Despre Părintele Gavriil, interviu cu Maica Evghenia (97ani)

Fragment din cartea în pregătire CUVIOSUL PAISIE ŞI PĂRINTELE GAVRIIL.DIALOGURI IN DUH, Editura Cristimpuri 2010 (interviu realizat la Mănăstirea Zamfira de DENISA CONDREA, strănepoată a Maicii Evghenia)

(In curand poti comanda pe  acest site)

Preocupaţi de rutina zilnică, uităm că suntem muritori. În acest context am fost cutremuraţi de vestea că un mare călugăr şi duhovnic, Arhimandritul Gavriil Stoica, a trecut în lumea veşnică; într-o lume pentru care s-a pregătit întreagă sa viaţă, închinând-o lui Dumnezeu şi slujindu-I încă de copil.

 Întrucât l-am cunoscut personal pe părinte, îmi este destul de greu să scriu despre dumnealui, acum când ştiu că nu mai este printre noi. Îmi amintesc de prima spovedanie. Eram o copilă de 12 ani; îl vedeam ca pe un bunic, un bunic din povestirile lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, cu barbă lungă şi albă şi cu o privire caldă, care-ţi sugera încredere şi mult respect. Ştia cum să te atragă în ale credinţei, să-ţi diferenţieze binele de rău, prin tâlcuri şi învăţături, fără să-ţi creeze un sentiment de respingere, de teamă de cele sfinte. 

De fiecare dată când păşesc pragul mănăstirii îmi aduc aminte imaginea duhovnicului meu, aşa cum se plimba pe aleile mănăstirii, cu toiagul în mână, admirând florile de care numai el se ocupa; iar când trec prin dreptul chiliei sale, remarc cu o mare durere, lipsă unei hârtii cu un mesaj din geamul uşii, unde de fiecare dată anunţa unde-l putem găsi. De doi ani însă, fereastra este goală.

L-am cunoscut pe părinte şi prin intermediul bunicii, Filofteia monahia, care s-a stins din viaţă acum 4 ani, şi prin cel al străbunicii mele, Evghenia monahia, care a împlinit de curând vârsta de 97 de ani. Bunica mea era foarte apreciată de dânsul, descriind-o mereu ca pe o femeie harnică şi cu frica lui Dumnezeu, era ”ca un argint viu”. Ea îi cosea veşmintele arhimandritului, şi tot ea a fost numită de acesta să facă prescurile pentru biserică. Vizitându-mi mereu bunica, îmi povestea frecvent de binefacerile părintelui prin mânăstire şi chiar de relaţia pe care o avea cu celelalte măicuţe.

Deşi cunoaştem durerea măicuţelor de la mănăstirea Zamfira de a vorbi de părinte la timpul trecut, i-am cerut maicii Evghenia, în vârstă de 97 de ani, să ne vorbească despre viaţa sfântă pe care Arhimandritul Gavriil Stoica a dus-o la Mănăstirea Zamfira:

Cum era ca părinte şi cum l-aţi perceput, atunci când l-aţi cunoscut?

Un părinte bun, blând, înţelept şi binevoitor cu un mare respect faţă de semeni.

 Spuneţi-mi o întâmplare care v-a legat strâns de părintele.

Când venea să mă împărtăşească, aici, în chilia în care stau, pentru că bătrâneţea nu-mi mai permite să merg la Biserică, încă de la intrare, cu o voce tare spunea: ,,Ce mai face maica Evghenia?!”. Ştia că nu am multe de spovedit întrucât de ceva ani nu mai vedeam iar din casă nu mai ieşeam, nu mai ştiam ce se petrece în afara ei. Eram doar eu cu gândurile şi rugăciunile mele! Îl primeam cu o mare bucurie, ştiind că era un preot bun-sfătuitor şi blând; dar în acelaşi timp şi aspru atunci când vedea greşeli. Pe unele maici le mai pedepsea, cu canoane, dar le ierta, îndrumându-le pe calea cea bună. Duminica, Biserica era plină întotdeauna, veneau mulţi creştini pentru a-i asculta predicile care te pătrundeau. Slujbele erau lungi, erau de neuitat, ţineau până la oră două, mereu îşi făcea datoria! În momentul Sfintei Jertfe, în cântare, glasul lui cutremura Biserică, ne înfioram. 

Ce ştiţi despre frăţia, prietenia ce l-a legat pe părintele de Arsenie Papacioc sau PF Teoctist

Ştiu doar că părintele nostru avea o relaţie deosebită cu părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul său. Din câte am aflat se cunoşteau de mult timp şi erau foarte apropiaţi. De când preotul Gavriil a devenit duhovnic, se mărturiseau unul altuia

Avea o expresie preferată? Aşa cum avea de pildă Părintele Cleopa (mânca-v-ar Raiul)?

Avea multe expresii pe care le folosea, foarte înţelepte, mai ales la predici. Îmi aduc aminte îndeosebi, că-i plăceau foarte mult copiii. Când veneau nepoatele în vacanţe pe aici, de fiecare dacă când le vedea, zâmbea, exact ca un bunic; iar când se duceau la spovedit, mici copile fiind, mereu le zicea: ,,Mânca-v-ar taica de păcătoase!”.

 Ce ştiţi despre activitatea sa de grădinar. Iubea natura, plantele?

Da, îi plăceau foarte mult florile; şi avea o grădină exemplară, de care el se ocupa. După ce s-a îmbolnăvit însă, mai chema ajutoare. Era numai veselie când ieşea cu maicile în ajutor să îngrijească florile de pe aleile mănăstirii. Cu toiagul în mână, ca un bun păstor ce era, le învăţa ce trebuia să facă. Turiştii erau fascinaţi de aranjamentul florilor, uneori mai rupeau din ele, şi se supăra părintele. 

Cum îşi arăta iubirea de oameni şi cam câţi fii duhovniceşti ştiţi că avea?

Iubea oamenii dar şi oamenii îl iubeau! Acest lucru explică faptul că de fiecare dată avea răbdarea să-i asculte, să stea de vorbă cu ei şi să-i povăţuiască. De aceea şi avea mulţi fii duhovniceşti. Veneau oameni din sat de la noi, de la Ploieşti, Bucureşti, şi din alte oraşe, să se mărturisească părintelui Gavriil. În ajunul sărbătorilor, mai ales, îmi aduc aminte de rândul mare care se strângea lângă cămăruţa unde spovedea. Erau şi maici şi mulţi mireni, copii, şi arhimandritul avea calmul să-i asculte pe toţi cu multă atenţie, căci trecea şi de miezul nopţii aşteptând să ne vină rândul.

E adevărat că iubea România şi că nu se sfiia să spună că este naţionalist?

Da, îşi iubea ţara. Deseori, spunea că avem o ţară frumoasă şi ar trebui să fie mai apreciată. Nu se ferea însă, să critice. La Sfânta Liturghie, la predică, critica uneori sistemul de conducere al României şi alte schimbări în rău ale societăţii, de care auzea. Vorbea cu atâta implicare şi mâhnire că s-au pierdut atâtea virtuţi care au existat printre noi! Ştiu, de asemenea, că-i plăcea politica şi era un drept judecător. Se ruga lui Dumnezeu pentru ţară, temându-se de evoluţia sa în rău.

Ce ştiţi despre activitatea sa publicistică?

Ştiu că a scris în ,,Lumea credinţei”, şi de asemenea, ţin minte perioada când se dezbătea cazul de la Tanacu. Arhimandritul era revoltat de ceea ce se întâmpla atunci, ştiu că a scris despre acest caz, exprimându-şi punctul de vedere; unii preoţi erau de acord cu exorcizarea măicuţei aceleia, alţii nu. Definea procesul de exorcizare, şi spunea cum ar fi fost bine să procedeze părintele de acolo şi cum nu. A mai scris şi despre vremea în care a fost închis – din timpul comunismului -, din cauza propovăduirii Domnului prin intermediul cărţilor. Scria frumos, şi învăţai multe lucruri de la dânsul, căci viaţa să a fost dedicată întru-totul lui Dumnezeu. 

Cum se purta cu maicile în mânăstire, au fost şi probleme?

Era bun şi ascultător, iar maicile aveau un mare respect pentru dânsul. Aşa cum am mai spus, se mai supăra părintele pe ele atunci când greşeau, şi le pedepsea cu canoane – mătănii rugăciuni, sau interzicere la împărtăşanie – dar le ierta, văzându-le că se căiesc. Le admira pe cele ce-şi făceau datoria de maici, prin rugăciune şi prin muncă, care duceau o viaţă atât de ordonată şi evlavioasă. Fata mea, maica Filofteia, care a murit de câţiva ani, era foarte apreciată de dânsul, descriind-o mereu ca pe o femeie harnică şi cu frica lui Dumnezeu, era ,,ca un argint viu”. Ea îi cosea veşmintele arhimandritului, şi tot ea a fost numită de acesta să facă prescurile pentru Biserică. A murit de o boală nemiloasă, de cancer… Părintele a fost marcat de cazul ei. Dumnezeu s-o odihnească! De asemenea, admira părintele şi pe alte maici bătrâne care s-au stins din viaţă, maica Magdalena, maica Petronia … 

Se bucura când vedea copile care-şi doreau viaţa de mânăstire, dar nu multe rezistau aici; sunt numeroase cazuri. 

Din aproape 40 de maici, câte eram acum 10 ani, am mai rămas câteva. Suntem multe în vârstă şi puţine tinere care ajută la stăreţie: sora Marinela, care a venit de la 14 ani aici, maica Anastasia, şi alte câteva. Părintele Gavriil a făcut multe pentru noi, pentru această mânăstire: conducte de apă pentru chilii, că nu aveam, şi toate modificările care sunt, de el sunt făcute. 

            Ne e dor de păstorul nostru!

5 responses to this post.

  1. L-am citit de vreo trei-patru ori, si am sa-l citesc de fiecare data, cand voi avea nevoie sa mai ies din viata cotidiana agitata, si sa ma linistesc. Frumos scris, felicitari!

    Răspunde

  2. La prima vedere nu mi s-a parut extraordinar, recitindu-l si punandu-l in contextul cartii mi-am dat cu adevarat seama ca este un document pretios…Felicitari Denisa!….

    Răspunde

  3. In vremurile in care tinerii, orbeste, alearga dupa vise,e placut sa vezi ca altii scriu despre ele…. asteptam si un articol despre Valea Plopului 😉

    Răspunde

    • Posted by Denisa Condrea on 18 Iulie 2012 at 08:23

      Multumesc, Mihai :). Cum sa nu, va fi o mare placere sa scriu despre Valea Plopului, despre atmosfera pe care am gasit-o acolo… Nu pot spune decat ca m-a fascinat 🙂 Mi-a facut mare placere sa cunosc atatia tineri cu suflet milostiv.

      Răspunde

  4. Exista aici pe blog si un interviu realizat cu Parintele Nicolae Tanase intr o vizita pe care am facut o la Valea Screzii…Multumesc pentru aprecieri!
    https://cristiserban.wordpress.com/2011/04/13/parintele-nicolae-tanase-musafirii-vin-si-pleaca-dar-copiii-raman/

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: