fel de bine Iisus Hristos, vesteşte învierea şi eternitatea prin urmare victoria asupra lui Cronos , victoria omului asupra morţii.
Constantin Noica spunea că ,,Timpul nu trece, ci omul trece prin timp”, de unde desprindem ideea că am dorit ca oameni , din cele mai vechi timpuri, să dominăm timpul chiar dacă în realitate el ne domină pe noi. Astfel a apărut calendarul. Babilonienii, egiptenii, chinezii, evreii au cele mai vechi calendare cunoscute. Calendarele lor oricat de bine gandite au fost imperfecte. De principiu la aceste popoare, anul avea 12 luni a câte 30 de zile, mai râmânând câteva zile din an care încurcau mereu socotelile. Din cursul de Pedagogie predat aici, (în Universitatea de Petrol şi Gaze) am putut afla că idealul este intangibil, şi dacă perfecţiunea nu poate fi atinsă s-au făcut paşi măcar spre perfecţionare. Cei care au alcătuit calendarul au ţintiti perfecţiunea dar nu au atins-o nici până astăzi.
Un an are 365, 25 de zile, o zi are 24 de ore, o oră are 60 de minute şi minuul 60 de secunde. Eu mi-am pus întrebarea de ce o secundă are o secundă şi nu durează o secundă şi un pic cât să avem fix 365 de zile într-un an. Secunda mi s-a părut normal să fie coordonată cu ceva ce aparţine omului , cu o bătaie regulată de inimă. Se cunoaşte că bătăile inimii nu sunt regulate. O simplă emoţie creşte pulsul şi aşa mai departe. În acest context lucrul cel mai firesc era să se apeleze la ştiinţă , prin urmare scunda a fost fixată în sistemul având la bază numîrul 60. Numărul 60 folosit în divizarea orei şi a minutului este probabil moştenit de la sistemul de numeraţie în baza 60 folosit de babilonieni.
Paradoxal însă, Axa timpului a fost determinată de un om al Bisericii, Dionisie cel Mic, sau Dionisie Scitul sau Dionisie Exiguus, deci nu de un om de ştiinţă. Acest sfânt al Bisericii a trăit în secolul al şaselea după Hristos. Acesta era un bun cunoscător al astronomiei şi a întemeiat era creştină , în locul erei păgâne, începând calendarul şi numărătoarea anilor „De la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, iar nu de la împăratul Diocleţian, ca până atunci, pentru ca astfel să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre şi pentru ca să apară mai clară cauza răscumpărării neamului omenesc, adică Patimile Mântuitorului nostru” aşa se scrie în viaţa Sfântului. Era creştină, aşadar, întemeiată de fericitul Dionisie cel Smerit a intrat în vigoare la Roma în anul 527, iar până la începutul mileniului al doilea a fost adoptată în toată lumea creştină. De remarcat că acest Dionisie are legătură cu Sciţia Minor adică este studiat în cadrul disciplinei Istoria Bisericii Ortodoxe Române ca un sfânt , ,,daco – roman”.
Prin urmare a apărut ideea că iată, de la un daco-roman trăitor în România a apărut era creştină, idee care are şi neajunsuri, dar şi o doză de adevăr. Aşadar lumea s-a aşezat pe axa timpului odată cu acest Dionisie, procesul nu a fost greu fiindcă dominaţia imperiului roman a facilitat implementarea, introducerea noului sistem. Ne-am ales astfel cu o nouă numărătoare a anilor, o numărătoare inexactă însă, pentru că după mai mulţi specialişti – şi chiar după savantul Kepler care a vorbit de apariţia unei stele miraculoase cu o traiectorie neobişnuită cu trei patru ani înaintea erei creştine – Iisus Hristos S-a născut în anul patru cinci înainte erei noastre. De aici ar putea apărea contrucţia lingvistică ridicolă, Hristos s-a născut cu patru ani înainte de Hristos. Aceste lucruri nu trebuie luate însă în derizoriu, fiindcă nu există un act oficial care să ateste exact anul naşterii Mântuitorului, prin urmare există şi posbilitatea ca anul I să fie primul an al mântuirii , aşa cum este numit în literatura religioasă.

Am găsit şi o serie de argumente pro şi contra fixării erei creştine aşa cum a văzut-o Dionisie Scitul.
Argumente pro:
– Personalitatea Mântuitorului Iisus Hristos este unică şi irepetabilă, Iisus merita un astfel de omagiu (după cum se ştie, chiar japonezii deşi sunt budişti sau şintoişti au adoptat calendarul dionisiciac )
– Dorinţa lumii de a avea cu adevărat un nou început
– Uşurinţa de a reţine evenimentele din primele secole legate de Biserică, de prigoana creştinilor, de Sinoadele Ecumenice, de apariţia Evangheliilor etc., fiindcă acestea sunt foarte dense în primele trei secole de creştinism. Pana atunci se tineau tot felul de numărători, uns sistem fiind şi cel evreiesc, unul care s-a păstrat pănă in zilele noastre, la evrei este acum anul 5770
Argumente contra:
– se induce ideea de involuţie în mileniile de până în era creştină(ori după cum se ştie multe civilizaţii au ajuns la o dezvoltare uluitoare, deci a existat evoluţie)
– Biserica s-a amestecat într-o problemă care este mai mult civilă , iar aici îmi poate da dreptate Părintele Cleopa de la Sihăstria care dorea să taie vrajba dintre cei care ţin calendarul pe rit vechi, adică între stilişti şi majoritatea românilor care a trecut la calendarul greogiran începând cu 1919, sfântul de la Sihăstria spunea că se dă prea mare importanţă religioasă calendarului şi că nu există vreo rugăciune în care să zici ,,Sfinte calendare roagă-te pentru mine păcătosul!”
– Dacă tot s-a regândit sistemul , adică numărarea anilor , trebuia schimbat şi calendarul care crea un neajuns.
Pe atunci funcţiona calendarul iulian, care avea multe imperfecţiuni fiind schimbat în secolul al XVI lea cu calendarul gregorian. Nu intru în detalii tehnice legate de aceste calendare, doar remarc că această reformă a calendarului gregorian a fost cu greu acceptată , spuneam că în România el a fost impelmentat abia în 1919 , după revoluţia care a avut loc în Rusia la 1918. Mai trebuie semnalat că diferenţa între cele două intrumente de măsurare a timplului este exact diferenţa de zile pe care o cunoaştem între creştinii de rit vechi şi cei de rit nou.
Plecând de la aceste atât de multe amănunte legate de timp şi măsurarea lui devine tot mai evident, cât de dificil este pentru un profesor să arate aceste lucruri au realităţi unui copil. Răspunsul la întrebarea: Dacă un copil poate sau nu percepe axa timpului este ,,Nu!”. Brunner susţine că trebuie să existe o relaţie strânsă între vârsta copilului şi metodele utilizate de profesor. Pedagogul trebuie să cunoască şi psihologia copilului. S-a demonstrat ştiinţific faptul că cei mici percep noţiuni legate de volum şi masă abia după vârsta de nouă ani.

Experimentele lui Piaget arată aşa:

– sub şase ani un copil nu face diferenţa între trei mere apropiat şi trei mere răsfirate spunând că cele din urmă sunt mai multe
-copilul spune că apa din paharul mai înalt este mai ultă decât apa din paharul jos şi totuşi mai larg
-copilul nu are concpetul de masă, doua bucăti de gumă de mestecat sub formă de sfera, dacă alungeşti una el spune că aceea este mai mare

Aşadar copilul nu pricepe cum stăm cu axa TIMPULUI.
Închei cu un gând al lui Nicolae Iorga care afirma în cugetările sale că ,,O dată ce oamenii au aşezat un lucru sau un om într-o formulă, se cred scutiţi de a mai cugeta asupra lui”. Iar eu înţeleg din asta că este mult prea comod pentru societatea actuală în a nu cugeta prea mult asupra timpului şi a a nu mai căuta noi instrumente de măsurare a timpului. În goana nebună de a trăi cât mai intens în special plăcerile, timpul ne-a devenit indiferent. Şi dacă într-o intervenţie anterioară am criticat Biserica pentru amestecul într-o chestiune civilă aş vrea să vin şi cu ceva pozitiv. Iisus Hristos merita şi merită din plin acest omagiu, adică o nouă numărătoare a anilor fiindcă două miliarde de oameni îl recunosc ca fiind Mântuitorul. Pornind de la aceasta, am căutat şi substratul adică motivul pa care l-a avut Biserica într-un asemenea demers, fixarea erei creştine. Iar motivul pe care l-am găsit mai solid este acela că s-a dorit cu tot dinadinsul ca din anul unu să începă cursa către o lume nouă , adică o cursă spre eternitate, implicand aducerea împărăţiei ceruruilor pe pământ şi plecand de la dorinta vechilor greci, uciderea lui Cronos.
Acest lucru il întăresc reamintind de afirmatia uriaşului filosof Cosntantin Noica, cel care îi invăţa la Păltiniş pe Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu că ,,În fiecare dintre noi se află un Zeus care vrea să l înlănţuie pe Cronos”.
Serban Cristian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: