Efectele televizorului asupra copilului

Deunăzi, o voce tunătoare izbucnind din interiorul cutiei pe care îndeobşte o numim televizor, anunţa: ,,Urmăriţi programul nostru! Noi facem irealul să pară cât se poate de real!’’.

Este evident vorba de un slogan publicitar, un promo agresiv pentru un film de acţiune. De când televiziunea se manifestă în procente îngrijorătoare, mai mult ca un instrument de manipulare, ca instrument al satanei, ci nu ca un paliativ, astfel de manifestări agresive, menite să scuture fiinţa să o descentralizeze şi să o înrobească, se fac simţite zilnic la orice oră, pe orice program, fie el chiar un program ce se adresează copiilor.

Cine poate oare să transforme prin intermediul lumilor imaginare, irealul în real, întunericul în lumină, minciuna într-un adevăr relativ? Doar acel cineva sau ceva care se opune actului fundamental al creaţiei, ca operă a lui Dumnezeu, doar acela care nu recunoaşte că Dumnezeu a creat lumea văzută şi lumea nevăzută şi că alte lumi sunt plăsmuiri.

Pe firul imaginaţiei păcătoase, a ,,lumilor’’ virtuale şi fantasmelor, oamenii din faţa televizorului, în special copiii, de câteva decenii încoace, se închină unui nou idol: televiziunea. Unii petrec ziua întreagă în faţa ecranului, dintr-o foame de imaginar greu de explicat, dintr-o foame de păcat care nu are raţiuni decât pur umane şi distructive. Astfel copilul, chiar şi prin intermediul unui ,,inofensiv’’ desen animat, se plimbă pe planete inventate, combină specii, participă la distrugere şi crimă, consimte la existenţa zeilor, semizeilor şi eroilor fabuloşi. În faţa televizorului copilul tresaltă, explodează, chiuie, exultă, râde sau plânge, exact în momentul în care paşii săi ar trebui să fie îndreptaţi spre cunoaşterea naturii, spre plimbări în parc sau locuri de joacă, spre cărţi formative sau lecturi uşoare, spre cunoştinţe care au duhul lumii neizvorât din satanisme, ci ancorat în firescul naturalului sădit de Dumnezeu în om.

Copilul nu mai admiră florile; el vrea să fie Harry Potter şi din flori să facă şerpi. Copilul nu mai admiră alţi copiii care îl îndeamnă să participe la jocuri nevinovate; el admiră hoardele, armatele de ,,orci’’, ca cele din ,,Stăpânul inelelor’’, gata oricând să ucidă şi să distrugă pentru a câştiga de partea lor, puterea unui inel magic şi mincinos. Copilul numai surâde când mama sa îl ia în braţe şi îl provoacă să înveţe un cântecel sau o poezie; el este destul de ,,bărbat’’, sau destul de ,,coaptă’’, dacă este fetiţă, încât să vorbească deja o engleză stâlcită şi să înjure. Engleza ,,buclucaşă’’ a învăţat-o, de exemplu,  în serialul The Tofus, care  îi îndeamnă pe cei mici, sub pretextul dragostei de natură să fie excentrici, să mediteze în poziţii yoga şi să caute starea de nirvana. De înjurat, a învăţat să înjure după ce părinţii i-au îngăduit să urmărească seriale ,,de comedie ‘’, periculos de obscene, cum ar fi ,,La bloc’’, ,,Gogomanii’’ sau ,,Meseriaşii’’.

Tot ce ne îndepărtează de natural de creaţia lui Dumnezeu, de frumuseţea zidirilor este crimă împotriva bietului suflet. Frumuseţea mării, semeţia munţilor, seninul cerului, diversitatea animalelor, farmecul deosebirii plantelor, strălucirea pietrelor, îmbinarea armonioasă a mirosurilor, ospăţul îmbelşugat în de toate pe care ni-l oferă natura, stări şi lucruri cântate şi aplaudate de Sfântul Grigorie de Nazianz în Cuvântările despre Dumnezeu, sunt lăsate la urmă. Spiritul de turmă, modernismul, mondenul, cochetăria şi snobismul cheamă lumi ireale, virtuale, imaginare, care cel mai adesea sunt satanice.

Când, ore în şir, stăm la televizor şi ne cantonăm în virtual, în acelaşi timp, nu recunoaştem actul de creaţie al lui Dumnezeu şi ne asumăm respingerea de bunăvoie a naturii, a zidirilor şi a frumuseţii desâvârşite a lucrărilor treimice. Noi şi copiii pe care îi îndemnăm să devină devoratori de televiziune devenim asemenea lui satan, care nemulţumit de cele create cu perfecţiune de Dumnezeu, a vrut să devină el însuşi ca un dumnezeu şi s-a răzvrătit, îndemnând şi alte duhuri la răzvrătire. Ca părinte, când îi las copilului ore în şir telecomanda dându-i suprema libertate să aleagă ce vrea dintr-un program TV, sunt ca acest satan, care în răbufnirea sa violentă de a fi împotriva lui Dumnezeu, a devenit capabil să dărâme o parte semnificativă din stelele cerului: ,,Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ’’ (Apocalipsa 12,4). Îi dărâmăm copilului conştiinţa, îi dărâmăm bucuria de a fi, îi dărâmăm ceea ce cu migală s-a străduit Dumnezeu a sădi aproape de perfecţiune în om.

Între real şi ireal, aşa cum ne poartă televiziunea, mai rămâne o singură concluzie de tras. Părintele care îi permite copilului său să fie stăpân peste telecomandă, să fie mai ,,televizoman’’ decât o arată bunul simţ şi dreapta măsură, consimte de bunăvoie la un act diabolic, care înseamnă transformarea odraslei sale din copilul devorator de TV într-un copil devorat.

                                                                      

2 responses to this post.

  1. Pot posta acest articol pe un alt blog?

    Răspunde

  2. Da!Dar cu specificarea sursei…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: