Avortul nu e un simplu avort

Rânduri dedicate femeilor care doresc să avorteze…

Ziua în care am primit prin telefon rezultatul beta HCG-ului a fost cea mai fericită din viaţă noastră. Au urmat 19 săptămâni de vis, în care purtăm bluzele şi rochiile de graviduţă cu o mândrie imensă şi în care mergeam periodic la biserică pentru a-i mulţumi Domnului că s-a îndurat de mine şi mi-a dăruit cel mai de preţ cadou. Soţul meu era în culmea fericirii, a dat petrecere şi a anunţat toată familia şi toţi prietenii că în sfârşit va fi tătic.

 M-a răsfăţat mult şi toată familia s-a implicat în treburile gospodăreşti astfel că eu să stau cât mai mult în pat şi să protejez minunea cea preţioasă, bulgăraşul de aur din pântecul meu. Dar toate eforturile au fost în zadar. Într-o zi de joi, 3 sept 2009, au început nişte dureri uşoare în abdomenul inferior şi, când am văzut că nu cedează cu Nospa, în jumătate de oră m-am hotărât să merg la spital. Când am ajuns acolo verdictul a fost sec: iminenţă de avort şi m-au internat.

 

 Sâmbătă dimineaţă, vorbeam la telefon cu soră mea mai mică care era însărcinată în 9 luni şi s-a internat imediat după mine şi a născut a două zi o splendoare de fetiţă de 3,900 gr pe nume Bianca. În timp ce vorbeam cu ea am strănutat şi mi s-a rupt apa. Atunci am ştiut că totul s-a terminat. Simţeam că Dumnezeu m-a părăsit, cu toate că eu am sperat până în ultima clipă şi m-am rugat din suflet să aibă grijă de bebeluşul meu pe care tot El mi-l dăruise. Adormisem cu cărticica de rugăciuni în mână cu o seară înainte şi cu lacrimile pe obraz, dar n-a fost să fie.

 

 Voi sări peste partea cu chiuretajul iminent care nu m-a durut fizic deloc, fără să-mi fi făcut vreun fel de anestezie, pentru că eram în stare de şoc. După chiuretaj am cerut să văd copilul – era mult mai mare decât mi-l imaginasem eu, avea unghii, sprâncene conturate, era lung şi slab şi era băiat, ce-şi dorea soţul meu. Am plâns pe el şi am strigăt cât am putut, până am leşinat şi m-au luat asistentele să mă ducă în salon. Pe hol era soţul meu, venise deja, ne-am luat în braţe şi am plâns mult, plâng şi acum când va povestesc.

 

 Au trecut 4 luni şi de câte ori închid ochii îl văd, aşa mic şi neajutorat. Dar am început deja să-mi fac planuri pentru următorul FIV şi tot sper că într-o bună zi voi ţine şi eu la piept o mică minune. Suferim enorm, dar speranţa ne ajută să mergem mai departe, poate îngeraşul meu îmi trimite de acolo din cer un frăţior sau o surioară care să-mi mai aline dorul de el.

 ALINA

 

4 responses to this post.

  1. Posted by Catalina on 12 Octombrie 2010 at 13:25

    e trist, cu mult mai trist ca, asa ca si Alina si eu mi-am dorit copilasul….la prima ecografie, la 6 saptamani am aflat ca e o sarcina extrauterina, ca nu se mai poate face nimic, ca trebuie sa fiu chiuretata si trebuie sa luptam pentru ca extrauterina sa se absoarba cu ajutorul unor injectii. Multumesc lui Dumnezeu ca s-a rezolvat cu acele injectii si nu am ajuns la operatie. E dureros. Nimeni si nimic nu poate sterge aceste urme din sufletul nostru. Doar Dumnezeu, doar o MINUNE. Multa sanatate Alina si multa credinta in Dumnezeu si in puterea rugaciunii. Sunt convinsa ca va veni si ziua noastra. Imi pare rau totusi de un singur lucru….ca Biserica considera ca fiind un pacat ceea ce mi s-a intamplat. Dar asta e, poate Dumnezeu ma va ierta. Nu am facut-o ca am vrut, ci pentru ca nu se mai putea face nimic iar viata imi era pusa in pericol. Cine cunoaste termenul de extrauterina cred ca ma intelege. Doamne Ajuta si multa sanatate!

    Răspunde

  2. din pacate nimeni nu poate sti cat de dureros e pana ce nu traieste pe propria piele. imi pare nespus de rau pentru copilasul tau.sper ca in curand sa apara un post plin de fericirea unei noi sarcini

    Răspunde

  3. Posted by Catalina on 11 Ianuarie 2011 at 18:55

    Pe 12 octombrie 2010 imi descarcam sufletul plin de durere….o durere ce m-a urmarit si ma va urmari tot restul vietii….pentru ca stau si ma gandesc….daca acea sarcina nu era extrauterina…si era o sarcina normala…ce as fi avut….poate acel baietel mult dorit? sau tot o fata?
    spun tot o fetita pentru ca in ziua in care scriam despre suferinta mea inca nu stiam ca sunt insarcinata….micuta mea avea atunci vreo 2 saptamani…acum e mare…are 4 luni…si e voinica…
    Sfantul Nectarie,Sf. Paracheva, Dumnezeu, mi-au ajutat si exact in perioada in care ar fi trebuit sa nasc ( daca nu se intampla ca sarcina sa fie extrauterina ) am ramas insarcinata….cu ea…micuta Maria ( si va mai avea un nume,dar nu stiu deocamdata care va fi acela). Ne-a fost greu la inceput, chiar am fost diagnosticata cu iminenta de avort, dar bebelina mea e o luptatoare si a stat cumintica in burtica.
    Abia astept sa o strang in brate si sa ii spun cat o iubesc…si mai astept ceva….te astept si pe tine Alina cu o veste buna…pe tine si pe toate mamicile ce au trecut prin cumplita si dureroasa noastra experienta.
    Doamne ajuta!

    Răspunde

  4. Posted by Catalina on 19 Ianuarie 2011 at 05:30

    Doamne….cine mai poate intelege…….dupa 4 luni fericirea mea a fost distrusa….am pierdut mogaldeata….avort spontan………..dureros, trist, de neuitat…….nu stiu ce sa ma fac…..sper sa ma intareasca Dumnezeu si sa imi dea si mie un pui mic…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: