Cum sa te mantuiesti (Decalogul mantuirii)

 

Decalogul mântuirii, alcătuit de Sf. Teofan Zăvorâtul

1.Pocăieşte-te, şi fii întărit de puterea harului din Sfintele Taine, păşeşte pe calea poruncilor dumnezeieşti, sub îndrumarea pe care Sfânta Biserică ţi-o dă 

2. Pocăieşte-te şi întoarce-te către Domnul, recunoaşte-ţi păcatele, plângi pentru ele, cu strângere de inimă, şi mărturiseşte-le în faţa părintelui duhovnicesc. Jură-te cu vorba şi cu inima înaintea feţei Domnului să nu îl mai superi de acum înainte cu păcatele tale.

3. Apoi, statornicind cu Dumnezeu în minte şi în inimă, năzuieşte să împlineşti în trup îndatoririle şi treburile pe care şederea în această viaţă ţi le impune.

4. În această nevoinţă mai ales să îţi păzeşti inima de cugetele şi simţirile cele rele: mândria, slava deşartă, mânia, judecarea celorlalţi, ura, invidia, dispreţul, deznădejdea, ataşamentul faţă de lucruri şi de oameni, gânduri împrăştiate, neliniştea, toate plăcerile simţurilor şi tot ceea ce desparte mintea şi inima de Dumnezeu.

5. Pentru a rezista în nevoinţa aceasta, hotărăşte înainte de toate să nu te retragi din ceea ce recunoşti că este trebuincios, chiar de ar însemna moartea. Pentru a dobândi aceasta, când te-ai hotărât să faci astfel, dăruieşte-ţi viaţa lui Dumnezeu pentru a nu mai trăi de dragul tău, ci doar pentru Dumnezeu.

6. Susţinerea unei vieţi dusă astfel este o jertfă smerită a sinelui către voinţa lui Dumnezeu, şi a nebizuirii pe sine; arena duhovnicească în care această viaţă se săvârşeşte este răbdarea sau şederea neabătută în rândul vieţii răscumpărate, cu îndurarea plină de bucurie a tuturor nevoinţelor şi neplăcerilor care sunt legate de aceasta.

 7.  O temelie pentru răbdare este credinţa, sau convingerea că, nevoindu-te în acest fel pentru Dumnezeu, eşti sluga Sa şi El este Stăpânul tău, Care îţi vede strădaniile, se bucură de ele şi le preţuieşte; nădejdea că ajutorul lui Dumnezeu care te ocroteşte pururea, este mereu pregătit şi aşteptându-te, şi se va pogorî asupra ta la vreme de trebuinţă, că Dumnezeu nu te va părăsi la sfârşitul vieţii tale, şi păstrându-te ca unul credincios poruncilor Sale aici, printre toate ispitele, te va călăuzi prin moarte la veşnica Sa Împărăţie; dragostea, care cugetă zi şi noapte asupra Domnului iubit, în toate felurile străduindu-se să facă numai ceea ce este plăcut Lui, şi să evite tot ceea ce L-ar putea supăra cu gândul, cu vorba sau cu fapta.

8. Armele unei astfel de vieţi sunt: rugăciunile în biserică şi acasă, mai ales rugăciunea minţii, postirea pe măsură puterii fiecăruia şi a rânduielilor Bisericii, trezvia, singurătatea, muncile fizice, mărturisirea deasă a păcatelor, Sfântă Împărtăşanie, citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, discuţii cu oameni temători de Dumnezeu, cercetarea deasă a părintelui duhovnicesc asupra tuturor întâmplărilor vieţii lăuntrice şi exterioare. Temelia tuturor acestor nevoinţe în măsură, vreme şi loc este înţelepciunea, cu povaţă celor experimentaţi.

 9. Păzeşte-te cu teamă. Pentru această adu-ţi aminte de sfârşit: moartea, judecată, iadul, Împărăţia cerurilor. Mai ales, fii cu băgare de seamă la tine: păstrează-ţi mintea trează şi inimă netulburată.

10. Aşează-ţi ca ţel din urmă aprinderea focului duhului, ca focul duhovnicesc să ardă întru inimă ta şi, strângându-ţi toate puterile laolaltă, să înceapă a-ţi zidi omul lăuntric şi, în cele din urmă, să ardă neghina păcatelor şi patimilor tale.

 Rânduieşte-ţi viaţa în acest chip şi, cu harul lui Dumnezeu, te vei mântui!

(traducere de Radu Hagiu)

 

 

 

 

Anunțuri

One response to this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: