Trezire duhovniceasca

De multe ori spun: ,,Gata astăzi este ziua cea mare a începutului bun!”. Pun carevasăzică începutul bun, dar am senzaţia aşa în general că încă ceva doarme în mine. Am entuziasmul începutului bun, dar nu am cu adevărat starea de trezire duhovnicească. Şi atunci entuziasmul se stinge după o zi, două, trei. Şi iar cad în păcate şi iar încerc să pun început bun. Şi iar cad şi iar pun ,,început”..Şi iar cad…Într-o discuţie cu un prieten, îi povesteam acestuia că: ,,de mâine am să las cutare păcat…”. La care el îmi spune ,,pentru începutul bun <mâine> este departe, chiar <azi>, dacă poţi renunţă la păcatul acela”. În viaţa duhovnicească ,,astăzi” este cuvântul proxim. Ştim noi oare cu adevarat ce ne aşteaptă mâine? De exemplu aseară am fost invitat la ,,un bătut de brazi”. Ce simplu ar fi fost să stau deoparte de păcat, dar nu…Masa plină mi-a făcut cu ochiul şi m-am desfătat cu de toate pînă la ghiftuială şi beţie. Urât! Am nevoie de început bun. Dar ce mă fac, că de câte ori îl pun, cad din nou. Tot gândindu-mă la asta am avut aşa o mică străfulgerare venită din partea ,,sinapselor cugetătoare”.

Dacă nu sunt în stare Doamne, să pun început bun, pune Tu începutul celor bune în mine. Intră Tu în casa sufletului meu şi fă curat dacă eu nu pot! Ridică Doamne de la mine păcatul, ca să simt că începutul acesta pe care din nou vreau să-l pun astăzi, reprezintă zorii unui final fericit! 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: