Pilda despre mutarea muntilor

Povestesc bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i’ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său. Şi mulţime de ani s’a nevoit însinguratul monah tot împingând la acea piatră, din răsărit şi până în apusul soarelui, dar stânca nici c’a mişcat’o vreun deget. Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i’a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale. Deci s’a rugat atunci monahul, iar mai pe urmă L’a întrebat pe Dumnezeu unde a greşit de nu s’a mişcat din loc acea piatră?
Şi pentru ruga lui stăruitoare, Domnul i’a adus aminte că ascultarea lui fusese să împingă piatra, nicidecum s’o urnească din loc! Deci truda lui n’a fost nicicând zadarnică pentru că, tot împingând piatra, braţele şi tot trupul i’au devenit mult mai puternice!
„Adevărat, nu ai mişcat stânca, însă tu nu trebuia decât s’o împingi! Eu sunt cel care voi muta acum piatra, pentru ascultarea ta!”. Şi stânca a plecat la vale, după cum a fost cuvântul Domnului!

De fapt şi atunci când noi credem că avem „un grăunte de muştar” de credinţă şi urnim munţii, tot Dumnezeu este cel care’i mută din loc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: