Uitată icoană de Cristian Serban

Mă mir ades, când mor în mine genele senine
Când uit să-mi plec genunchii, să-i îndoi
Că vii tăcut şi te rogi Tu în mine
Să nu ne mai simţim, atât de reci şi goi

E darul Tău care pune pe foc păcatul
Să torci in inima-mi fuior de dor
Şi să iubesc nespus, aşa cum este datul
Pentru iubire chiar de-ar fi să mor

Icoana ta este azi tristă, e praf şi ramă
Sunt zile-ntregi de când nu m-am rugat cu spor
Dar inima-mi tresaltă, bag de seamă
Că simplul meu suspin e hristofor

Şi dacă nu am timp să plâng icoană ţie
Fiindcă sunt prea lumesc şi uit mereu şi mor
Coboară tu, iubeşte-mă, mă-nvie
Şi plângi în mine nesfârşitu-ţi dor

 

One response to this post.

  1. ce rugaciune frumoasa. multumesc. am inceput ziua cu inima linistita dupa citirea acestor versuri. o zi buna.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: