Archive for the ‘Pilde duhovnicesti’ Category

Sfantul Antonie si corbul

Din cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI VOL II

Cartea cu 52 de povestiri si CD o gasesti AICI

Sfântul Antonie cel Mare, Părintele tuturor călugărilor, s-a născut în Egipt în anul 251, trăind în mijlocul unei familii bogate şi nobile. Încă din tinereţe, el şi-a lăsat toată averea săracilor şi surorii lui şi s-a retras în deşert. Aici el a locuit ani de-a rândul în pustietate, într-o colibă de crengi.

O creştină cucernică îi aducea o pâine mică de orz de două ori pe săptămână. Anton, pentru a se feri şi de acest ultim contact cu lumea, a intrat şi mai adânc în deşert, ducând cu sine numai un crucifix şi Biblia.

Trăieşte aici, în pustie, hrănindu-se cu rădăcini, ceva curmale, lăcuste şi miere.

Sfântul Antonie cel Mare şi-a dedicat întregul timp rugăciunii, vieţii ascetice şi studiului Sfintelor Scripturi.

După mulţi ani, el s-a dus într-o zi să viziteze Continue reading

Printesa cu batic (Filocalia pentru copii)

PRINTESA CU BATIC (fragment)

18 astfel de povesti minunate gasesti AICI

Regina nu spuse nimic, se revoltă în sinea ei că prinţesa are ochi pentru un biet grădinar, ieşi din dormitorul prinţesei şi se duse întins spre dormitorul împăratului. Dădu poruncă unui slujitor să-l trezească pe stăpân şi aflându-se faţă în faţă cu soţul ei, îi spuse:
– Ceea ce nu ne-am dorit, s-a întâmplat! Fata noastră a fost văzută fără batic!
– Cum aşa!? aproape că tună regele.
Şi regina povesti cum cu puţină vreme înainte de miezul nopţii, fata a ieşit la geam şi a fost zărită de grădinarul cel tânăr. Regele se scărpină în barbă cugetă un pic apoi spuse:
– Dau ordin ca toată lumea să meargă la culcare! Vom vedea ce este de făcut mâine dimineaţă…
Se făcu linişte la palat, toată lumea merse la culcare, regele însă în patul său se foia pe toate părţile, fiindcă nu-i venea să creadă ce se întâmplase cu fiica lui. Nu-i venea a crede că se împlinise vraja acelei împărătese de departe. Adormi înspre dimineaţă şi avu un vis în care îi apăru un bărbat cu frunte înaltă şi cu barbă îngrijită, care purta haine călugăreşti.
,,Cine eşti? l-a întrebat regele în vis, pe cel din faţa lui.”
,,Nu contează cine sunt, ci contează îndeosebi că am venit să-ţi vorbesc despre vise.”
,,Păi de ce Continue reading

Nestemate duhovnicesti vol. II (disponibila in curand pe www.edituracristimpuri.ro)

Cu ajutorul lui Dumnezeu peste doar cateva zile va iesi de la tipar vol. II al cartii ,,Nestemate duhovnicesti”, pilde şi istorioare care ajută la mântuirea sufletului. Iată o poveste din cele 52, intitulată ..,,Călugărul şi pasărea”. Cartea este însoţită de CD ul audio ,,Comoara din grădină” o poveste originală de Cristian Şerban.

Un tânăr călugăr obişnuia în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la treburile zilnice, să se roage. Dar de fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune o mică pasăre venea la geamul lui şi începea să cânte. Cu cât călugărul se ruga mai intens cu atât mica pasăre cânta mai tare şi mai alert.

 

Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi când călugărul supărat că niciodată nu putea să se roage în linişte îi spuse lui Dumnezeu:

 

- Doamne, fă să fie linişte, să-ţi pot trimite rugăciunea mea!

 

În acel moment pasărea zbură de la geam şi se făcu o linişte deplină. Călugărul fericit se întoarse în camera lui şi căută să se roage. Dar de fiecare dată când începea o rugăciune, gândul îi zbura la treburile zilnice pe care le avea de obicei de îndeplinit şi uita de rugăciune.

 

Neştiind ce să facă Continue reading

Pelicanul

În istoriile vechi scrie despre următoarea întâmplare:

În cuibul unui pelican a intrat odinioară un şarpe veninos. Pelicanul nu era în cuib, erau numai puişorii singuri. Şarpele a început să muşte şi să bage veninul lui ucigător în toţi puişorii. Când era aproape să-i înghită, s-a ivit şi pelicanul. La zgomotul aripilor lui, şarpele a părăsit cuibul, fără să guste din pradă.

Bietul pelican vede cu durere că puişorii lui sunt pe jumătate morţi, fiind otrăviţi de vrăjmaşul şarpe. Fără să mai stea mult pe gânduri, el se hotărăşte să-i scape cu orice preţ. Şi iată anume ce face: îşi găureşte coasta cu ciocul şi cu sângele său adapă pe toţi puişorii care sunt ameţiţi de veninul şarpelui. Sângele lui curat are minunata putere să taie otrava şarpelui şi prin aceasta puişorii lui se înviorează şi scapă de moarte. Pelicanul este o pasăre de pustie cu gâtul lung, ca şi bâtlanul. Când puişorii lui sunt aprinşi de sete sau vătămaţi de jigănii otrăvitoare, atunci pelicanul îşi răneşte coasta sa şi îi adapă cu sângele său. Iată o pildă minunată de dragoste părintească, care ajunge până la Continue reading

Bunatatea naste bunatate (Nestemate duhovnicesti vol.II)

Părintele Cleopa povestea că pe vremea când era încă frate de mânăstire, nimeni nu-şi încuia chilia, pentru că nu avea nici cine şi nici ce fura. Toate erau de obşte, aşa ca la începutul creştinismului. Într-una din zile vrăjmaşul diavol a dat să-l biruie pe tânărul părinte. Era de rând la bucătărie, când a venit la el un credincios şi i-a spus, întinzându-i un bănuţ:
,,Părinte Cleopa, iată ce monede noi si frumoase au ieşit !”.
,,Şi mi-a dat una si mie una” zice părintele. ,,Eu am dus banul la chilie, l-am pus pe fereastra sub o hârtie, ca să nu-l vadă nimeni, şi am încuiat uşa. De la bucătărie mă duceam mereu la chilie si săltam hârtia de pe geam, să văd dacă nu a dispărut banul. Nu trecea mult şi iar mă duceam la chilie. Intr-o zi, văzând eu Continue reading

Povestea mărului

Se facea, povesteşte un călugar, că în vis eram un..mar, mic si rotund. Si la poarta cojii mele a batut un vierme:

-“Prea frumosule mar, se lingusea viermele, ma lasi sa ma hranesc si eu cu sucul tau , caci imi este tare foame..”

Si marul, in bunatatea lui l-a lasat pe vierme sa se hraneasca din pulpa sa. Pe zi ce trecea, viermele devenea tot mai gras si  frumos, devorand continutul gustosului fruct..si inmultindu-se, transforma continutul zemos si dulce intr-o masa amorfa, neagra, urat mirositoare, de putregai.

De seminte, hraparetul vierme nu putuse sa se atinga…acolo scanteia insasi viata marului.Am ajuns in mana unui copil , care vazand ca sunt stricat a vrut sa ma arunce.Dar chiar in acel moment i-a sclipit o idee:-sa smulga semintele marului din putregaiul ce le inconjura si sa le planteze in pamant Continue reading

Taranul si marinarul

Un ţăran îl întreba mereu pe un marinar cum de nu îi este frică să urce pe vas şi să se supună la atâtea pericole.

,,Dar chiar nu ţi-e frică, ai aşa mare nădejde în Dumnezeu că nu vei muri?”

,,Am! răspunse , marinarul”

,,Dar tatăl tău şi bunicul tău cum au murit? întrebă ţăranul…

,,Păi cum să moară, pe vas! spuse marinarul.

,,Păi şi după toate astea mai ai curajul să te urci pe vas.

,,Da! răspunse marinarul, apoi întrebând: Continue reading

Cum sa predicam

Într-o zi, ieșind din mănăstire, un bătrân sfânt l-a întâlnit pe tânărul novice. Era un tânăr pașnic și simplu, iar bătrânul îl îndrăgea foarte mult.

Călugărul îi zise: “Frate, vino să mergem să predicăm!
…- Părinte, a răspuns tânărul, tu știi ca n-am decât puțină învățătură. Cum aș putea vorbi eu oamenilor?”

Dar cum bătrânul insista, fratele cel tânăr a acceptat.

Au mers prin tot orașul rugându-se în tăcere pentru toți cei care lucrau în prăvălii și în grădini. Au împărțit pâine copiilor și celor săraci. Au schimbat câteva cuvinte cu cei mai în vârsta. I-au îmbărbătat pe bolnavi. Au ajutat-o pe o femeie să ducă o cofă grea cu apă.

După ce au străbătut de mai multe ori orașul, bătrânul spuse Continue reading

Un copil despre existenta lui Dumnezeu

Doi oameni vorbeau despre existenţa sau neexistenţa lui Dumnezeu. Unul spunea că da, altul spunea că ba. Şi atunci unul din ei a propus un arbitru: Să întrebăm un copil. Să vedem ce ne spune o minte încă în stare pură în faţă existenţei. Poate să nu fie concludent ceea ce gândeşte el, încă nedezvoltat, dar să vedem totuşi. Măcar aşa din curiozitate.

   Cel care nu credea l-a întrebat:

- Copile, crezi în Dumnezeu? Continue reading

Pilda despre mutarea muntilor

Povestesc bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i’ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său. Şi mulţime de ani s’a nevoit însinguratul monah tot împingând la acea piatră, din răsărit şi până în apusul soarelui, dar stânca nici c’a mişcat’o vreun deget. Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i’a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale. Deci s’a rugat atunci monahul, iar mai pe urmă L’a întrebat pe Dumnezeu unde a greşit de nu s’a mişcat din loc acea piatră?
Şi pentru ruga lui stăruitoare Continue reading

Sfatul demonilor asupra lumii actuale

O pilda despre fapte rele si patimi, viclenia actuală

 Satan a organizat o conventie mondiala cu toti demonii sai. Odata ce s-au adunat toti inaintea lui, a luat cuvantul si le-a zis:

 – Nu putem pe crestini sa-i oprim sa mearga la Biserica, sa citeasca Sfanta Scriptura si sa descopere cuvantul. Nu avem nici o putere sa oprim relatia intima pe care o au cu Salvatorul lor. Odata ce se prind in legatura cu Iisus, puterea noastra asupra lor este nimicita. Asadar m-am gandit si iata ce idee mi-a venit… Dati-le voie sa mearga la Bisericile lor, sa se inchine Dumnezeului lor, dar furati-le timpul ca sa nu mai aiba timp sa dezvolte si sa intretina o relatie cu Iisus Hristos!

Potrivnicii crestinilor au tacut…

 – Iata! Tineti-i ocupati cu aspectele neesentiale ale vietii, inventati nenumarate scheme care sa le ocupe mintea tot timpul. Tentatii, sa cheltuiasca, sa-si doreasca mai mult, mai mult, mai mult. Sa caute sa munceasca cat mai mult, 10,12,14 ore pe zi Continue reading

Leul cel credincios (Nestemate duhovnicesti vol 1)

Poti comanda cartea ,,Nestemate duhovnicesti” aici

Întâlnind, pe malul Iordanului, un leu care era înţepat în laba unui picior, rană ce se infectase cumplit, avva Gherasim a fost rugat de fiară – care îi arăta, cu lacrimi, piciorul cu pricina – să-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curăţat rana şi a legat laba leului cu o pânză, după care l-a îndemnat să plece. Animalul a rămas însă lângă sfânt, ,,ca un adevărat ucenic”, însoţindu-l pretutindeni.

În scurt timp, leul s-a integrat în comunitate, fraţii îndatorându-l, în schimbul mâncării, cu slujbe, printre care şi aceea de a duce un măgar la apă. Odată, nefiind leul atent, nişte negustori arabi au luat măgarul. Animalul s-a întors la avva cu capul plecat. Crezând că leul a mâncat măgarul, Continue reading

Postul si neascultarea

Spuneau părinţii că ori de câte ori cineva călca cuvântul stareţului pătimea multe ispite. Căci el cerea ca toate să se facă cu binecuvântare.

Odată, doi fraţi s-au sfătuit să postească şi să se roage într-un beci, neştiuţi de nimeni. După o săptămâna au venit la egumen şi i-au zis:

- Părinte, va rugăm să ne spovediţi, că mâine vrem să ne împărtăşim.

- Da’ unde aţi fost până acum?

- Am postit şi ne-am rugat în beci.

- Cine v-a dat binecuvântare să faceţi aceasta?

- Dar pentru post şi rugăciune mai trebuie binecuvântare?

- Eu nu va mărturisesc Continue reading

Tanarul care era invidios pe print

Mai multe povestiri duhovnicesti  aici

Un tânăr care locuia într-un sat nu departe de curtea unui împărat era invidios pe prinţ, un tânăr care era exact de vârsta lui, motivul fiind; viaţa de huzur a fiului de împărat. El auzea de la oamenii din sat sau chiar de la părinţii săi ce isprăvi a mai făcut micul prinţ la nu ştiu ce bal, ori la o partidă de călărie, ori prin bâlciuri sau târguri.

Tânărul de la ţară muncea cam toată săptămâna ajutându-şi părinţi la gospodărie şi se odihnea sâmbăta după amiaza şi duminica după amiaza. El ar fi vrut aşa, după mintea lui, ca în timpul acesta când nu muncea să aibă şi el activităţi ca ale prinţului. Dar nu putea avea acestea; odată, fiindcă era sărac şi a doua; fiindcă nici timp nu avea prea mult duminica dimineaţă, fiind dus de părinţii săi la Biserică. Continue reading

Taranul si rugaciunea ,,pe litere”


Un ţăran care nu era foarte mare ştiutor de carte nu mergea nicăieri fără a lua cu el şi cartea de rugăciuni. Memoria nu-l ajuta foarte tare ca să înveţe rugăciunile pe de rost, astfel că pe unde mergea, lua cu el şi cartea, care de acum era roasă de vreme şi avea toate foile îngălbenite de atâta buchisit. Într-o zi ţăranul nostru plecă cu căruţa într-o  grabă foarte mare, iar după ce merse multe stadii, îşi aduse aminte ca ar cam fi ora rugăciunii. Continue reading

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 32 other followers