Parintele Nicolae Tanase – Hristos si idolii secolulului XXI

„Hristos sau idolii secolului al XXI-lea. Tinerii la răscruce“ (Editura Agaton) este o carte de o oralitate specială dintr-un registru deloc mimetic, ci mai de grabă viu, original şi intens duhovnicesc. Cititorul de proză şi „lirisme“ într-un exerciţiu nihilist ar putea spune că nu poţi găsi cine ştie ce într-o carte scrisă ca summum şi rezultat al unor conferinţe susţinute prin ţară de un cleric. Surpriza de a găsi o forţă a cuvântului de-a dreptul prometeică în această colecţie de conferinţe este cu atât mai placută, cu cât nimic nu este spus sau scris întâmplător. Sfântul Duh pare că grăieşte prin vocea părintelui Nicolae Tănase, în cuvinte simple, dar totuşi de o greutate duhovnicească incontestabilă şi irepresibilă.

„Hristos sau idolii secolului al XXI-lea“ este o lucrare vie în primul rând pentru că apără viaţa. Într-o pildă din istorioarele duhovniceşti, hrană spirituală pentru cei de vârsta abecedarului, se spune despre un tânăr care a îndrăznit să facă o scară până la Dumnezeu, ajungând pe această scară direct în Rai. Dumnezeu, privind la dânsul, nu S-a supărat de îndrăzneala tânărului, doar i-a spus: „Du-te din nou pe pământ şi când mai urci pe scară mai adu pe cineva. În împărăţia cerului nu se urcă de unul singur.“

Într-o mare de cărţi mute şi moarte, părintele Tănase ne-a scos la mal cu o lucrare vie şi grăitoare, în care ne arată că orice fiinţă are nevoie de ocrotire, protecţie, pronie dumnezeiască. Copiii handicapaţi nu trebuie alungaţi, nenăscuţii nu trebuie lepădaţi, copiii străzilor nu trebuie ascunşi prin canale, orfanii nu trebuie să stea prin instituţii cu pereţi insalubri şi egrasie. Toţi aceştia trebuie chemaţi la viaţă. Prin grija unor oameni ai Bisericii şi prin organizaţiile de caritate, astfel de copii nu pot avea aici o viaţă de huzur, dar pot dobândi promisiunea unei vieţi viitoare în care să se împărtăşească de Lumină. Iniţiatorul proiectelor de caritate de la Valea Plopului are o retorică, un verb ca un cânt de o inexpugnabilă aplicabilitate, de o forţă intrinsecă, pe care numai dorul permanent de mântuire (a sa şi a tuturor) ţi-l poate da. Părintele este de mulţi ani inima şi sufletul unei asociaţii care luptă pro viaţă.

Printr-o dragoste nedisimulată, Asociaţia Pro-Vita le oferă copiilor (orfani, alungaţi, maltrataţi, handicapaţi), în afară de îngrijire, hrană, educaţie religioasă, adăpost şi asistenţă în a învăţa o meserie. Care o fi diferenţa? Omul din zilele noastre nu este om destul dacă nu are hrană, educaţie religioasă, adăpost şi o profesie. Iar din aceasta conchidem că şi copiii aflaţi în dificultate pot ţine pasul cu societatea modernă până într-acolo, încât să spunem ca vestitul Apostol Pavel: „Toţi suntem fii ai Luminii“ (Tesaloniceni 5, 5).

Articol publicat in cotidianul Lumina 8 martie 2008

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: