Archive for februarie 2011

Minuni in Romania Sfantul Nectarie

Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu şi mijlocitorii mântuirii noastre înaintea Preasfintei Treimi. Orice rugăciune a noastră şi orice lacrimă ieşită dintr-un suflet deznădăjduit sunt ascultate de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. De multe ori nu primim răspunsul rugăciunilor noastre imediat, dar dacă stăruim şi avem credinţă, Dumnezeu ne împlineşte cererile cu iubire de oameni, dacă ne sunt de folos şi spre mântuirea sufletului nostru.

Am cunoscut puterea rugăciunilor Sfântului Nectarie. Am văzut vindecări miraculoase prin ajutorul sfântului; am văzut tămăduiri sufleteşti ale oamenilor deznădăjduiţi, care au cerut ajutorul lui, dar totodată eu însumi am fost subiectul unei asemenea minuni.

Aveam de mai multă vreme o problemă dermatologică Citește în continuare

Reclame

Parintele Petroniu Tanase a trecut la Domnul

Protosinghelul Petroniu Tănase, egumenul Schitului românesc Podromu din Muntele Athos,  a trecut la Domnul, marţi, în jurul orei 16.

 Ieri, după slujba Vecerniei, la Catedrala Patriarhală, din binecuvantarea PF Daniel a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru părintele Petroniu.

 Protosinghelul Petroniu Tanase s-a născut în anul 1914, în comuna Fărcaşa (judeţul Neamţ). S-a călugarit şi format duhovniceşte în obştea Mănăstirii Neamţ şi a fost licentiat în Teologie, dar a urmat si studii de Matematică şi Filosofie. Dorul de desăvârşire i-a indrumat paşii spre Sfântul Munte Athos, unde se nevoieşte din anul 1978, facând parte din a doua generaţie de monahi trimisă de Patriarhia Româna spre a revigora monahismul din Schitul românesc Prodromu, singura obşte monahală din Athos.

 

 UNUL DINTRE ULTIMELE „INTERVIURI” Citește în continuare

Sfantul Policarp – invataturi din Epistola catre Filipeni

Pe data de 23 februarie Biserica praznuieste pe Sf. Policarp Episcopul Smirnei care ne da o pilda atat prin viata si mucenicia lui dar si prin scrierile sale. Redam cateva ganduri din aceste scrieri:

Cel care L-a inviat pe El (pe Hristos) din morti ne va invia si pe noi, daca facem voia Lui si mergem in poruncile Lui si iubim ceea ce a iubit El, departandu-ne de orice nedreptate, lacomie, iubire de argint, vorbire de rau, marturie mincinoasa „nerasplatind raul cu rau sau ocara cu ocara, lovitura cu lovitura sau blestemul cu blestem, aducandu-ne aminte de cele ce-a spus Domnul, invatand: „Nu judecati ca sa nu fiti judecati; iertati si se va ierta voua; miluiti ca sa fiti miluiti; cu ce masura masurati, vi se va masura” si „Fericiti cei saraci si prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Imparatia lui Dumnezeu.” (cap. I; 2,3)

Inceputul tuturor relelor este iubirea de argint Citește în continuare

Statistica avort Romania

Statistică şoc!

Numărul avorturilor făcute în România între 1958 şi 2008 depăşeşte populaţia actuală a ţării. Potrivit România Liberă, în 50 de ani, româncele au făcut peste 22 de milioane de întreruperi de sarcină.

Asta în contextul în care, România are în prezent puţin peste 21 de milioane 500 de mii de cetăţeni. Totodată, statisticile oficiale arată că un record absolut la întreruperi de sarcină a fost înregistrat în 1965 – peste un milion o sută de mii de avorturi. În primul an de după căderea comunismului au fost făcute 992.000 de întreruperi de sarcină. Citește în continuare

Jocuri de noroc, poker, pariuri sportive, loto si tratament

– Părinte, Ilarion Argatu, e bine să joci la LOTO şi în general la jocuri de noroc?

– Nu este bine ! Pentru că din aceste jocuri, numai unul sau câţiva câştigă, iar ceilalţi care au dat bani şi au pierdut, înjură pe Dumnezeu, Crucea, pe sfinţi, pe mamă, pe cel care a câştigat, îl drăcui, îl blestemă şi de aici cei care câştigă păţesc accidente şi morţi groaznice. Banii aceia nu sunt munciţi. Toţi care joacă, vor să câştige.

De obicei banii câştigaţi necinstit aduc necazuri ca şi banii câştigaţi în zile de duminică şi sărbători. Dacă te-a forţat de la serviciu să lucrezi în zile de duminică sau de sărbători, banii aceia nu trebuie să-i bagi în casă. Calculezi câţi bani vin pe zi şi înmulţeşti cu zilele de duminică şi sărbători muncite şi-i dai la săraci sau la o biserică.

 – Părinte Ilarion, este bine ca banii pe care-i câştigi la loz în plic, loto sau jocuri de noroc, să-i dai la Biserică şi mai ales acolo unde se zideşte o Biserică să o ajuţi? Citește în continuare

Valeriu Gafencu – 59 de ani de la adormire

Vineri, 18 februarie 2011, s-au implinit 59 de ani de la adormirea in Domnul a tanarului Valeriu Gafencu, unul dintre studentii care au luminat si sfintit inchisorile comuniste, cu viata lor.

Valeriu Gafencu s-a nascut in localitatea Sangerei, judetul Balti, in Basarabia, in ziua de 24 ianuarie 1921, si a murit in temnita de la Targu Ocna, in ziua de 18 februarie 1952, la varsta de 31 de ani. Valeriu Gafencu este unul dintre tinerii care au murit pentru Hristos, luptand pentru apararea credintei ortodoxe si a neamului romanesc, de atacurile satanei. Multi il numesc „Sfantul inchisorilor”, asteptand cu nerabdare clipa canonizarii lui

Un exceptional video pe aceasta tema:
http://video.crestinortodox.ro/r5Xz7enRFvK/Dan_Puric___Prezentarea_cartii_Sfantul_inchisorilor.html

Citește în continuare

Cugetari Petre Tutea (VI)

Unde e omul, în imanenţã, absolut liber? Într-o bisericutã din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasã învãluit de ele ca si credinciosii.

Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, cînd se comunicã tainele care îi învãluiesc deopotrivã si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca sã fii cu adevãrat liber, trebuie sã înlocuiesti infinitul si autonomia gîndirii cu credinta în Dumnezeul crestin: ”Robeste-mã Doamne, ca sã fiu liber!” (Imitatio Christi)

Libertatea eu o asemãn cu o frînghie agãtatã de undeva Citește în continuare