M-au ajutat mult Parintele Cleopa si Parintele Arsenie Papacioc…

 (interviu cu Claudia Facalet – administratorul Librariei Epifania Brasov din Brasov )

Cum este să conduci o librărie de carte ortodoxă în aceste vremuri în care toată lumea invocă existenţa unei crize economice dar şi a unei crize a cărţii? 

Avem o colaborare şi susţinere bună din partea furnizorilor de carte, din toate punctele de vedere, iar cei interesaţi de carte care calcă pragul librăriei noastre, pe lângă faptul că devin clienţi fideli, ne recomandă şi altora; astfel că de datoria mea este să menţin şi să îmbunătăţesc cele două aspecte, de achiziţie şi desfacere. Este frumos să conduci o librarie de carte ortodoxă, chiar în vremurile de acum. Cât despre contextul economic actual, nu cred că este mai rău decât acela în care au trăit părinţii şi bunicii noştri. Depinde cum priviţi lucrurile, o criză a cărţii nu cred că există. Dimpotrivă, asistăm la o explozie de titluri noi. Poate cei interesaţi de carte sunt mai puţini decât în trecut, atunci când nu exista tehnologia avansată de acum. Sau unii nu-şi pot permite să cumpere.

 Cum aţi început şi cum de aţi avut curajul să investiţi în carte?

 Personal lucrez în domeniul papetărie birotică din 2001, iar în 2007 am deschis librăria Epifania, care, pe lângă papetărie, oferă şi carte ortodoxă. Se împacă bine aceste două domenii: nu de puţine ori cineva interesat de papetărie a cumpărat şi o carte şi invers. Totul a decurs pas cu pas, firesc, a  fost nevoie de perseverenţă şi multă răbdare. La început au fost mai puţine cărţi, un spaţiu mai mic, acum un spaţiu mai mare şi mai multe cărţi.

 A existat o anumită carte care v-a influenţat viaţa? Ce carte aţi recomanda celor care citesc acest interviu?

Nu pot spune care carte m-a influenţat decisiv, dar m-au ajutat mult scrierile Părintelui Cleopa şi ale Părintelui Arsenie Papacioc, pe care le recomand şi altora. 

Ce carte a fost lider de vânzări în librărie şi de ce credeţi că a fost cea mai căutată?

Multe cărţi s-au vândut în mai multe exemplare, imediat cum apăreau de sub tipar, dar printre cele mai vândute a fost cartea „Sfântul Închisorilor”, pe care am vândut-o chiar şi prin poştă, nu doar în librărie. Motivul este destul de clar: cartea prezintă experienţa vieţii unui om de mare valoare, Valeriu Gafencu.

 Aţi constatat în ultima vreme un progres al cărţii duhovniceşti în România sau un regres?

 Pot spune că un progres, dacă judecăm după multele titluri care apar.

 Ce relaţie au în general braşovenii cu cartea religioasă?

 Sunt mulţi iubitori de carte religioasă în Braşov. Mulţi vin în librărie ca şi la farmacie, cu lista dată de duhovnic, cu titlurile recomandate de acesta.

 Care ar trebui sa fie rolul cărţii duhovniceşti în viaţa creştinului?

 Cărţile duhovniceşti ar trebui să fie în viaţa creştinului ca şi hrană pentru suflet, pentru întărirea şi stăruinţa în credinţă, pentru ca fiecare să-şi ducă crucea sa cu mulţumire până la sfârşit.

 

  

 

Anunțuri

One response to this post.

  1. Felicitari pentru blog!Tara martira Romania va intoarce Europa la credinta!
    Incerc si eu sa scriu despre adevarata Romaniei.
    As dori sa ne lasati un link al blogului dumneavoastra pe urmatoarele bloguri:
    http://minunicrestine.blogspot.com/
    un blog in care gasiti minuni si dovezi ale unor incredibile minuni ,multe dintre ele
    petrecute in Romani : aratari ale lui Dumnezeu si multe alte minuni
    http://duhovnicii.blogspot.com/
    un blog in care gasiti antologia marilor duhovnicilor din Romania : Arsenie Boca, Arsenie
    Papacioc, Iustin Parvu , Sofia Boghiu , Teofil Paraian si multi alti duhovnici,articole noi in fiecare zi
    http://martirii-inchisorilor.blogspot.com/
    un blog in care gasiti despre :Valeriu Gafencu ,Mircea Vulcanescu, Elisabeta Rizea,
    Ilie Lacatusu, Radu Gyr, Vasile Militaru , Vladimir Ghika si multi altii care au murit pentru Credinta.
    Romania este un pamant plin de martiri!Romani uniti-va !
    Doamne ajuta!
    Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă.
    Doamne ajuta!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: