Sfantul Ioan Gura de Aur – Despre iubire

Iubirea nu ştie de vrăjmaş, duşman nu are, aduce o cunună de pace; iubirea îmblânzeşte sufletele pornite spre ucidere şi slăveşte mulţimile înţelegătoare; iubirea, care nu încape în lumea <întreagă>, dar care se sălăşluieşte în inima smerită; iubirea-i mai dulce decât mierea şi laptele, având dulceaţa nu numai în gură, ci şi în adâncul inimii; iubirea se armonizează cu toate, prin ea s-au întemeiat cele e pământeşti, prin ea sporesc cele cereşti; iubirea, pentru care Dumnezeu Şi-a trimis Fiul în lume: „căci într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat” în lume pentru noi; iubirea ne-a învăţat să îndurăm cele din primejdii şi pe uscat, şi pe mare; pe mucenici iubirea îi desăvârşeşte, îi fericeşte, îi încununează; iubirea îl priveşte pe aproapele ca pe sine, iar pe cele ale sale le socoteşte comune tuturor; iubirea îşi asumă suferinţa aproapelui; iubirea găteşte masă de obşte tuturor, bogatului şi săracului, înţeleptului şi omului simplu; iubirea îndulceşte sufletul amărât, pe cel zdrobit îl tămăduieşte, iar pe cel umilit îl face să-nflorească; iubirea poartă flacăra nestinsă a fecioriei, iar pe cei apropiaţi îi cercetează cu grijă; iubirea deschide uşile împărăţiei, le aduce înăuntru pe fecioarele purtătoare de cunună, iar pe cei ce au vieţuit în căsnicie curată nu-i opreşte să intre; iubirea îndrăgeşte mila, iar celui ce o lucrează îi găteşte cununi dăurite; iubirea nu cunoaşte îngâmfare, ci îi slăveşte pe cei smeriţi; iubirea fuge de blesteme, îndrăgind binecuvântarea; pe bărbaţii şi pe femeile care se unesc în căsătorie iubirea îi sfătuieşte să vieţuiască într-un cuget şi nu voieşte nicicând să se depărteze unii de alţii; iubirea-i îndeamnă pe părinţi să-şi îndrăgească pruncii, iar pe copii să le slujească părinţilor ca unor stăpâni; iubirea-i sfătuieşte pe stăpâni să fie milostivi faţă de slujitori, iar pe slugi să-şi slujească stăpânii fără viclenie; iubirea aşează frica în afară şi aduce în inimi îndrăzneala către Dumnezeu; căci zice: „iubirea desăvârşită alungă frica”; iubirea ne-a împletit nouă această cunună a părinţilor şi ne-a întemeiat dulce şi roditoare rădăcină a nădejdii, iubirea mână turma în staulul Bisericii şi-i dă să pască hrana plină de verdeaţă a Raiului; iubirea ne-a îndreptat auzul tuturor către o singură ascultare şi limba ne-a deschis-o; iubirea educă trupul, înflăcărează duhul şi curăţeşte sufletul; iubirea slăveşte chinurile pustnicilor şi le deschide acestora strălucitoare sânurile Fiului; de care să ne învrednicească şi pe noi Stăpânul a toate, în vecii vecilor. Amin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: