Cugetari crestine III (fragment din cartea Intre rock si iubirea fara sfarsit)

Poti comanda cartea aici

Să ne împăcăm cu noi înşine, să ne împăcăm cu toţi, căci după aceste două feluri de împăcări urmează cea de-a treia şi cea mai importantă – împăcarea cu Dumnezeu.

Imperfecţiunile trupului le poţi ascunde sub o haină, dar de răutatea sufletului nu te poţi ascunde nici în gaură de şarpe.

E mai bine să ai suflet curat şi haină murdară, decât să porţi haină curată şi să ai suflet întinat.

Fiecare dintre noi avem nevoie de un Simon Cireneul, ca să ne ajute în purtarea crucii.

A trăi după modelul Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci înseamnă a vieţui în credinţă vertical şi a muri în ascultare orizontal.

Spre uşa pocăinţei mergem cu puterile omeneşti, dar intrarea triumfală în bucuriile cereşti se face numai cu darul, bunătatea şi milostivirea Dreptului Judecător.

Semnele de sfinţenie la un om sunt nesemnele.

De multe ori ne ruşinăm noi, oamenii, în faţa blândeţii, sfielii şi generozităţii animalelor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: