Viata Maicii Domnului (carte si audiobook)

Una dintre cele mai recente lucrări ieşite de la tipar la editura Cristimpuri este „Viaţa Maicii Domnului”. Cartea reprezintă o biografie alcătuită în baza textelor Sfinţilor Părinţi şi este accesibilă tuturor, în special acelora care nu ştiu multe lucruri despre Preasfânta Fecioară.

Lucrarea este un mod plăcut de a cunoaşte ce reprezintă Maica Domnului pentru noi aceştia care îndrăznim să o numim Maică, cu sensul cald de Maică a noastră a tuturor. Această carte este deocamdată unicat în România prin format, grafică şi alte elemente care o recomandă pe lista lecturilor formative obligatorii.

Echipa redacţională, alcătuită din şapte profesori şi un doctorat în Teologie, s-a străduit să adauge cărţii şi un material audio, pe care de asemenea îl putem considera unic. Viaţa Maicii Domnului pe CD, acest veritabil audiobook, este de fapt o poveste realizată cu actori profesionşti şi totodată credincioşi, un material alcătuit în baza textelor marianice, publicate în limba română. Ilustraţiile cărţii respectă tradiţia bizantină şi au fost realizate de tânăra, dar talentată artistă LAURA PREDA.

Pr. Dr. Claudiu Băzăvan, coordonatorul proiectului, spune pe marginea acestei cărţi: ,,Din ziua răstignirii lui Iisus Hristos, atunci când de pe Cruce Mântuitorul a rostit încredinţându-ne Maicii Domnului: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! (Ioan 19, 26-27), fiecare dintre noi provine din două mame (în limba greacă demeter). Cu Maica Domnului alături începem urcuşul duhovnicesc anual, atunci când sărbătorim Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) şi îl încheiem, odată cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august).

De fapt Maica Domnului ne însoţeşte, ca o Maică a tuturor, clipă de clipă în viaţa noastră, intervenind discret dar întotdeauna eficient mai ales când, covârşiţi de povara necazurilor, căutăm cu înfrigurare sprijin, mângâiere în dureri sau un pic de dragoste”.

Cartea şi audiobook-ul pot fi comandate pe site ul Editurii Cristimpuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: