Avortul ca boala a natiunii

În primul rând aş recunoaşte cu francheţe că este foarte uşor să scrii despre un subiect pe care nu l-ai ,,trăit”. Ca să înţelegi mai bine ce este avortul ar trebui să fii femeie, să fi trecut prin tristeţea şi zbaterile unei astfel de experienţe. Sau să fii un tată iresponsabil care în faţa întrebării – fac sau nu avort, nu are ca răspuns decât o ridicare din umeri. Am încercat zilele acestea să fac un sondaj printre câteva reprezentante ale sexului frumos, dorind să obţin o mărturie despre o astfel de experienţă. Niciuna dintre femei nu mi-a răspuns concret, aceasta constituind o dovadă că avortul nu este deloc o joacă. Mai degrabă este o experienţă dureroasă, traumatizantă. Doar una dintre femei a fost mai curajoasă şi a mărturisit că a făcut două avorturi. Acestea punând capac unei vieţi neîmplinite şi mai anunţând două păcate grave au avut întru târziu ca efect trezirea conştiinţei femeii. ,,După o viaţă nu tocmai cuvioasă şi două avorturi, la varsta de 30 de ani m-am întors la Hristos. Aş vrea să spun tuturor povestea convertirii mele. Fără lacrimi şi durere nu te poţi întoarce la Hristos” spune Irina.

 

Curajul mărturisirii

 

O altă femeie, pe un site al societăţii Pro Vita, a avut însă curajul să se spovedească public cu privire la un astfel de subiect, iar mărturia ei este relevantă şi spunem noi ziditoare de suflet. ,,Dragii mei, Vreau să vă spun povestea mea pentru a fi un sprijin pentru tinerele dezorientate şi disperate, aşa cum am fost si eu. Aveam 26 ani, terminasem facultatea şi nu aveam un serviciu, prietenul meu mai avea o lună şi termina stagiul militar. Nu aveam bani, eram împreună de 3 ani şi ne făceam planuri de viitor. Evident, nu era momentul să avem un copil. Într-o zi, am aflat că sunt însărcinata. I-am spus de acest lucru, şi în glasul lui se simţea deznădejdea. Parinţii lui au spus mai întâi să păstrăm copilul, apoi s-au răzgandit, pe motiv că nu avem cu ce să îl creştem. În acelaşi timp el nu dorea să audă de căsătorie. Parinţii mei au facut presiuni să avortez copilul. Eu eram în cumpănă, credincioasa fiind, dar mă aflam într-o situatie în care nu ştiam ce sa fac. Mă rugam la Dumnezu să mă înveţe ce sa fac. Tot amânam dusul la doctor. Am avut un vis în care un calugăr (sau preot) îmi dăruia carţi religioase, tamâie şi eu voiam sa-l refuz. El mi-a spus atât: “Ia-le,o sa ai nevoie!”. Într-un alt vis, am visat o fetiţă cu o privire atât de blandă şi de bună…era copilul meu. Înca plină de îndoiala, am fost la doctor să avortez. Printr-o minune, doctorul mi-a spus ca nu îmi face avort deoarece copilul este prea mare (aveam 2 luni şi ceva de sarcina). Teoretic înca eram în termenul obişnuit de avort. Din acel moment, am văzut în asta un semn şi m-am hotarat sa nu ucid acest copil, orice ar fi. Eram într-o situaţie disperată, fără bani, prietenul mă părăsise (am stat despărţiţi vreo 3 luni). Tatăl meu mă ameninţa că mă da afara din casă…Cu credinţă în Dumnezeu le-am rabdat pe toate. Mergeam la biserică şi mă rugam la Maica Domnului. Cand eram însarcinată în 5 luni, eu şi prietenul meu ne-am împăcat, apoi ne-am căsătorit. Avem acum o fetiţă superbă, pe care o iubeşte foarte mult, de mine ce să mai spun, copilul este cea mai mare bucurie a mea… Dumnezeu ne încearcă, dar noi nu ştim ce are pregatit pentru noi. Mă intreb adesea, cât de goala ar fi fost viaţa mea dacă mi-aş fi ucis copilul. Nimeni nu se aştepta sa mă împac cu actualul meu soţ sau să-mi fie bine pe viitor…Totuşi Dumnezeu a avut grijă, şi astăzi Îi dam slavă ca ne-a ocrotit şi pe noi şi pe fetiţa noastra. Fetelor, oricât de disperată ar fi situaţia voastră, nu deznădăjduiţi pentru aceste suflete nevinovate… Dumnezeu ne poartă de grijă şi ne scoate din cele mai complicate situaţii, care par de nerezolvat pe moment. Dumnezeu să vă ajute!…Oana,”

 

Numai cei retrograzi au o părere proastă

 

Numai cei care judecă precum în Evul Mediu au o părere nefavorabilă despre avort, sună o vorbă aruncată de nihilişti şi atei. Fals! M-am uitat pe reglementările privind avortul din fiecare stat sau ţărişoară din Europa. Nu m-a surprins să constat că vrem să fim ,,mai europeni” decât europenii. Legislaţia este fermă împotriva avortului (pâna la intrezicere) în Malta, Polonia, Irlanda şi Irlanda de Nord. Avortul este într-un cadru cât de cât legal în ţări precum Germania, Ungaria, Belgia, Luxemburg, Italia, dar condiţiile de a renunţa la făt trebuie să fie extreme (este legal avortul dacă acest copil a apărut în urma unui viol, mai este acceptat dacă femeia are grave probleme psihice). Şi apoi urmează un grup de ţări în care avortul se face prin simpla depunere a unei cereri. Grup din care, fireşte, face parte şi România. Dar să ştiţi că România are cea mai ciudată poveste în ce priveşte avortul. Deşi suntem singura ţară din fostul bloc comunist cu ani mulţi în cate avortul a fost interzis, paradoxal suntem ţara care conduce detaşat la numărul de avorturi pe cap de locuitor. Părintele Nicolae Tănase atrăgea atenţia că poporul român ar putea fi învinuit de 15.400.000 de crime (acesta fiind statistic vorbind, numărul de avorturi între 1990-2006). În 2006, România era între primele şase state în privinţa ratei avorturilor. Statisticile oficiale mai spun că în U.E. se face un avort la fiecare 25 de secunde!!!

 

La concepere omul este om sau doar trup?

 

Pe lângă opiniile acestea referitoare la ,,permisiunea” de a face avort într-un context european, mai apare şi raţionamentul pueril – de clasa a II a – cum că fătul nu are suflet şi că el este doar trup, căpătând suflet abia la naştere. Dacă este aşa, poate cineva să răspundă pe unde stă sufletul copilului timp de nouă luni, pe unde peregrinează!?… Mie problema asta mi-este clară! Copilul dacă nu ar avea suflet în el încă din clipa conceperii, atunci ar fi mort. Omul este dihotomic, nu doar trup. Studiile geneticii arătând că embrionul are o bogăţie de date şi caracteristici asemănătoare cu ale omului matur, tehnologia care a permis filmarea fătului şi urmărirea evoluţiei lui au condus la concluzia fermă că proorocii din Vechiul Testament au avut dreptate afirmând că Dumnezeu este prezent în om încă de la concepere. Să zicem că renunţăm pentru o clipă la argumentele biblice!… Ce ne facem însă cu realitatea constatată că ,,toate etapele evoluţiei intrauterine constituie nu etapele oricărei fiinţe, ci ale unei fiinţe înzestrate cu suflet raţional” (Larisa Ciochină, Constantin Eftimie, O vizuine asupra vieţii, Pro Vita Media, Bucureşti, 2003, p 14). Duc şi am să mai duc lupte de lămurire cu mulţi intelectuali pe care îi stimez şi respect, dar care nu înţeleg această problemă a prezenţei sufeltului în zigot. În condiţiile în care nu mai punem preţ pe omul viu şi cu suflet din faţa noastră, cum să ne mai pese dealtfel de bietul făt!?… De asta nu vedem sufletul la cel din pântece, fiindcă ne-a orbit aşa tare păcatul încât nici sufletul nostru nu-l mai vedem!… Uităm adeseori că o vizită la ginecolog a mamei care ne-a dat viaţă, ar fi putut să însemne pentru noi neviaţă. Dacă nu ne pasă de sufletele noastre, hai măcar să ne pese de sufletele celor mici!…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: