Filocalia pentru copii (1)

Orezul cel gustos 

Un tânăr de doar paisprezece ani, pe nume Veronel, citind Vieţile Sfinţilor s-a hotărât să postească şi el asemenea lui Antonie cel Mare. Aflând cât de multă sfinţenie l-a înconjurat pe Antonie după ce a postit îndelung, copilul şi-a pus în cap să nu mănânce decât orez fiert şi acela o singură dată pe zi.

Mama sa, care era foarte credincioasă, l-a înţeles o perioadă pe Veronel şi în fiecare zi îi oferea un castron cu orez şi nimic altceva. Veronel se trezea dimineaţa, lua anafură şi agheasmă şi toată ziua şi o petrecea rugându-se şi citind. Abia pe la ora trei după amiaza mânca din orezul gătit de mama sa.

Şi aproape a lună a trecut de când Veronel urma acest ritual şi slăbise şi se uscase ca frunza bătută de vânt, iar mama lui săturându-se să plângă în ascuns s-a dus la preot să îi dea un sfat

Daca vrei si format audio mergi la  urmatorul link:

 

http://www.edituracristimpuri.ro/Multimedia-colectie-3.htm

Toată această lună nopţile lui Veronel erau o adevărată desfătare, fiindcă visa mereu că o să ajungă un sfânt, că o să facă vindecări, minuni şi că le va face mult bine oamenilor, doar atingându-i aşa cum făcea şi Hristos. Ba, hotărî să ţină de acum post negru, vinerea crezând că asta îi va aduce şi mai multă ,,sfinţenie’’ decât credea el că are.

S-a făcut vineri şi tânărul a ţinut post negru aşa cum şi-a propus. Apoi făcându-se sâmbătă pe la trei, aşa cum îi era obiceiul, a cerut orez mamei sale. S-a pus la masă şi când a gustat din acel orez, i s-a părut altfel la gust, cel mai bun fel de mâncare din lume şi o bucurie, însoţită de un soi de slavă pe care nu o cunoscuse până atunci, l-a înconjurat. Gândi Veronel aşa şi-şi spuse : ,, De bună seamă, Dumnezeu m-a învrednicit să trăiesc o minune şi să mă umplu de har! Că iată după o lună de post sunt ca sfinţii: nu vorbesc, dar am cunoştinţa lucrurilor, nu beau apă dar nici însetat nu sunt, nu mănânc dar mă satur…

Si au mai trecut vreo două săptămâni şi tânărul a început să se înzdrăvenească şi nu mai era aşa de slab. Iar din ziua când s-a simţit în har, orezul pe care-l mânca i se părea la fel de gustos ca atunci, după prima zi de post negru. Şi se tot bucura Veronel că de acum se şi vedea în acelaşi rând cu sfinţii…

Mama tânărului nu mai era de acum supărată, fiindcă copilul prinsese puteri şi chiar se îngrăşase un pic, dar nu mai ea şi preotul ştiau adevăratul motiv pentru care copilul simţea alt gust când mânca. Apropiindu-se praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena într-una din zile femeia a gătit toată ziulica şi  a pus pe masă ouă, lapte, o bucată de brânză şi făcu o mămăligă mare. Apoi l-a chemat pe Veronel la masă…

Numai ce a intrat tânărul în bucătărie că a şi izbucnit:

– Ce sunt astea femeie? Oare n-am cerut eu ca în fiecare zi să mi se dea orez. Vrei să se ducă de la mine harul, să se ducă toată sfinţenia pe care am strâns-o cu trudă, până acum?..

Mama sa l-a ascultat cu răbdare şi i-a spus cu glas domol:

– Copile dragă, destul am răbdat, destul am plâns şi destul te-ai chinuit! E timpul să aflu de ce vrei tu neapărat să mănânci doar un fel de mâncare…!?

– Păi, cum de ce? Fiindcă aşa voi face minuni ca Iisus Hristos şi voi ajunge un mare sfânt…

– Dar de unde ştii tu asta?

– Ştiu fiindcă aproape noapte de noapte visez oameni bolnavi pe care îi vindec, oameni care vor să se atingă de mine şi de hainele mele sfinte…

– Of, Veronel mamă! a spus atunci femeia. Îmi este martor Dumnezeu că în fiecare zi fac rugăciuni de mulţumire pentru faptul că eşti un copil credincios şi că eşti pe calea Bisericii. Dar, copilul meu, trebuie să ştii un lucru. Dacă te-ai hotărât să faci nevoinţă, să ţii un post mai sever, să te rogi mai mult, dacă n-ai binecuvântare şi nu faci ascultare la preotul duhovnic toată munca ta nu are nici o valoare. Iar lupta asta a ta de atâtea săptămâni încoace nu te-a făcut să fii sfânt, ci un om mândru. Căci din mândrie te-ai răstit la mine şi nu-mi amintesc ca să mai fi făcut tu asta vreodată.

Copilul a pus privirea în pământ dar a găsit de cuviinţă să zică:

– Eu cred, totuşi că Dumnezeu m-a chemat la o viaţă sfântă. Uite până deunăzi orezul mi se părea că nu are nici un gust, dar de două săptămâni, fiindcă am hotărât să ţin şi post negru vinerea, orezul are alt gust, mi se pare ca mierea, ca cea mai bună mâncare din lume. Asta e minunea care a făcut-o Dumnezeu cu mine, m-a învrednicit să mă satur din puţin şi să gust sfinţenia aşa cum i s-a întâmplat Sfântului Antonie cel Mare…

– Ştiu că poate te vei supăra, a zis atunci mama sa, dar trebuie să-ţi spun adevărul. Trecând atâtea zile în care ai mâncat doar o mână de orez m-am dus la preot să-l întreb ce este de făcut, fiindcă slăbisei din cale afară. Şi atunci preotul mi-a dat binecuvântare ca să-ţi pun în orez, zeamă de la pui fiert, alte arome şi mirodenii ca să-ţi placă mâncarea şi să mănânci mai mult. Mi-a fost teamă să nu te îmbolnăveşti şi de asta am făcut ce mi-a zis preotul şi inima de mamă…

Parcă o ceaţă s-a luat atunci de pe ochii copilului şi a grăit cu resemnare în glas:

– Deci, de asta mi se părea că orezul e mai gustos? Şi eu care credeam…

– Ştiu copilul meu ce credeai, dar de acum ştii adevărul! Ştii ce e bine şi ce e rău şi te rog aşeză-te la masă, căci se apropie praznicul!

– Îmi cer iertare mamă. Am fost un nesăbuit! Şi chiar acum îmi dau seama că e bine, nu să fugim de bucate, ci de îmbuibare, de săturarea pântecelui. Am văzut acum că cel ce peste măsură întinde postul, tot peste măsură este luptat de altceva. Iar eu am început să mă hrănesc cu mândria…mea.

– Ei, lasă copile, că Dumnezeu te va scoate din asta numai să-ţi doreşti şi tu. Şi acum, hai să mâncăm…

– Să mâncăm! a zis copilul voios. Nu ştiu cum de nu mi-am dat seama că nu toţi oamenii sunt la fel. Cum pot eu să fiu asemenea cu Antonie cel Mare dacă un om mănâncă două pâini şi nu se satură, iar altul mănâncă doar o coajă de pâine şi se satură pe loc.

– Şi să mai ştii copilul meu, că supunerea trupului nu se face doar cu postirea, ci şi cu privegheri, cu osteneli, cu citirea cărţilor sfinte, dar toate trebuie făcute cu binecuvântare.

– Îţi mulţumesc mamă pentru toate câte mi le-ai spus şi pentru tot ce faci pentru mine. Uite, chiar acum după ce mănânc am să merg la preot să mi spovedesc păcatul neascultării. Încă o dată te rog să mă ierţi!

Şi au trecut anii şi Veronel a ajuns un credincios de nădejde şi un om tare ascultător, şi în orice avea de gând să facă pentru mântuirea sa, se sfătuia cu duhovnicul său. Iar lecţia orezului cel gustos i-a stăruit în minte toată viaţa.     

(La cuvintele Sfântului Casian Romanul)

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: