Hramul Inaltarea Sfintei Cruci la Manastirea Caraiman Busteni

Cum a fost pus acest hram mănăstirii?

,,Făceam toată pravila călugărească, aşa cum o învăţasem la mănăstire, povesteşte Părintele Gherontie, stareţul mănăstirii. Închipuisem un altar în piatră şi slujeam Sfântă Liturghie. Mă îmbrăcăm cu zdrenţe de la ciobani, mâncam ce găseam şi învăţasem să vorbesc cu urşii, cu jderii. Un şir de nopţi fără sfârşit, am privit crucea cea mare de pe Caraiman. Atunci i-am jurat Măicuţei Domnului că, dacă mă voi întoarce cu bine în lume, jos, voi construi o mănăstire cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, din curtea căreia să poată fi privită marea cruce din vârful Caraimanului, pe care am stat cu ochii pironiţi vreme de zece ani”.
O nouă vedenie a Maicii Domnului îi spune sihastrului să se întoarcă acasă. A coborât din munte, a mers pe jos până la Todireşti, vreme de o săptămâna. Dormea prin fâneţe, căci era tot vară, bea apă din fântânile de la marginea drumului şi se hrănea cu mere pădureţe.

N-avusese de unde să afle că tatăl sau adoptiv, Ilie Puiu, fusese anchetat de Securitate, iar casa supravegheată ani de zile. Un văr din famile, ce devenise securist, le şoptise că Gheorghe s-ar ascunde prin munţi, deşi asta era doar o bănuiala citită într-un raport. Părintele istoriseşte cu mare tulburare:

„Cand am intrat pe poartă, mama mea adoptivă îşi făcea de treabă prin ogradă. În clipa în care m-a văzut, a căzut în genunchi şi a început să se închine, plângând în hohote. Apoi a sărit de gâtul meu, ţipa printre sughiţuri şi suspina: ,,Ţi-am făcut toate parastasele şi pomenile, că te-am crezut mort!” M-a luat de mână şi m-a dus în cimitir, să-mi arate locul meu de veci: ,,Ţi l-am păstrat, maică, poate te-oi găsi într-o zi!” Pe o cruce de lemn, umflată de ploi, era trecut numele meu, numai cu anul naşterii… Atunci mi-a murit moartea a două oară!” În 1992, evadatul din lagărul morţii de la Periprava devenea ieromonah.

 Mântuirea este ca o apă mare 

În jur, munţii îmbrăcaţi în verdele sincer al brazilor sunt ca o fortificaţie ce ocrotesc mica cetate a părintelui Gherontie. Culoarea senină a  cerului îţi induce o stare de pace, iar crucea din vârful  Caraimanului este ca un mesager al credinţei ce priveşte în poiana  însorită. Paşii mă poartă singuri pe aleea ce duce la căsuţa părintelui. 

 Nu ştiu de ce, dar dintr-o data emoţiile mă copleşesc. Inima îmi bate mai  tare şi îmi vine să mă întorc. Mă răzgândesc imediat ce văd  chipurile oamenilor care ies din căsuţă. Sunt luminoase şi zâmbitoare. Nu, sigur că nu am de ce să mă tem! Intru. Părintele, mă fixează cu privirea… pe măsură ce mă apropii simt că mi se înmoaie genunchii şi o energie îmi cuprinde fiinţă progresiv. În câteva secunde ard ca o  soba. În mine se produc cutremure şi… părintele, calm, întinde mâna şi mă binecuvântează. Gestul lui face mai mult decât un   milion de cuvinte. Şi, dacă mai devreme nu aveam curajul să intru, acum sunt  în stare să-l întreb ce este mântuirea şi de ce nouă, oamenilor obişnuiţi, ne este aşa de greu să o obţinem?

Părintele Gherontie îmi răspunde zâmbitor: ,,Mântuirea este ca o apa mare şi adâncă în care tu înoţi… te lupţi cu valurile… unele te izbesc aşa de tare că în acele momente simţi că eşti pierdut, dar nu este aşa. Apoi iar începi să înoti… şi după tot zbuciumul acesta şi după multă suferinţa un val te aruncă pe ţărm… Atunci vei afla răspunsul la întrebare şi vei şti că toată zbaterea ta nu a rămas nerăsplătita… Aşa se obţine mântuirea!”

  Rugăciunea de nicăieri 

  Dau să plec, însă părintele mă opreşte.Îmi întinde o punguţă cu făină sfinţită şi o hârtiuţă pe care sunt scrise câteva cuvinte.  Precizează că este o rugăciune cu care s-a trezit în mâini într-o dimineaţă şi că pe acea hârtie mototolită a găsit scrise cuvintele: ,,Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei!”. Îmi arunc ochii pe hârtie. Alături de rugăciune, mai scrie că aceasta trebuie rostită de 30 de ori pe zi, timp de 40 de zile, şi că astfel se poate împlini orice dorinţă. Rugăciunea are putere, adaugă părintele, oamenii se întorc la mine şi îmi spun că,  după ce au rostit-o, blocajele din vieţile lor au început să dispară, iar duşmanii s-au îndepărtat ori alţii nu au mai avut motive să-i urască.  (Veronica Păduraru)

Parţial preluat de aici

3 responses to this post.

  1. Posted by marilena on 28 Septembrie 2010 at 07:28

    DA FRUMOASA RUGACIUNE AM SA O CITESC SI EU SI SPER CA BUNUL DUMNEZEU SA MA AJUTE SA DEPSESC MOMENTELE GRELE DOAMNE AJUTA

    Răspunde

  2. Eu cred ca e o rugaciune si am s-o spun si eu.

    Răspunde

  3. ,,Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei!”.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: