Jocuri de noroc, poker, pariuri sportive, loto si tratament

– Părinte, Ilarion Argatu, e bine să joci la LOTO şi în general la jocuri de noroc?

– Nu este bine ! Pentru că din aceste jocuri, numai unul sau câţiva câştigă, iar ceilalţi care au dat bani şi au pierdut, înjură pe Dumnezeu, Crucea, pe sfinţi, pe mamă, pe cel care a câştigat, îl drăcui, îl blestemă şi de aici cei care câştigă păţesc accidente şi morţi groaznice. Banii aceia nu sunt munciţi. Toţi care joacă, vor să câştige.

De obicei banii câştigaţi necinstit aduc necazuri ca şi banii câştigaţi în zile de duminică şi sărbători. Dacă te-a forţat de la serviciu să lucrezi în zile de duminică sau de sărbători, banii aceia nu trebuie să-i bagi în casă. Calculezi câţi bani vin pe zi şi înmulţeşti cu zilele de duminică şi sărbători muncite şi-i dai la săraci sau la o biserică.

 – Părinte Ilarion, este bine ca banii pe care-i câştigi la loz în plic, loto sau jocuri de noroc, să-i dai la Biserică şi mai ales acolo unde se zideşte o Biserică să o ajuţi?

-Nu este bine! Nu este jertfa cea curată şi plăcută lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca ceea ce-i aducem să fie din muncă cinstită şi curată, pe când banii câştigaţi la loto şi jocuri de noroc nu sunt curaţi. Dacă preotul primeşte astfel de bani înseamnă că-i face şi celui rău parte la lucrarea închinată lui Dumnezeu. Pentru aceasta va avea mult de pătimit, în Biserică vor fi multe certuri şi neînţelegeri, multă tulburare, multe furtuni şi nelinişte, pentru că diavolul se crede şi el cu drept în acea Biserică.

Să vă dau un exemplu personal, ce mi s-a întâmplat mie. Când am început să zidesc Biserica de la Boroaia, se câştigau maşini la loz în plic. Ce mi-a trecut prin minte, să pun rugăciuni înaintea lui Dumnezeu ca să-mi dea un loz câştigător, să câştig o maşină. Pe atunci, cu banii de pe o maşină, ridicai toată biserica. Am zis că am să vând maşina şi cu banii de pe ea am să cumpăr toată cărămida şi toate materialele ce-mi trebuiau. După câteva zile de post şi rugăciuni mi se arată Maica Domnului, pe malul Mării Negre, şi-mi spune:

-Ai cerut de la Creatorul să-ţi ajute să câştigi o maşină?

-Da ! I-am răspuns eu. Vreau s-o vând şi cu banii de pe ea să zidesc Biserica.

-Uită-te în spate şi vezi maşina ta! Când mi-a spus aceste cuvinte, am văzut în ochii Maicii Domnului curgând lacrimi şi a dispărut. Când m-am uitat în spate, am văzut o Dacie de culoare roşie, nouă şi foarte frumoasă. Dar, pe botul ei erau doi drăcuşori, la volan era altul şi pe capota din spate alţi doi. Când m-am întors, aceştia au început să se legene pe maşină şi să se bucure, zicând:

-Uite-l! A lui e maşina dar stăpâni pe maşină suntem noi, noi o s-o conducem şi o să-l înecăm în marea asta! Atunci, eu le-am zis:

-Dacă-i vorba că voi sunteţi stăpâni pe ea şi voi o s-o conduceţi, mie nu-mi mai trebuie!

-Daaaa…!? Au exclamat ei parcă dezamăgiţi şi de ciudă au împins maşina în mare. Am văzut cum se afunda maşina în apa mării. Această arătare, a fost mesajul primit de la Dumnezeu că nu-i place astfel de jertfe pentru zidirea Bisericii Sale şi că nu este bine să pui la zidirea unei Biserici banii câştigaţi la loto sau la jocuri de noroc, bani necinstiţi şi nemunciţi, am lepădat gândul acesta ca pe o cârpă.

Tratament pentru dependenta de jocuri de noroc

Clinica PsyMotion este singura clinica privata specializata in prevenirea si tratamentul dependentelor de substante si comportamentale care a lansat programul integrat de tratament al dependentei de jocuri de noroc pentru a veni in sprijinul celor care si-au pierdut libertatea jucand. Pentru ei si familiile acestora am alcatuit un program complex care include o evaluare temeinica, tratament psihologic, medicamentos si interventii socio-familiale.

 Ne-am obisnuit, in ultimii ani, sa asistam la o explozie de oportunitati de a paria: cazinouri, pariuri sportive, poker online, bingo televizat, loterii de tot felul. Oamenii par incantati de posibilitatea de a castiga masini, apartamente, excursii in strainatate si bani, foarte multi bani. Pentru multi, acestea sunt surse de bucurie si speranta. Cel putin asa pare sa fie la inceput.

 In spatele reclamelor luminoase si al premiilor ademenitoare se naste, insa, o realitate diferita. Exista oameni ale caror vieti sunt distruse de pierderile financiare care scapa de sub control. Exista familii care se destrama pentru ca partenerii nu pot intelege si nu pot accepta ce se intampla si cu ce au gresit. Exista copii si adolescenti care nu mai gasesc drumul inapoi spre o viata interesanta daca aceasta nu include pariurile.

Cand vorbim despre dependenta, vorbim despre o nevoie compulsiva. In cazul jocurilor de noroc, persoana nu-si mai poate controla impulsul de a juca, cauta permanent noi modalitati de a face rost de bani, face eforturi sa se descurce cu creditorii si sa ascunda de persoanele apropiate problemele cu care se confrunta. Ajunge sa creada ca singura cale de a-si rezolva problemele este sa continue sa joace, insa se afunda in datorii tot mai mari pe care nu mai are cum sa le acopere.

Toate interventiile incluse in programul integrat de tratament al dependentei de jocuri de noroc sunt dovedite ca eficiente in studii internationale* (rata de succes intre 50% – 80% din cazuri) si probate de experienta specialistilor PsyMotion in lucrul cu zeci de persoane cu probleme legate de jocul de noroc.

 Mai multe informatii referitoare la jocurile de noroc si programul integrat de tratament gasiti pe http://www.dependentdejocuri.ro, http://www.psymotion.ro sau ne puteti contacta la tel. 021 781 22 59.

 

Anunțuri

3 responses to this post.

  1. Posted by Mady on 22 Februarie 2011 at 07:39

    Bine spune parintele „Toţi care joacă, vor să câştige”. Fiecare din cei ce joaca isi imagineaza ca el poate sa fie cel ce castiga. Dar „Banii aceia nu sunt munciţi” cum ar putea sa te bucure castigul, mai ales daca el vine din buzunarul altui om provocand drame…?!! Asa se intampla in grupurile jucatorilor de poker. Pe rand, toti sunt castigatori pe spatele partenerilor de joc si iluzia dureaza putin caci apoi pierde. Speranta unui nou castig te face sa o iei de la capat si uite asa, pana sa-ti dai seama esti prins si nu mai poti scapa. Din pacate multi tineri cad prada acestui viciu in camine studentesti ale marilor universitati din tara si parca nimeni nu-i vede si nu e interesat sa-i opreasca…
    Suntem liberi, dar unii inteleg tarziu ca „totul ne este ingaduit dar nu totul ne este de folos”.

    Răspunde

  2. Excelent comentariu si inspirat…Duminica in Biserica s-a citit acest apostol cu ,,toate-mi sunt ingaduite, dar nu toate de folos”…Biserica in sensul de comunitate hristică nu e pentru sfinţi şi pentru câţiva enoriaşi ,,abonaţi” ci şi pentru aceia care sunt robiţi de jocurile de noroc..Hristos stă şi aşteaptă!

    Răspunde

  3. Posted by Adrian on 29 Mai 2011 at 20:33

    Am citit articolul, e destul de interesant , inceputul e bun, sunt sigur ca multi sunt in domeniul de pariuri sportive fara sa stie careva date esentiale 😀

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: